Restaurantele angajează roboţi bucătari. Ar putea fi soluţia pentru o bucătărie sigură în lumea COVID-19? VIDEO

Cu abilităţi în pregătirea aproape oricărui fel de mâncare, de la o simplă omletă la pizza proaspată şi hamburgeri gourmet, bucătarii roboţi ar putea fi în viitor noul standard în bucatăriile restaurantelor. Iar în epoca pandemiei, tehnologia se dovedește a fi salvatoare şi ajută restaurantele să minimizeze implicarea oamenilor în procesul de gătit.
Lidia Neagu - mie, 22 iul. 2020, 18:32
Restaurantele angajează roboţi bucătari. Ar putea fi soluţia pentru o bucătărie sigură în lumea COVID-19? VIDEO

Coboţii sau roboţii colaborativi pot tăia, toca, amesteca pot pune tăvi în cuptor sau pot pregăti cafeaua sau omleta de la zero. Aceştia pot lucra cot la cot cu un bucătar sau pot fi independenţi. Ocupă o zonă restrânsă în spațiile în care operează şi sunt ușor de implementat, flexibili și pot fi mutați cu ușurință dintr-un loc în altul între sarcini, datorită faptului că sunt mici și ușori.

Bucătarii coboți pot fi programaţi să lucreze oricât, chiar şi ture de 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână. Se adaptează volumelor cerute și depind mai mult de celelalte echipamente sau resurse cu care lucrează, decât de propria capacitate.

„Învață foarte repede, în doar câteva ore, mișcările pe care trebuie să le reproducă și după aceea pot îndeplini cu ușurință sarcina respectivă continuu. Coboții nu obosesc sau nu se plictisesc de sarcini monotone, cum sunt tăierea legumelor sau aranjarea ingredientelor pe pizza la nesfârșit. Aceasta este frumusețea, coboții sunt cu adevărat eficienți și nu se opresc niciodată decât dacă doriți ca ei să se oprească”, explică pentru ECONOMICA.NET, Jacob Pascual-Pape, director de vânzări regional pentru EMEA la Universal Robots.

Compania a livrat astfel de coboţi în mai multe restaurante din lume. Unul dintre ei, PAZZI, robotul pizzaiolo a fost creat de o altă companie folosind brațele de cobot UR10 și UR5 de la Universal Robots. 

PAZZI – robotul pizzer care face o pizza la fiecare 45 de secunde

PAZZI a fost creat de un start-up din Franța, EKIM, folosind trei roboți colaborativi Universal Robots. PAZZI este capabil să prepare până la 10 pizza simultan din aproape cinci milioane de combinații de rețete. Cercetarea și dezvoltarea pentru PAZZI a început în 2013 și a fost finalizată în 2019. Cobotul a fost implementat într-un restaurant pilot în apropiere de Paris, complet automatizat, care s-a deschis în noiembrie 2019.

În ceea ce-l privește pe PAZZI, nu lucrează alături de un bucătar, ci într-un restaurant autonom. Restaurantul funcționează în totală autonomie de la comandă până la livrare. Fără intervenție umană. Bucătăria în care se află cele trei brațe UR (PAZZI) are 7 metri pătraţi, dar toate mașinăriile robotizate din restaurant sunt integrate pe o suprafață de 45 metri pătraţi. Coboții UR ocupă doar 15% din spațiu și reprezintă 15% din investiția totală necesară dezvoltării acestui restaurant.

PAZZI poate face 80 de pizza pe oră, o pizza la fiecare 45 de secunde. Brațele sale robotizate taie și aplatizează aluatul, așează ingredientele selectate, coace (într-un cuptor conceput să gătească 6 pizza diferite, care au nevoie de temperaturi de coacere diferite), taie și împachetează pizza.

Cât de siguri sunt?

Universal Robots spune că roboţii colaborativi sunt perfect siguri pentru a lucra în jurul operatorilor lor, deoarece integrează caracteristici de siguranță de ultimă generație și senzori aprobați și certificați, în comparație cu roboții industriali clasici care trebuie să fie amplasați în cuști pentru a respecta reglementările de siguranță.

De asemenea, sunt cunoscuți sub numele de roboți colaborativi sau coboţi datorită naturii lor colaborative care vine din capacitatea lor de a lucra alături de oameni, scopul pentru care au fost proiectați. Unul dintre principalele lor atribute este siguranța. Coboții au funcții de siguranță configurabile, inclusiv timpul de oprire personalizabil și distanța de oprire, deci nu reprezintă un pericol pentru colegii umani cu care pot lucra în imediata apropiere.

Dacă o coliziune este pe cale să se întâmple, aceștia se opresc automat. De fapt, coboții au dus la apariţia unui mediu nou în care omul și mașinăriile pot lucra împreună în siguranţă.

Bucătarii roboţi nu îi vor înlocui în masă pe omologii lor umani prea curând. Cu toate acestea, Universal Robots întrevede o cerere puternică pe acest segment la nivel mondial, aşa că s-ar putea ca cina să vă fie gătită de un robot mai devreme decât credeți. Iar Universal Robots nu este singura companie care produce bucătari roboţi.

În egală măsură, barmanii robotici ar putea deveni o viziune mai comună în anii următori. Există în lume mai multe baruri care au apelat la serviciile lor. Un astfel de robot – Makr Shakr – a fost deja instalat în barul ICE + FRIES din Reyjavik, Islanda, în parteneriat cu compania de băuturi GlacierFire.

Aşadar, tehnologia există, iar într-o industrie dornică să compenseze deficitul de lucrători specializaţi, dar şi să reducă costurile cu forța de muncă și să crească profiturile, automatizarea suplimentară pare inevitabilă.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski: Deblocarea ajutorului militar american pentru Ucraina este de o importanță critică
Zelenski: Deblocarea ajutorului militar american pentru Ucraina este de o importanță critică
O decizie rapidă a Congresului SUA pentru deblocarea noului ajutor american de peste 60 de miliarde de dolari destinat Ucrainei este de o "importanţă critică", a declarat luni preşedintele......
„Autostrada Ford Otosan”: UMB ar putea finaliza în octombrie lucrările la tronsonul 4 al DEx12 – ministrul Transporturilor
„Autostrada Ford Otosan”: UMB ar putea finaliza în octombrie lucrările la tronsonul 4 al DEx12 – ministrul ...
Termenul estimat de finalizare a lucrărilor pe tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova - Pitești (DEx12) este luna octombrie ...
Nou investitor în regenerabile în România: compania finlandeză Korkia vrea să dezvolte un portofoliu de 600 MW în fotovoltaic
Nou investitor în regenerabile în România: compania finlandeză Korkia vrea să dezvolte un portofoliu de 600 MW în fotovoltaic
Compania finlandeză Korkia și dezvoltatorul român de energie regenerabilă Econous Green Energy au încheiat un parteneriat ...
Banca Greciei își înrăutățește estimările privind evoluția economiei în acest an
Banca Greciei își înrăutățește estimările privind evoluția economiei în acest an
Banca Centrală a Greciei (BoG) a înrăutăţit luni previziunile privind evoluţia economiei, pentru a doua oară din decembrie, ...