Comisarul Oettinger: Polonia, Ungaria, România, guvernul Italiei vor să slăbească sau să distrugă proiectul european

Proiectul european este în 'pericol de moarte' din cauza unor adversari din interiorul şi exteriorul UE, a susţinut marţi comisarul european pentru buget, Günther Oettinger, citat într-un articol publicat de Politico.eu.
Economica.net - mie, 05 sept. 2018, 11:51
Comisarul Oettinger: Polonia, Ungaria, România, guvernul Italiei vor să slăbească sau să distrugă proiectul european

El a apreciat că o aprobare rapidă a viitorului cadru bugetar multianual al UE de către liderii naţionali şi de Parlamentul European va arăta dacă Europa mai este capabilă de acţiune în faţa unor asemenea provocări.

‘În opinia mea, proiectul este în pericol de moarte’, a spus comisarul Oettinger în timpul unui eveniment organizat marţi seară la Bruxelles de către Asociaţia federală a serviciilor de asistenţă non-statutară din Germania.

‘Unii din interiorul Europei doresc să-l slăbească sau chiar să-l distrugă – Polonia, Ungaria, România, guvernul Italiei’, a susţinut el mai departe.

Comisarul european a mai apreciat că UE este în pericol şi din cauza unor autocraţi ce recurg la războaie şi agresiuni, menţionându-i pe preşedintele rus Vladimir Putin, pe cel turc Recep Tayyip Erdogan şi pe ‘inteligenţii chinezi’.

Mai mult, Günther Oettinger a spus că nici guvernul ţării sale, adică guvernul german, nu arată suficient entuziasm pentru UE, în special în chestiunea bugetului. În opinia comisarului european, actualul ministru de finanţe social-democrat, Olaf Scholz, este ‘un trezorier chiar mai strict la acest capitol’ decât predecesorul său conservator Wolfgang Schäuble.

Oettinger, care provine din rândul creştin-democraţilor cancelarului Angela Merkel, a amintit că primul capitol din acordul de guvernare al noii coaliţii guvernamentale de la Berlin se numeşte ‘un nou început pentru Europa’.

‘Nu văd nimic din aceasta în actualele dezbateri de la Berlin. Absolut nimic’, a insistat comisarul european pentru buget.

El a sugerat că rămâne o întrebare deschisă dacă Berlinul doreşte să se alăture unui grup de ţări membre ale UE care pledează pentru un buget european mai mic.

Te-ar mai putea interesa și
One United Properties plusează în SUA: Când ar putea fi finalizată prima investiție din Miami
One United Properties plusează în SUA: Când ar putea fi finalizată prima investiție din Miami
Dezvoltatorul One United Properties, care are un pland e investițiid e 100 de milioane de euro în Nashville, SUA, ar putea finaliza anul acesta și prima investiție în Miami. ...
Parlament bicameral şi limitarea la două mandate a conducerilor instituţiilor publice – printre priorităţile legislative ale AUR
Parlament bicameral şi limitarea la două mandate a conducerilor instituţiilor publice – printre priorităţile legislative ...
AUR şi-a stabilit, sâmbătă, priorităţile legislative pentru sesiunea parlamentară ordinară care va începe marţi, ...
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Turcia l-a convocat pe ambasadorul Ucrainei la Ankara după atacul din această săptămână asupra unei nave turceşti ...
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a avertizat că Rusia ar putea escalada războiul din Ucraina şi provoca NATO, postând ...