Comisia Europeană finanţează distribuirea de lapte, fructe şi legume către şcolarii europeni

Odată cu începutul unui nou an şcolar, programul Uniunii Europene de încurajare a consumului de fructe, legume şi lapte în şcoli va fi reluat în ţările UE care participă la el în anul şcolar 2019 - 2020, informează un comunicat al executivului comunitar.
Economica.net - lun, 02 sept. 2019, 16:29
Comisia Europeană finanţează distribuirea de lapte, fructe şi legume către şcolarii europeni

Scopul programului UE pentru şcoli este promovarea unei alimentaţii sănătoase şi a unor regimuri alimentare echilibrate, prin distribuirea de fructe, legume şi produse lactate şi prin propunerea, totodată, a unor programe educaţionale referitoare la agricultură şi la o nutriţie adecvată. Peste 20 de milioane de copii au beneficiat de acest program în anul şcolar 2017 – 2018, această cifră reprezentând 20% din copiii din întreaga Uniune Europeană.

Conform informaţiilor publicate în luna martie, Comisia Europeană (CE) a alocat României suma de 17,68 milioane de euro pentru programul lapte, fructe şi legume în şcoli în anul 2019/2020, dintre care 10,815 milioane euro pentru programul de distribuire a laptelui în şcoli şi suma de 6,866 milioane euro pentru programul de încurajare a consumului de fructe şi legume în şcoli.

„Adoptarea unor obiceiuri alimentare sănătoase de la o vârstă fragedă este importantă. Graţie programului UE pentru şcoli, tinerii noştri cetăţeni nu doar se vor bucura de produse europene de calitate, ci vor învăţa, totodată, despre nutriţie, agricultură şi producţia de alimente, cu munca grea pe care o implică aceasta din urmă”, a declarat comisarul pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Phil Hogan.

În fiecare an şcolar, acestui program i se aloca o sumă totală de 250 de milioane euro. Pentru 2019 – 2020, au fost alocate 145 de milioane euro pentru fructe şi legume şi 105 milioane euro pentru lapte şi produse lactate. Deşi participarea la program este facultativă, toate statele membre ale UE au ales să participe, fie la o parte a programului, fie la întregul program. Alocările naţionale pentru ţările UE care participă la program în acest an şcolar au fost aprobate şi adoptate de Comisia Europeană în luna martie 2019. De asemenea, ţările pot completa ajutoarele UE cu fonduri naţionale.

Statele membre pot decide modalitatea de punere în aplicare a programului, inclusiv tipurile de produse pe care le vor primi copiii sau tema măsurilor educative instituite. Totuşi, alegerea produselor distribuite trebuie să se bazeze pe consideraţii legate de sănătate şi de mediu, de caracterul sezonier, de disponibilitate şi de varietate.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, Rene Haas, a anunţat vineri Financial Times (FT), citând surse care......
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la finalul Consiliului European informal care a avut loc la Dublin, în Irlanda, că ...