Cofondatorul Microsoft dezvăluie proiectul unui nou sistem de lansare în spaţiu VIDEO

Paul Allen, cofondator al grupului Microsoft, a anunţat crearea unui nou tip de lansator spaţial, alcătuit dintr-un avion uriaş, de mare altitudine, care va lansa în spaţiu o navetă ce va transporta sateliţi sau astronauţi.
Economica.net - J, 15 dec. 2011, 08:03

Desenele acestui proiect prezintă un fel de „monstru al aerului”, alcătuit din două fuselaje de avioane, unite printr-o aripă uriaşă. Totul este propulsat de şase motoare Boeing 747. Între cele două fuselaje, asemănătoare celor unui avion de linie, se află naveta care va fi lansată în spaţiu, după ce lansatorul va atinge o altitudine corespunzătoare.

Naveta, alcătuită din mai multe etaje, va putea să transporte în spaţiu sateliţi sau astronauţi.

Acest proiect spaţial, denumit Stratolaunch Systems, este sprijinit de două nume cunoscute în explorarea spaţială – Paul Allen, cofondator al companiei Microsoft, şi inginerul Burt Rutan, care au pus la punct SpaceShipOne, primul aparat comercial ce a reuşit un zbor suborbital, în 2004.

Obiectivul acestui proiect este de a putea trimite rachete pe orbita joasă a Terrei. Primul zbor ar putea avea loc peste cinci ani.

Navetele vor fi construite de compania americană SpaceX, operator privat care lucrează cu NASA şi care va trimite, începând din februarie 2012, capsule orbitale către Staţia Spaţială Internaţională.

Graţie Stratolaunch Systems, „America va rămâne în fruntea explorării spaţiului”, a declarat Paul Allen în timpul conferinţei de presă organizate cu ocazia prezentării acestui proiect, la Seattle. „Ne aflăm în zorii unei schimbări radicale în industria spaţială, graţie acestui proiect”, a adăugat Allen.

Paul Allen a mai spus că, „pentru prima dată de la John Glenn încoace (unul dintre primii astronauţi ai NASA), America nu poate să îşi trimită proprii astronauţi în spaţiu”, după retragerea din circulaţie a navetelor spaţiale americane, şi este nevoită să aştepte până când SpaceX va prelua ştafeta.

Vehiculul conceput de Paul Allen va putea să transporte peste 500 de tone şi va avea o anvergură totală de 117 metri.

„Considerăm că această tehnologie are potenţialul pentru a ne conduce spre o formă de rutină spaţială, suprimând un anumit număr de probleme asociate cu procedeul de lansare de pe Terra a rachetelor”, a declarat Mike Griffin, fostul administrator al NASA.

Obiectivul este de a putea lansa vehicule în spaţiu, cu operaţiuni simplificate la sol, al căror caiet de sarcini va părăsi universul considerat extraordinar al explorării spaţiale – aşa cum era perceput până în zilele noastre – pentru a intra într-un univers comun, cel al aeroporturilor.

 

Paul Allen a refuzat să precizeze suma pe care a investit-o în acest proiect, mulţumindu-se să spună că a fost mai mare decât cea investită în SpaceShipOne, care a costat 25 de milioane de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Prietenul Regelui Charles deschide anul viitor castelul Kálnoky din Valea Crișului, renovat cu bani prin PNRR – VIDEO
Prietenul Regelui Charles deschide anul viitor castelul Kálnoky din Valea Crișului, renovat cu bani prin PNRR – VIDEO
Fundația Kálnoky, al cărei reprezentant este Tibor Gustav Kálnoky, desfășoară lucrări de reabilitare a castelului cu același nume din Valea Crișului, în apropierea de Sfântu Gheorghe,......
Update: Lukaşenko a eliberat 123 de deținuți politici și cinci ucraineni, iar SUA au ridicat la schimb sancțiunile impuse exporturilor belaruse de potasiu
Update: Lukaşenko a eliberat 123 de deținuți politici și cinci ucraineni, iar SUA au ridicat la schimb sancțiunile impuse ...
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a eliberat sâmbătă 123 de opozanţi deţinuţi politici, precum şi cinci ucraineni, ...
Garda de Mediu a confiscat, în urma imaginilor surprinse de o dronă, un buldozer folosit în gestionarea ilegală a deșeurilor de către Primăria Ciumeghiu (județul Bihor)
Garda de Mediu a confiscat, în urma imaginilor surprinse de o dronă, un buldozer folosit în gestionarea ilegală a deșeurilor ...
Prima confiscare a unui utilaj folosit de către cei care scapă de deşeuri aruncându-le ilegal pe câmpuri a fost realizată ...
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Care mai este stadiul lucrărilor la lotul 1 Nord ce ar putea fi dat în trafic anul viitor
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Care mai este stadiul lucrărilor la lotul 1 Nord ce ar putea fi dat în trafic anul viitor
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a prezentat sâmbătă imagini cu lotul 1 Nord (17,5 km) din ...