CNIR va prelua primele proiecte de la CNAIR până la finalul anului 2023 – director general. Ce se va întâmpla cu Autostrada Ploiești – Brașov

25 06. 2023
a3 brasov

„Proiectele de investiții vor fi preluate de CNIR SA în mod etapizat, pe o perioadă de trei ani, conform prevederilor legislației în vigoare. Preluarea proiectelor se va face prin Ordin al Ministrului Transporturilor”, a precizat șeful CNIR pentru ECONOMICA.NET.

În ceea ce privește Autostrada Ploiești – Brașov, despre care însuși ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a spus că ar putea fi transferată de la CNAIR la CNIR, Urtoi a spus că „în prezent nu este stabilit în ce etapă va fi preluat acest proiect”.

În prima parte a lunii iunie, Urtoi declara la B1TV că licitația pentru proiectarea și execuția a cinci kilometri din A3 Ploiești – Brașov, respectiv tronsonul Cristian – Codlea, este aproape de lansare.

Întrebat cine se va ocupa de această licitație, Urtoi a precizat pentru ECONOMICA.NET că, până la definitivarea listei proiectelor ce vor fi preluate de CNIR, toate procedurile de atribuire a contractelor vor fi gestionate de CNAlR (Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere).

De asemenea, din cauză că acest proiect nu este încă în gestiunea CNIR, Urtoi ne-a îndrumat să întrebăm la CNAIR dacă proiectantul Consitrans se va încadra în termenul din luna septembrie pentru finalizarea studiului de fezabilitate pentru Autostrada Ploiești – Brașov.

Rămâne de văzut când și ce proiecte va prelua CNIR de la CNAIR, dar mai ales care va fi soarta Autostrăzii Ploiești – Brașov. Sperăm ca cea mai așteptată autostradă să nu ajungă ca în proverbul românesc: „copilul cu prea multe moașe rămâne cu buricul netăiat”.

CITEȘTE ȘI: