Cod galben de ninsori, vânt şi ploi în 13 judeţe, luni. Ploi şi precipitaţii în rest, de marţi dimineaţa

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a actualizat, luni, atenţionarea Cod galben de ninsori, vânt şi ploi, şi a restrâns la 13 numărul de judeţe afectate.
Economica.net - lun, 19 nov. 2018, 09:15
Cod galben de ninsori, vânt şi ploi în 13 judeţe, luni. Ploi şi precipitaţii în rest, de marţi dimineaţa

Potrivit meteorologilor, până luni la ora 22:00, în zona Carpaţilor Orientali şi în Moldova, temporar va ninge în general moderat cantitativ şi se va depune strat de zăpadă local mai consistent. Vor fi intervale de timp în care vântul va avea intensificări cu rafale ce vor atinge viteze, în general, între 40 şi 50 km/h, în special în jumătatea de sud a Moldovei. Judeţele aflate sub această atenţionare sunt: Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Harghita şi Covasna.

De asemenea, în judeţele Tulcea, Buzău şi Brăila, până la ora 20:00, vor fi intensificări ale vântului, cu viteze la rafală de 55 – 75 km/h şi predominant ploi însemnate cantitativ. În jumătatea de nord a Dobrogei cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp.

Pe de altă parte, în restul teritorului va fi în vigoare, în intervalul 20 noiembrie, ora 6:00 – 21 noiembrie, ora 10:00, o informare meteo de vreme rea. Astfel, începând de marţi dimineaţă, se vor semnala precipitaţii moderate cantitativ, mai ales sub formă de ploaie, mixte la munte şi predominant ninsori în Moldova. Pe arii restrânse se va semnala polei, la început în Oltenia, apoi şi în celelalte regiuni.

Temporar, vântul va avea unele intensificări în jumătatea de sud a ţării şi în zonele montane, cu viteze mai mari în sudul Banatului, unde la rafală se vor depăşi 70 – 75 km/h.

Te-ar mai putea interesa și
Ce avere are Attila Balázs, milionarul din Harghita, care a intrat în conflict cu premierul Ungariei. Este unul dintre cei mai bogați oameni din țara vecină
Ce avere are Attila Balázs, milionarul din Harghita, care a intrat în conflict cu premierul Ungariei. Este unul dintre ...
Omul de afaceri Attila Balázs, originar din județul Harghita și proprietarul grupului de construcții Bayer Construct, a ajuns pe locul 24 în clasamentul celor mai bogați oameni din Ungaria,......
Prim-ministrul Pedro Sanchez confirmă că nave de război marocane au intrat în apele teritoriale spaniole în timpul crizei refugiaților din Ceuta
Prim-ministrul Pedro Sanchez confirmă că nave de război marocane au intrat în apele teritoriale spaniole în timpul crizei ...
Nave de război marocane au intrat în apele suverane spaniole din apropiere de Ceuta pe 30 şi 31 iulie, coincizând cu ...
OPEC își înrăutățește din nou prognoza privind creșterea cererii mondiale de petrol în 2026
OPEC își înrăutățește din nou prognoza privind creșterea cererii mondiale de petrol în 2026
Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a redus estimările privind creşterea cererii globale de petrol în ...
Platforma NAGA, condusă de antreprenorul Octavian Pătrașcu și listată de la Bursa din frankfurt, obține o finanțare de 8 milioane de dolari în urma unei emisiuni de obligațiuni
Platforma NAGA, condusă de antreprenorul Octavian Pătrașcu și listată de la Bursa din frankfurt, obține o finanțare ...
NAGA Group, grupul fintech listat la Bursa de Valori din Frankfurt, condus de antreprenorul român Octavian Pătrașcu și ...