Comisia Europeană începe prezentarea planului de investiţii de 315 miliarde de euro cu România

Comisia Europeană a demarat procesul de prezentare a planului de investiţii, care va atrage în economie cel puţin 315 miliarde de euro în următorii trei ani, România fiind prima ţară din Uniunea Europeană în care planul este detaliat, a anunţat, luni, vicepreşedintele CE pentru locuri de muncă, creştere economică, investiţii şi competitivitate, Jyrki Katainen.
Economica.net - lun, 15 dec. 2014, 11:26
Comisia Europeană începe prezentarea planului de investiţii de 315 miliarde de euro cu România

‘Acesta este începutul prezentării planului nostru de investiţii. Toată lumea ştie că Europa are active valoroase, dar ceea ce ne lipseşte nouă sunt investiţii viabile care să impulsioneze competitivitatea şi care să integreze şi mai mult Europa. Planul va schimba mediul de afaceri, care va deveni mai favorabil pentru IMM-uri, dar şi pentru companiile cu capitalizare medie şi va duce la crearea de locuri de muncă în Europa’, a explicat vicepreşedintele Jyrki Katainen, aflat în vizită în România pentru prezentarea planului.

Prin planul de investiţii anunţat recent de preşedintele Comisiei Europene, instituţia îşi propune să mobilizeze peste 300 de miliarde de euro pentru investiţii în Europa cu scopul de a relansa creşterea economică, bazându-se în special pe fonduri private, scrie Agerpres.

Instituţia europeană susţine că planul este necesar, având în vedere faptul că investiţiile în Europa rămân inferioare cu 15% faţă de cele din 2007, fapt care a împiedicat ieşirea din criză.

Planul se bazează pe înfiinţarea Fondului European pentru Investiţii Strategice (FEIS), gestionat de Banca Europeană de Investiţii (BEI), dar care să finanţeze proiecte mai riscante decât cele pe care le susţine de obicei. ‘Este necesar ca BEI să-şi menţină ratingul AAA. Dar există şi o nevoie ca Fondul să îşi asume mai mult risc. Ce înseamnă proiecte mai riscante? Înseamnă să creditezi IMM-urile în diverse ţări, să ai investiţii prin participaţii directe în IMM-uri, dar înseamnă şi investiţii şi creditare pentru proiecte de infrastructură în ţările care sunt considerate mai riscante’, a explicat vicepreşedintele Comisiei Europene.

Fondul va fi alimentat cu 16 miliarde de euro din bugetul UE, jumătate din sumă fiind constituită din resurse bugetare existente. La cei 16 miliarde de euro se vor adăuga alte 5 miliarde de euro de la Banca Europeană de Investiţii (BEI), astfel că fondul va creşte la 21 de miliarde de euro.

‘Estimăm că fondul ar putea atinge un efect multiplicator de 1 la 15 în investiţii reale în economie, având în vedere că va oferi o capacitate iniţială de asumare a riscurilor care îi va permite să furnizeze fonduri suplimentare şi să atragă mai mulţi investitori care să i se alăture. Acest efect multiplicator reprezintă o medie prudentă, bazată pe experienţa din trecut în materie de programe ale UE şi BEI. Ca referinţă, majorarea de capital a BEI din 2012 a avut un efect multiplicator estimat de 1 la 18’, a explicat oficialul european, adăugând că, astfel, suma atrasă va ajunge la 315 miliarde de euro.

Planul urmează să fie discutat spre aprobare în cadrul Consiliului European din 18-19 decembrie 2014, iar Comisia Europeană solicită Parlamentului European să urgenteze adoptarea măsurilor legislative, astfel încât Fondul să devină operaţional până în luna iunie 2015.

Leul nu a mai atins o valoare atât de scăzută în faţa monedei europene din 24 martie 2014 când BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,4793 lei/euro.

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, pentru înființarea unui nou broker
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, ...
Cosmin Angheluță, profesionist cu o experiență de peste 25 de ani în asigurări și fost director adjunct al Gothaer, neagă orice intenție de a participa în acționariatul unui nou broker de......
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să intre în parteneriate cu constructorii europeni, consideră ministrul Economiei din landul Saxonia
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să ...
Uniunea Europeană ar trebui să ia în considerare majorarea taxelor vamale la maşinile produse în China pentru a spori ...
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor de salarizare
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor ...
Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a decis joi că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde de lei, în contextul preluării Biofarm
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde ...
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a apropiat de ...