Comisia Europeană: Cele mai multe alerte privind produsele periculoase s-au înregistrat la jucării, automobile, aparate şi echipamente electrice

Comisia Europeană a anunţat marţi că a publicat cel mai recent raport privind sistemul de prevenire sau de restricţionare a vânzării de produse periculoase pe piaţă, aşa-numitul "sistem de alertă rapidă", potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 07 iul. 2020, 10:03
Comisia Europeană: Cele mai multe alerte privind produsele periculoase s-au înregistrat la jucării, automobile, aparate şi echipamente electrice

Potrivit unui comunicat al Executivului comunitar, jucăriile au fost categoria de produse cu cele mai multe notificări (29% din total), urmată de automobile (23%) şi aparate şi echipamente electrice (8%). Cosmeticele, hainele, textilele şi articolele de modă, precum şi produsele de îngrijire a copiilor şi echipamentele pentru copii au fost categoriile pentru care s-au lansat, de asemenea, un număr mare de alerte.

Raportul arată că numărul de acţiuni întreprinse de autorităţi în urma unei alerte este în creştere de la an la an, ajungând la 4.477 în 2019, faţă de 4.050 în 2018.

În 2019, autorităţile din 31 de ţări participante la sistemul de alertă rapidă (statele membre ale UE, la care se adaugă Regatul Unit, Norvegia, Islanda şi Liechtenstein) au lansat în sistem 2.243 de alerte privind produse periculoase, ceea ce a condus la luarea de 4.477 de măsuri. Aceasta reprezintă o creştere de 10% faţă de anul trecut şi de 63% faţă de 2015. Acţiunile întreprinse variază de la retragerea sau distrugerea unui produs – înainte ca acesta să ajungă la consumatori – de către distribuitori şi comercianţii cu amănuntul, la rechemarea produselor nesigure de la utilizatori.

Cel mai frecvent risc notificat a fost cel legat de un produs care provoacă vătămări corporale (27%), cum ar fi fracturi sau contuzii. Componentele chimice ale produselor au fost următorul motiv de îngrijorare (23%), urmat de riscul de sufocare pentru copii (13%).

De la izbucnirea epidemiei de coronavirus s-au înregistrat o serie de noi alerte, care nu sunt incluse în raportul pe 2019. Până la 1 iulie s-au înregistrat 63 de alerte cu privire la măşti, trei alerte privind combinezoane de protecţie, trei alerte privind dezinfectanţi pentru mâini şi trei alerte cu privire la lămpi UV (tuburi bactericide). În perioada 1 martie-1 iulie, s-au luat 10 măsuri privind măştile şi una privind dezinfectanţii pentru mâini, ceea ce a condus la o mai bună armonizare a măsurilor împotriva unor astfel de produse şi, prin urmare, la îmbunătăţirea protecţiei consumatorilor din întreaga Europă.

Comisia a publicat marţi şi rezultatele activităţilor coordonate privind siguranţa produselor (Coordinated Activities on the Safety of Products – CASP). În urma acestor activităţi – care au implicat testarea comună a produselor de către Comisia Europeană şi autorităţile europene selectate de statele membre – s-au testat 652 de produse.

Produsele selectate pentru a fi testate de statele membre au inclus dispozitive personale de transport, jucării umplute moi, încărcătoare, baterii, scaune de bicicletă pentru copii şi jucării din pastă vâscoasă („slime”). 38% din produsele testate au fost neconforme cu anumite aspecte ale legislaţiei UE în materie de siguranţă. 11% din produse, respectiv 75 de produse, au fost identificate ca prezentând riscuri grave pentru consumatori. De exemplu, toate scaunele de bicicletă testate au prezentat un anumit tip de risc, însă doar 8% au prezentat un risc ridicat. În funcţie de categorie, jucăriile umplute cu material moale au avut cea mai mare pondere de riscuri ridicate – 68%, în timp ce bateriile au fost categoria cu ponderea cea mai mică de risc ridicat (1%). Dacă se constată că riscul unui produs este ridicat, acest lucru se notifică în sistemul de alertă rapidă, pentru a se preveni răspândirea pe piaţă a produselor periculoase.

