Cod galben de caniculă în aproape toată ţara, temperaturile vor ajunge la 35 de grade

Aproape toată ţara se va afla, joi, sub o avertizare cod galben de temperaturi ridicate şi caniculă, meteorologii anunţând temperaturi de 35 de grade, mai ridicate în vest şi nord-vest.
News.ro - J, 25 iun. 2026, 06:56
Cod galben de caniculă în aproape toată ţara, temperaturile vor ajunge la 35 de grade

”Joi, 25 iunie, în Banat, Crişana, Maramureş, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Transilvaniei, sudul şi estul Moldovei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată. Maximele termice vor fi cuprinse între 30 şi 35 de grade, cu cele mai mari valori în vest şi nord-vest, unde izolat va fi caniculă”, a transmis ANM.

Meteorologii au emis avertizare cod galben, în intervalul 12.00 – 21.00, pentru cea mai mare parte a ţării.

Disconfortul termic va fi accentuat în zonele de câmpie, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

 

Te-ar mai putea interesa și
François Provost, șeful Renault Group, anunță investiții de 10 miliarde euro în Franța, dar cere stabilitate fiscală
François Provost, șeful Renault Group, anunță investiții de 10 miliarde euro în Franța, dar cere stabilitate fiscală
Grupul francez Renault își revizuiește alocările de capital în contextul noilor realități bugetare europene. François Provost, directorul general al grupului care include și marca Dacia......
Banii publici la control: Radu Miruță explică măsurile de austeritate de la Transporturi și Apărare
Banii publici la control: Radu Miruță explică măsurile de austeritate de la Transporturi și Apărare
Ministrul interimar al Apărării și al Transporturilor, Radu Miruță, a prezentat o serie de măsuri de corecție bugetară ...
Lege în vigoare. Banca îți poate bloca sau închide oricând conturile, fără explicații,  dacă nu răspunzi la timp unui e-mail. Toți am semnat documentul. Studiu de caz
Lege în vigoare. Banca îți poate bloca sau închide oricând conturile, fără explicații, dacă nu răspunzi la timp ...
Banca îți poate bloca oricând conturile, discreționar deși legal, dacă nu răspunzi seturilor de întrebări pe care ...
Cinci rachete și drone au explodat în Republica Moldova. Ambasadorul Rusiei, convocat de urgență
Cinci rachete și drone au explodat în Republica Moldova. Ambasadorul Rusiei, convocat de urgență
Situație de alertă maximă în Republica Moldova, unde securitatea cetățenilor a fost pusă din nou în pericol direct. ...