Colliers a monitorizat şantiere de 750.000 mp în ultimii cinci ani, dintre care trei sferturi erau pentru contrucţia de parcuri industriale

Colliers International a monitorizat lucrări de construcție, de la fundație până la finalizare, pentru proiecte cu o suprafață de aproape 750.000 de metri pătrați în ultimii 5 ani, dintre care trei sferturi în zona industrială, aproape 20% în zona de office și 5% în zona rezidențială. Lucrările se desfășoară în ritm normal în această perioadă pe șantierele monitorizate sau chiar într-un ritm accelerat pe alocuri, pe fondul planurilor de recuperare a întârzierilor din perioada stării de urgență, când anumite lucrări de construcție s-au desfășurat la capacități mai reduse decât normal.
Economica.net - lun, 17 aug. 2020, 07:09
Colliers a monitorizat şantiere de 750.000 mp în ultimii cinci ani, dintre care trei sferturi erau pentru contrucţia de parcuri industriale

Monitorizarea lucrărilor de construcție presupune implicare încă din stadiul planificării construcției și realizarea de inspecții periodice pentru asigurarea conformității lucrărilor de pe șantiere în raport cu planurile de construcție. Verificările au în vedere o serie de indicatori care variază de la stadiul lucrării și modul în care este alocat bugetul, până la stadiul autorizațiilor necesare, respectarea contractelor sau progresul pentru asigurarea accesului la utilități. Fiecare inspecție de șantier este urmată de un raport al stadiului de dezvoltare a proiectului, care oferă o imagine foarte clară de ansamblu dezvoltatorului, dar în același timp și băncii care finanțează proiectul.

„Monitorul nu doar urmărește evoluția construcției din toate punctele de vedere în raport cu graficul de execuție și cu condițiile stabilite inițial, dar reprezintă și un liant între dezvoltator și bancă, utilizarea unui serviciu de monitorizare fiind printre condițiile băncilor pentru acordarea finanțării. Respectarea cu strictețe a coeficienților urbanistici, obținerea tuturor autorizațiilor conform legislației în vigoare sau alocarea cu atenție a costurilor în bugetul de execuție sunt doar câteva dintre criteriile pe care noi, ca monitor, trebuie să le urmărim și să le includem foarte detaliat și transparent în rapoarte, într-un timp scurt”, explică Silvia Rusei, Senior Associate Real Estate Management Services în cadrul Colliers International.

Ritm normal pe șantiere

Lucrările de construcții pe șantierele industriale și de birouri monitorizate de Colliers International se desfășoară normal în această perioadă, în ciuda contextului actual, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță și de limitare a răspândirii Covid-19. Unele proiecte în care lucrările de construcții s-au desfășurat la capacitate mai redusă decât normal în perioada stării de urgență chiar au mărit pasul, dezvoltatorii intenționând să recupereze eventualele întârzieri sau chiar să grăbească lucrările pentru a putea preda mai repede spațiile către chiriași.

În prezent, Colliers International furnizează servicii de monitorizare a lucrărilor de construcții pentru proiecte cu o suprafață totală a lucrărilor de aproape 198.000 de metri pătrați. Printre cei mai importanți clienți ai companiei se numără: CTP, Iulius Group (dintre proiectele importante amintim: Palas Iași, United Business Center (UBC) 1 din Cluj-Napoca, UBC1 și UBC2 din Timișoara), AFI Europe Romania sau Impact Developer & Contractor (cu Greenfield Baneasa ca proiect de referinta), iar printre băncile cu care compania colaborează în prezent se numără Raiffeisen Bank Romania, Raiffeisen Bank International AG și OTP Bank Romania.

Te-ar mai putea interesa și
One United Properties plusează în SUA: Când ar putea fi finalizată prima investiție din Miami
One United Properties plusează în SUA: Când ar putea fi finalizată prima investiție din Miami
Dezvoltatorul One United Properties, care are un pland e investițiid e 100 de milioane de euro în Nashville, SUA, ar putea finaliza anul acesta și prima investiție în Miami. ...
Parlament bicameral şi limitarea la două mandate a conducerilor instituţiilor publice – printre priorităţile legislative ale AUR
Parlament bicameral şi limitarea la două mandate a conducerilor instituţiilor publice – printre priorităţile legislative ...
AUR şi-a stabilit, sâmbătă, priorităţile legislative pentru sesiunea parlamentară ordinară care va începe marţi, ...
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Turcia l-a convocat pe ambasadorul Ucrainei la Ankara după atacul din această săptămână asupra unei nave turceşti ...
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a avertizat că Rusia ar putea escalada războiul din Ucraina şi provoca NATO, postând ...