CNPP: 424.536 de persoane au beneficiat în luna februarie de pensii şi indemnizaţii prevăzute de legi speciale

Un număr de 424.536 de persoane beneficiau, în luna februarie 2024, de pensii şi indemnizaţii prevăzute de legi speciale, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 16 mart. 2024, 11:46
CNPP: 424.536 de persoane au beneficiat în luna februarie de pensii şi indemnizaţii prevăzute de legi speciale

Cel mai mare număr de persoane se înregistra în cazul beneficiarilor de indemnizaţii conform D.L. nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv 184.507. Indemnizaţia medie era de 1.546 de lei.

Un număr de 17.357 de persoane beneficiau de o indemnizaţie medie de 948 de lei, conform Legii nr. 49/1991 şi Legii nr. 44/1994 – privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, şi 66.819 persoane erau beneficiare de indemnizaţii conform Legii nr. 189/2000 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului-Lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare, suma medie plătită fiind de 879 de lei.

În ceea ce priveşte beneficiarii de indemnizaţii conform Legii nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, aceştia erau în număr de 48.598, suma medie plătită fiind de 83 de lei.

Beneficiarii de indemnizaţii cf. Legii nr. 341/2004 – recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 erau în număr de 12.831, aceştia primind o sumă medie de 2.156 de lei.

De asemenea, în februarie 2024 erau înregistraţi 572 de beneficiari conform Legii 109/2005 – Artişti, indemnizaţia medie fiind de 344 de lei, 13.991 de beneficiari de indemnizaţii conform Legii 8/2006 – Uniuni de creaţii, cu o indemnizaţie medie de 1.913 lei, şi 79.861 de beneficiari conform Legii 578/2004 – Soţ Supravieţuitor, cu o indemnizaţie medie de 128 de lei.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Atacuri cu rachete şi drone în Kuweit şi Bahrein
VIDEO – Atacuri cu rachete şi drone în Kuweit şi Bahrein
Atacuri cu rachete şi drone au vizat miercuri devreme Kuweitul, iar armata încearcă să le intercepteze, a anunţat aceasta, la două zile după evenimente similare atribuite Iranului, notează......
Optimism – Nazare crede că România poate aspira la îmbunătăţirea ratingului de ţară în 2027 dacă reuşeşte să îşi menţină traiectoria fiscal-bugetară
Optimism – Nazare crede că România poate aspira la îmbunătăţirea ratingului de ţară în 2027 dacă reuşeşte ...
Investitorii nu cer promisiuni ci execuţie, stabilitate şi continuitate, România are argumente bune, care trebuie susţinute ...
Canada şi Mexicul anunţă SUA că doresc reînnoirea Acordului nord-american de liber schimb
Canada şi Mexicul anunţă SUA că doresc reînnoirea Acordului nord-american de liber schimb
Canada şi Mexicul au indicat marţi că au propus Statelor Unite reînnoirea pentru 16 ani a Acordului nord-american de ...
Ce se întâmplă cu leul la o lună după ce a căzut Guvernul Bolojan – Cât a pierdut moneda naţională în faţa euro, de la începutul crizei politice şi până acum – curs valutar 3.06.2026
Ce se întâmplă cu leul la o lună după ce a căzut Guvernul Bolojan – Cât a pierdut moneda naţională în faţa ...
Curs euro/leu. Moneda naţională începe ziua de miercuri, 3 iunie, la 5,25 lei/euro pe piaţa interbancară, aproape de ...