Comisia Europeană a semnat cu România și Bulgaria acorduri cadru de cooperare privind frontiera și migrația

Comisia Europeană şi România au lansat luni cadrul de cooperare privind gestionarea frontierei şi a migraţiei. Documentul a fost semnat de comisarul european pentru Afaceri Interne Ylva Johansson şi vicepremierul român Cătălin Predoiu, ministru al Afacerilor Interne, care participă la reuniunea Consiliului Justiţiei şi Afaceri Interne (JAI), transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 04 mart. 2024, 16:39
Comisia Europeană a semnat cu România și Bulgaria acorduri cadru de cooperare privind frontiera și migrația

Un document similar a fost semnat de executivul UE şi Bulgaria.

”Un pas important cu @CatalinPredoiu, marcăm consolidarea cooperării UE-România privind gestionarea frontierei şi a migraţiei. După un proiect-pilot reuşit trecem la cadrul de cooperare. Acesta va ajuta la migraţie, cooperare poliţienească şi returnări”, a scris Ylva Johansson pe contul său pe platforma X (fosta Twitter), sub fotografia în care apare semnând documentul alături de ministrul român de interne.

Cadrele de cooperare se bazează pe punerea în aplicare cu succes, de către cele două ţări, a unor proiecte-pilot pentru proceduri rapide de azil şi returnare, iniţiate în martie 2023, şi permit trecerea de la soluţii ad hoc la unele durabile.

”Bulgaria şi România au dat un nou impuls eforturilor comune în gestionarea frontierelor externe şi a migraţiei. Prin cadrele de cooperare convenite astăzi, cele două ţări contribuie în continuare la eforturile comune europene de a trata provocările la adresa securităţii UE la frontierele externe”, indică un comunicat al executivului UE.

Atenţia se va concentra în special pe sprijinul pentru măsuri consolidate cu privire la gestionarea frontierelor, azilul şi primirea migranţilor, sistemul de returnare şi cooperarea consolidată între forţele de poliţie în spaţiul Schengen şi pe începerea pregătirilor pentru implementarea Noului Pact privind migraţia şi azilul în Bulgaria şi România, în particular în legătură cu planurile de implementare naţionale.

Cadrele de cooperare ţin cont de faptul că acquis-ul Schengen va fi aplicabil deplin în Bulgaria şi România şi că, de la 31 martie 2024, controalele la frontierele interne aeriene şi maritime vor fi ridicate.

Cadrele de cooperare vor fi implementate cu sprijinul necesar din partea Comisiei şi a agenţiilor UE abilitate.

În particular, Comisia Europeană a lansat luni o nouă măsură de finanţare specifică în valoare de 85 de milioane de euro în cadrul Instrumentului privind vizele şi gestionarea frontierei (BMVI) 2021-2017, în vederea consolidării capacităţilor naţionale la frontierele externe ale UE.

Bulgaria şi România pot acum solicita finanţarea suplimentară pentru a extinde sau moderniza actualele sisteme de supraveghere a frontierelor, a achiziţiona mijloace de transport, inclusiv echipamente cu senzori termici, şi a cumpăra echipamente de operare precum camere cu senzori de detectare a mişcării.

În martie 2023, Comisia Europeană a lansat două proiecte-pilot cu Bulgaria şi România. În octombrie anul trecut, la şase luni de la implementarea proiectelor-pilot, Comisia a analizat progresele, concluzia fiind că au fost realizate rezultate concrete cu cele mai bune practici în domeniul procedurilor de azil, procedurilor de returnare eficiente şi cooperării consolidate cu ţările vecine.

Sursa foto: Twitter.com/YlvaJohansson 

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană pune la dispoziţie 1,5 miliarde euro pentru a sprijini proiectele de fabricare a celulelor de baterii
Comisia Europeană pune la dispoziţie 1,5 miliarde euro pentru a sprijini proiectele de fabricare a celulelor de baterii
Comisia Europeană a lansat marţi o cerere de propuneri în cadrul mecanismului de stimulare a bateriilor, punând la dispoziţie până la 1,5 miliarde euro sub formă de împrumuturi fără......
Consiliul Concurenței a câștigat definitiv procesul cu Țiriac Leasing, pe care o amendase cu 3 mil. lei
Consiliul Concurenței a câștigat definitiv procesul cu Țiriac Leasing, pe care o amendase cu 3 mil. lei
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a confirmat, prin hotărâre definitivă, încălcarea Legii Concurenței ...
FOTO Promenada Lacul Morii. Scandal cu arborii plantați: „Din păcate, majoritatea nu s-au prins”. Răspunsul ADPDU S6
FOTO Promenada Lacul Morii. Scandal cu arborii plantați: „Din păcate, majoritatea nu s-au prins”. Răspunsul ...
Imagini noi cu lucrările de amenajare de la Lacul Morii stârnesc controverse în mediul online. În vreme ce autorul unei ...
Noul guvern al Ungariei creează un birou pentru recuperarea activelor presupus delapidate de Orban
Noul guvern al Ungariei creează un birou pentru recuperarea activelor presupus delapidate de Orban
Parlamentul Ungariei a aprobat marţi cu o amplă majoritate crearea Oficiului Naţional de Recuperare a Activelor (NVVH), ...