Comisia va continua să modernizeze instrumentele incluse în sistemul de alertă rapidă pentru a încuraja consumatorii să consulte baza de date a alertelor, astfel încât deciziile lor de a cumpăra produse să ţină cont de siguranţa acestora. Măsurile de modernizare vizează actualizarea site-ului web pentru consumatori şi întreprinderi, precum şi a instrumentului specific utilizat de statele membre pentru notificarea alertelor.

În fiecare an se organizează activităţi coordonate privind siguranţa produselor. Activităţile de coordonare demarate la începutul anului în curs – CASP2020 – au inclus testarea de produse precum jucării, bijuterii, jucării de exterior, cabluri, aparate electrocasnice mici, saltele tip cuib pentru bebeluşi şi scaune de maşină pentru copii, evaluări ale riscurilor, supravegherea pieţelor online, cooperarea cu autorităţile vamale, colectarea de date referitoare la vătămări corporale şi accidente, precum şi campanii de comunicare. În contextul pandemiei de coronavirus, Comisia lansează, de asemenea, un apel specific privind produsele de combatere a virusului. Activităţile comune, care vor fi similare activităţilor desfăşurate înainte de pandemie, vor viza măştile, dezinfectanţii pentru mâini şi mănuşile, şi se preconizează că vor începe înainte de jumătatea lunii iulie 2020. În prezent sunt în curs de definire priorităţile pentru CASP2021.

„Sistemul de alertă rapidă este disponibil 24 de ore, 7 zile pe săptămână, menţinând un flux continuu de informaţii şi siguranţa pieţei unice. După cum se poate vedea din raportul pe 2019, se depun eforturi extraordinare pentru a proteja consumatorii de produse periculoase şi de daunele pe care acestea le pot produce. Totodată, Comisia colaborează cu statele membre pentru a spori numărul de produse testate. Graţie acestor eforturi, de la sfârşitul anului trecut, un număr de 75 de noi produse au fost marcate ca periculoase în sistemul nostru de alertă rapidă”, a declarat Didier Reynders, comisarul pentru justiţie.

Te-ar mai putea interesa și
Londra l-a convocat pe ambasadorul Rusiei după incidentul cu drona care a lovit săptămâna trecută un bloc din Galați
Londra l-a convocat pe ambasadorul Rusiei după incidentul cu drona care a lovit săptămâna trecută un bloc din Galați
Ministerul britanic de Externe a anunţat miercuri că l-a convocat pe ambasadorul Rusiei după ce o dronă rusească a lovit săptămâna trecută o clădire rezidenţială în România, transmite......
Decizie fără precedent luată de ANRE. Instituția retrage licența unui furnizor de energie, care a migrat clienți cu forța și a ignorat amenzi de peste un milion de lei
Decizie fără precedent luată de ANRE. Instituția retrage licența unui furnizor de energie, care a migrat clienți cu ...
Comitetul de Reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei a aprobat retragerea licenței ...
Washingtonul solicită Canadei și statelor europene din NATO să-și crească rapid flotele aeriene și navele, pe măsură ce SUA își va restrânge capacitățile în aceste sectoare ale alianței
Washingtonul solicită Canadei și statelor europene din NATO să-și crească rapid flotele aeriene și navele, pe măsură ...
Statele Unite aşteaptă de la aliaţii europeni din NATO şi de la Canada să îşi crească rapid numărul de aparate de ...
Cum a integrat Annabella magazinele Profi și Mega Image. Afacerile celui mai extins lanț autohton de supermarketuri a crescut în detrimentul profitului
Cum a integrat Annabella magazinele Profi și Mega Image. Afacerile celui mai extins lanț autohton de supermarketuri a crescut ...
Annabella, cel mai mare lanț autohton de supermarketuri după numărul de magazine, business al familiei Mutu din Vâlcea, ...