Cod portocaliu de ninsori abundente şi viscol în şapte judeţe, de luni după-amiază. În majoritatea zonelor ţării, avertizare de ploi şi vânt

O avertizare cod portocaliu de ninsori abundente şi viscol, emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), va fi în vigoare de luni seară, pentru zona de munte a judeţelor Braşov, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa şi Argeş. De asemenea, Capitala şi 20 de judeţe vor fi sub avertizare cod galben de ploi şi vânt puternic. Astfel, ploile se vor extinde din vest spre restul ţării, iar în Maramureş, nordul Moldovei şi al Transilvaniei şi în zona de deal din regiunile vestice, trecător se vor semnala precipitaţii mixte. La munte, treptat vor predomina ninsorile şi mai ales în zona înaltă se va depune strat de zăpadă, scrie News.ro.
Economica.net - lun, 27 nov. 2017, 06:28
Cod portocaliu de ninsori abundente şi viscol în şapte judeţe, de luni după-amiază. În majoritatea zonelor ţării, avertizare de ploi şi vânt

ANM a emis o avertizare cod galben valabilă de luni de la ora 16.00, de ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului, pentru Muntenia, estul Olteniei şi sudul Moldovei. Va ploua pe arii extinse, iar cantităţile de apă vor depăşi 25 de litri pe metru pătrat şi izolat 40 – 50 de litri pe metru pătrat. În judeţele Vrancea, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi şi Ilfov, local vântul se va intensifica, temporar cu viteze de 55-65 de kilometri pe oră, scrie News.ro.

Cantităţi de apă de 15 – 20 de litri pe metru pătrat şi izolat 30 de litri pe metru pătrat vor fi şi în Dobrogea şi vestul Olteniei. Îndeosebi în dimineaţa zilei de marţi, precipitaţii mixte se vor semnala local în Oltenia şi pe arii restrânse în Muntenia.

De asemenea, începând de luni şi până marţi după-amiază va ploua continuu şi se vor cumula cantităţi de apă în jur de 30 – 35 de litiri pe metru pătrat, conform prognozei speciale pentru Bucureşti emise de ANM.

Intensitatea ploii va fi mai mare în seara zilei de luni, în cursul nopţii de luni spre marţi şi în dimineaţa zilei de marţi, când şi vântul va avea unele intensificări, cu viteze la rafală ce vor atinge temporar 45 – 55 de kilometri la oră.

O avertizare cod galben de ninsori însemnate cantitativ, strat de zăpadă şi intensificări ale vântului la munte este va fi în vigoare de luni de la ora 16.00 şi până marţi la ora 18.00. Zonele afectate sunt Carpaţii Meridionali şi Orientali, sudul şi estul Transilvaniei şi vestul Moldovei.

În Carpaţii Meridionali şi Orientali, va ninge însemnat cantitativ, iar vântul va prezenta intensificări temporare mai ales în zona înaltă, cu viteze la rafală de 55 – 70 de kilometri la oră. Îndeosebi în noaptea de luni spre marţi şi în prima parte a zilei de marţi, vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare se vor semnala şi în sudul şi estul Transilvaniei şi vestul Moldovei, unde local se va depune strat de zăpadă.

Totodată, meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu de ninsori abundente, strat consistent de zăpadă şi intensificări ale vântului, de luni, ora 20.00, până marţi la ora 16.00, fiind afectată zona de munte a judeţelor Braşov, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa şi Argeş. Va ninge abundent, se va depune strat de zăpadă consistent, iar vântul va avea intensificări temporare cu rafale de 55 – 70de kilometri la oră, spulberând zăpada şi determinând scăderea vizibilităţii.

Te-ar mai putea interesa și
S-a turnat betonul pe primul tunel de autostradă din România, pe tronsonul Tigveni-Curtea de Argeș din A1 FOTO, VIDEO
S-a turnat betonul pe primul tunel de autostradă din România, pe tronsonul Tigveni-Curtea de Argeș din A1 FOTO, VIDEO
Constructorul PORR a turnat betonul pe ambele fire ale primului tunel de autostradă din România, cel care se construiește pe lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, și care......
Cartel Alfa cere public premierului să mărească salariul minim la 4.350 de lei. Scrisoare deschisă
Cartel Alfa cere public premierului să mărească salariul minim la 4.350 de lei. Scrisoare deschisă
Sindicaliștii de la Cartel Alfa, una dintre cele mai mari confederații sindicale din România, îi cer premierului Bolojan ...
Ce va face Ciprian Ciucu mai întâi la Primăria Capitalei
Ce va face Ciprian Ciucu mai întâi la Primăria Capitalei
Noul primar general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a e declarat, la Digi 24, că, imediat după preluarea funcției, se va ...
Comisia Europeană pregătește privilegii speciale pentru noua categorie de mașini produse cu componente europene
Comisia Europeană pregătește privilegii speciale pentru noua categorie de mașini produse cu componente europene
În pachetul de noi reglementări pentru industria auto, oficialii Comisiei Europene par să fi făcut loc unei categorii ...