Comisia Europeană a adoptat propunerea pentru Green Deal

Comisia Europeană a adoptat miercuri o propunere legislativă ce prevede atingerea unui nivel zero al emisiilor de gaze cu efect de seră până în anul 2050, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 04 mart. 2020, 13:19
Comisia Europeană a adoptat propunerea pentru Green Deal

Proiectul, ce trebuie să fie aprobat de Parlamentul European şi de Consiliu pentru a deveni lege europeană, ar angaja Uniunea Europeană faţă de reducerea emisiilor sale nete de gaze cu efect de seră la zero până în 2050.

Documentul sintetizează planul UE de atingere a ”neutralităţii climatice până în 2050”, a scris pe Twitter comisarul european pentru coeziune şi reforme, Elisa Ferreira.

Executivul comunitar şi-a propus deja ca obiectiv reducerea cu cel puţin 40% a emisiilor de gaze cu efect de seră în Uniunea Europeană până în 2030 comparativ cu nivelul din 1990.

La 11 decembrie anul trecut, Comisia Europeană a prezentat Pactul ecologic european, o foaie de parcurs menită să asigure durabilitatea economiei europene, prin transformarea provocărilor legate de climă şi de mediu în oportunităţi în toate domeniile de politică şi prin garantarea unei tranziţii care să fie echitabilă pentru toţi şi favorabilă incluziunii tuturor.

Pactul ecologic european stabileşte măsuri ce vor transforma Europa în primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050, vor dinamiza economia, vor îmbunătăţi sănătatea şi calitatea vieţii cetăţenilor, vor ocroti natura şi vor garanta că nimeni nu este lăsat în urmă.

Pactul oferă o foaie de parcurs care conţine acţiuni menite să încurajeze utilizarea eficientă a resurselor prin trecerea la o economie circulară curată şi să pună capăt schimbărilor climatice şi să reducă poluarea. El prezintă investiţiile necesare şi instrumentele de finanţare disponibile şi explică modul în care se va asigura o tranziţie justă şi favorabilă incluziunii.

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă avertizează UE că amenda dată companiei Google crează incertitudine în relațiile comerciale cu SUA
Casa Albă avertizează UE că amenda dată companiei Google crează incertitudine în relațiile comerciale cu SUA
Amenda de 890 de milioane de euro dată de Uniunea Europeană Google "creează incertitudine" în relaţiile comerciale cu SUA, a avertizat joi, într-un comunicat, reprezentantul Casei Albe pentru......
Bolojan: Până la sfârșitul lui august nu există probleme pentru asigurarea fondurilor destinate ROMATSA
Bolojan: Până la sfârșitul lui august nu există probleme pentru asigurarea fondurilor destinate ROMATSA
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că, până la sfârşitul lunii august, nu vor exista probleme privind asigurarea ...
Dobânzile mai mari din SUA nu înseamnă automat scăderi pe bursă. Ce trebuie să urmărească investitorii români care investesc pe Wall Street – Analiză Investimental 
Dobânzile mai mari din SUA nu înseamnă automat scăderi pe bursă. Ce trebuie să urmărească investitorii români care ...
Posibilitatea unei noi majorări a dobânzii de referință de către Federal Reserve a readus în atenția investitorilor ...
Bolojan: Nu vor fi probleme în aprovizionarea cu carburanți în următoarele două săpămâni. Rompetrol, care se aprovizionează din Kazahstan, caută variante alternative de transport a țițeiului
Bolojan: Nu vor fi probleme în aprovizionarea cu carburanți în următoarele două săpămâni. Rompetrol, care se aprovizionează ...
Premierul interimar Ilie Bolojan, care e și ministru interimar al Energiei, a declarat joi că, în urma discuţiilor purtate ...