CNAS va avea un departament de farmacoeconomie

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate va avea un departament propriu de farmacoeconomie, a anunţat, marţi, preşedintele instituţiei, dr. Horaţiu Moldovan.
AGERPRES - mie, 04 mart. 2026, 12:19
CNAS va avea un departament de farmacoeconomie

„Am decis că e momentul ca CNAS să aibă un departament propriu de farmacoeconomie, unde colegii mei medici şi economişti să lucreze cu experţi din zona universitară, inclusiv de la Academia de Studii Economice (ASE) Bucureşti, alături de care am semnat recent un protocol de colaborare. Toate analizele realizate în cadrul noului departament, bazate pe cifre, realităţi din teren şi proiecţii, vor fundamenta viitoarele strategii şi programe finanţate în cadrul asigurărilor sociale de sănătate şi sunt convins că ne vor ajuta să ajungem la acel echilibru pe care ne-am propus să îl avem între resurse şi nevoi”, a susţinut preşedintele CNAS, într-un mesaj transmis la Conferinţa Naţională dedicată Zilei Bolilor Rare.

El a afirmat că se vor reînfiinţa comisiile de specialitate ale CNAS, întrucât este nevoie de expertiza lor directă, aplicată, ancorată în realitatea modului în care sunt cheltuiţi banii din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS), scrie Agerpres.

Potrivit dr. Horaţiu Moldova, rolul acestora nu va dubla activitatea comisiilor care funcţionează în cadrul Ministerului Sănătăţii, ci va completa această muncă, exact acolo unde este responsabilitatea noastră, la nivel de finanţare, de reguli contractuale, de control al cheltuielilor şi de audit medical.

„Nu putem vorbi despre extinderea accesului la tratamente inovatoare, inclusiv pentru pacienţii cu boli rare, dacă nu suntem la fel de ambiţioşi când vine vorba de eliminarea risipei. (…) Îmi doresc ca aceste comisii să fie un instrument de analiză şi de echilibru, să ne ajute să luăm decizii corecte şi bine argumentate, astfel încât banii contribuabililor să ajungă exact acolo unde e nevoie”, a spus şeful CNAS.

Dr. Horaţiu Moldovan a participat marţi la Conferinţa Naţională dedicată Zilei Bolilor Rare.

Prin Programul Naţional de Tratament pentru Boli Rare, pacienţii beneficiază de tratamente gratuite, materiale şi dispozitive necesare, conform protocoalelor terapeutice aprobate de către Ministerul Sănătăţii şi CNAS.

Potrivit CNAS, România are peste 6.700 pacienţi cu astfel de boli pentru care tratamentele sunt complexe şi costisitoare, costul mediu anual fiind de 40.000 euro/pacient.

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are ministrul Economiei, Daniel Zamfir, pentru „apărarea” industriei auto din România
Ce planuri are ministrul Economiei, Daniel Zamfir, pentru „apărarea” industriei auto din România
Industria auto românească reprezintă un sector strategic care contribuie cam cu 13-14% în Produsul Intern Brut (PIB) şi generează o treime din exporturile României, a declarat, joi, la un......
Ceaţă toxică mortală într-unul din cele mai mari oraşe din lume. Peste 10.000 de oameni mor din cauza poluării, pe an, în capitala Indiei, New Delhi
Ceaţă toxică mortală într-unul din cele mai mari oraşe din lume. Peste 10.000 de oameni mor din cauza poluării, pe ...
Capitala Indiei, New Delhi, a continuat să fie, joi, învăluită într-un nor dens şi toxic, calitatea aerului fiind de ...
Concurent pentru gigantul american Palantir – Compania germană de apărare Helsing a lansat o platformă AI pentru analiza amenințărilor militare. Ce este Clarity (VIDEO)
Concurent pentru gigantul american Palantir – Compania germană de apărare Helsing a lansat o platformă AI pentru ...
Compania germană din sectorul apărării Helsing a prezentat o platformă de Inteligenţă Artificială (IA) proiectată ...
VIDEO Metroul de Otopeni: Lucrările la cea mai avansată secțiune au ajuns la 78% în octombrie
VIDEO Metroul de Otopeni: Lucrările la cea mai avansată secțiune au ajuns la 78% în octombrie
Lucrările la Magistrala 6 de metrou avansează, anunță joi Metrorex. În luna octombrie, TBM „Sfânta Maria” a ajuns ...