Cod galben de vreme severă pentru 15 judeţe din vestul, nord-vestul şi centrul ţării. Hartă

Meteorologii au emis o atenţionare cod galben pentru cincisprezece judeţe din vestul, nord-vestul şi centrul ţării, unde vor fi ploi însemnate cantitativ, vânt puternic şi viscol în zonele montane, începând de vineri seară şi până sâmbătă după-amiază, scrie News.ro.
Economica.net - vin, 15 dec. 2017, 10:38
Cod galben de vreme severă pentru 15 judeţe din vestul, nord-vestul şi centrul ţării. Hartă

Atenţionarea cod galben va fi în vigoare de vineri de la ora 18.00 până sâmbătă la ora 14.00 şi vizează judeţele Satu Mare, Maramureş, Bihor, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Hunedoara, Alba şi Sibiu, scie News.ro.

Conform Administraţiei Naţionale de meteorologie, în acest interval ploile se vor extinde în regiunile vestice, nord-vestice şi parţial în cele centrale, iar vântul va avea temporar intensificări cu rafale de până la 55-65 kilometri la oră.

Cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 l/mp şi izolat 30-35 l/mp în Maramureş, în cea mai mare parte a Crişanei şi a Carpaţilor Meridionali, în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni. În zona montană înaltă va ninge, iar vântul va avea intensificări cu rafale ce vor depăşi 80-90 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii, mai spun meteorologii.

Te-ar mai putea interesa și
Șeful ENGIE România avertizează că liberalizarea prețurilor la gaze pentru populație va dubla factura
Șeful ENGIE România avertizează că liberalizarea prețurilor la gaze pentru populație va dubla factura
Nicolas Richard, CEO ENGIE Romania, cel mai mare furnizor de gaze pentru clienții casnici, avertizează că, la ce prețuri sunt acum pe piețe, o liberalizare a prețui pentru clienții casnici va......
Săptămână de foc pentru marile bănci americane. Rezultatele giganţilor financiari sunt aşteptate cu emoţii mari pentru speranţele de redresare ale sectorului financiar (analiză eToro)
Săptămână de foc pentru marile bănci americane. Rezultatele giganţilor financiari sunt aşteptate cu emoţii mari pentru ...
Marile bănci intră în centrul atenţiei săptămâna aceasta pentru a-şi prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...
Călin Georgescu, plasat în arest la domiciliu. DIICOT va contesta decizia
Călin Georgescu, plasat în arest la domiciliu. DIICOT va contesta decizia
Tribunalul Bucureşti a admis marţi cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură ...
Noi şocuri asupra preţurilor din România. Ce pericole pun presiune pe inflaţie – Codîrlaşu, CFA
Noi şocuri asupra preţurilor din România. Ce pericole pun presiune pe inflaţie – Codîrlaşu, CFA
Creşterea preţurilor la energia electrică, petrol şi gaze naturale continuă să pună presiune asupra inflaţiei, iar ...