Coface: 10% din cheltuielile unei gospodării sunt alocate produselor farmaceutice

O gospodărie plăteşte lunar pentru produse farmaceutice aproximativ 70 de lei, respectiv 10% din totalul cheltuielilor, se arată într-un raport al Coface, remis, vineri, AGERPRES.
Economica.net - vin, 14 sept. 2018, 10:42
Coface: 10% din cheltuielile unei gospodării sunt alocate produselor farmaceutice

„10% dintre cheltuielile lunare ale unei gospodării sunt îndreptate spre produsele farmaceutice, acest tip de marfă având un preţ relativ constant în ultimul an (conform indicelui de preţuri). Însumat, aproximativ 70 lei lunar au fost cheltuiţi pe produsele farmaceutice, depăşite doar de două alte tipuri de mărfuri nealimentare, tutun şi carburant”, spun autorii studiului.

Comparativ cu 2012, cheltuielile lunare pentru produsele farmaceutice au crescut cu peste 10 lei. O explicaţie ar fi deschiderea de noi farmacii, puncte farmaceutice şi depozite farmaceutice, care în 2017 au atins maximul ultimilor 6 ani: 9.947 de unităţi.

Totodată, raportul arată că profitabilitatea sectorului farmaceutic a crescut de la 3,1% în 2015, la 3,9% în 2016 şi mai mult de jumătate dintre companii au efectuat investiţii în 2016.

Pentru analiza comerţului cu produse farmaceutice au fost agregate datele a 1.634 de companii care au depus datele financiare pentru 2016 şi care au generat o cifră de afaceri consolidată de 27,5 miliarde de lei.

Companiile din sectorul analizat au înregistrat în 2016 o evoluţie pozitivă a veniturilor, acestea crescând cu aproximativ 15% faţă de 2015, profitabilitatea aflându-se, de asemenea, într-o uşoară creştere.

‘Din perspectiva dinamicii veniturilor, sectorul a avut o evoluţie de 15% în 2016 comparativ cu anul precedent, cu toate că peste o treime dintre companiile analizate s-au confruntat cu o scădere a cifrei de afaceri. Deşi a crescut profitabilitatea, jumătate dintre companii au înregistrat o scădere a rezultatului net. Mai mult, 1 din 2 firme are un grad de îndatorare peste 80%, în condiţiile în care 62% din totalul datoriilor este reprezentat de datorii curente’, a declarat Alexandru Fotia, Senior Financial Analyst în cadrul Coface România, citat într-un comunicat al companiei.

Principalii parteneri de export din afara Uniunii Europene ai României sunt Rusia, Emiratele Arabe Unite şi Statele Unite ale Americii, doar aceştia trei reprezentând 55%.

Valoarea totală a exporturilor de produse farmaceutice s-a ridicat în 2017 la 751 milioane de euro, din care 512 milioane de euro au fost exporturi către Uniunea Europeană. În schimb, totalul importurilor s-a ridicat anul trecut la 2,9 miliarde de euro, aproximativ 2,6 miliarde de euro provenind din ţările Uniunii Europene.

Din totalul de 1.634 de companii active în 2016, Coface a analizat 269 de companii, adică aproximativ 16,5%, dar cu o pondere de 79% în cifra de afaceri consolidată la nivel de sector. În acest context, cele mai multe companii (48%) sunt încadrate de Coface drept companii cu un risc mediu-mare. La extreme se află, cu procentaje de 9%, companii cu un risc mare de insolvenţă, respectiv 39% cu risc scăzut.

Din perspectiva incidentelor bancare, a fost analizată evoluţia companiilor din sector cu cifra de afaceri mai mare de un milion de euro, la nivelul lunii iulie 2018. În ultimii trei ani, 2016 – 2018, numărul incidentelor a fost în creştere, la fel ca numărul companiilor cu incidente. De asemenea, analizând din punct de vedere trimestrial anii 2016-2018, se poate vedea că majoritatea incidentelor au fost înregistrate în trimestrul al II-lea din 2018.

‘Pentru sectorul comerţ cu ridicata al produselor farmaceutice, se remarcă, din punct de vedere al comportamentului de plată, scăderea numărului de companii cu datorii la bugetul de stat în ultimii doi ani, ca în aproape toate sectoarele, dar menţinerea unei valori ridicate a sumelor datorate. Acest fapt indică modificarea calibrului companiilor publicate de ANAF pe listele cu obligaţii restante. De asemenea, a crescut uşor şi numărul companiilor cu cifra de afaceri mai mare de 1 milion de euro cu incidente în ultimii doi ani, acestea fiind predominant minore. În ceea ce priveşte dosarele în instanţă deschise împotriva firmelor din sectorul analizat, numărul acestora a fluctuat de-a lungul perioadei analizate, având un trend uşor crescător în 2017’, a precizat, la rândul său, Nicoleta Mărunţelu, Senior Financial Analyst, Coface România.

Te-ar mai putea interesa și
Premierul polonez: Ţările NATO ar trebui să ia în serios provocările Rusiei
Premierul polonez: Ţările NATO ar trebui să ia în serios provocările Rusiei
Ţările membre ale NATO ar trebui să ia „în serios”, în sfârşit, „provocările” Rusiei, cum a fost şi incidentul cu drona prăbuşită în România, dar şi afirmaţii ca cele făcute......
VIDEO Autostrada Transilvania: Cum arată podul spectaculos făcut peste cimitir la Nădășelu
VIDEO Autostrada Transilvania: Cum arată podul spectaculos făcut peste cimitir la Nădășelu
Pasionații de infrastructură au postat imagini noi cu șantierul turcilor de la Ozaltin din Autostrada Transilvania A3, ...
București în acest week-end: distracție pentru pietoni, nervi pentru șoferi
București în acest week-end: distracție pentru pietoni, nervi pentru șoferi
Primăria Municipiului București (PMB) a anunțat că, în acest week-end și luni au loc pe străzile Capitalei „zeci ...
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Pânze de păianjen dese atârnă din tavan în lumina slabă, iar un miros dulce, cu note puternice de mosc, plutește în ...