Comisia Europeană sprijină o reţea internaţională de cercetare clinică pentru tratamentul COVID-19, cu 15,7 milioane euro

Comisia a anunţat că va sprijini, cu suma de 15,7 milioane de euro, o nouă iniţiativă de cercetare intitulată EU-RESPONSE, care va institui o reţea de cercetare clinică pentru tratamentul noului coronavirus şi al altor boli infecţioase emergente, arată instituţia într-un comunicat de presă, scrie News.ro.
Economica.net - lun, 21 sept. 2020, 11:57
Comisia Europeană sprijină o reţea internaţională de cercetare clinică pentru tratamentul COVID-19, cu 15,7 milioane euro

Finanţarea face parte din angajamentul în valoare de 1,4 miliarde de euro, din care un miliard de euro este alocat prin programul Orizont 2020, pe care CE l-a asumat pentru cercetare şi inovare în domeniul coronavirusului având drept scop dezvoltarea de vaccinuri, de noi tratamente şi de instrumente de diagnosticare menite să prevină răspândirea virusului.

„EU-RESPONSE constituie un pas important în direcţia unor studii clinice intervenţionale paneuropene, care nu numai că se desfăşoară la scara de care avem nevoie pentru a evalua rapid tratamentele potenţiale, ci se şi pot adapta rapid pe măsură ce apar realităţi şi idei noi. Această reţea europeană de studii clinice intervenţionale îi va folosi în prezent Europei pentru a aborda problemele provocate de noul coronavirus şi ne va ajuta să ne pregătim pentru ameninţări viitoare, oferind viteză, amploare şi solidaritate”, a afirmat comisarul Mariya Gabriel, conform comunicatului de presă al CE remis News.ro.

Potrivit sursei citate, consorţiul EU-RESPONSE, condus de Institut National de la Santé et de la Recherche Médicale (INSERM – Institutul Naţional francez de Sănătate şi Cercetare Medicală), reuneşte 21 de parteneri cu capacităţi de cercetare de renume mondial din 13 state membre ale UE şi din Norvegia, Elveţia şi Turcia, mai precizează News.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Fabrica de ape minerale Dorna din județul Suceava, deținută de Coca-Cola HBC România, este printre cele mai complexe unități de îmbuteliere ape minerale de la nivelul grupului, din punct de vedere operațional
Fabrica de ape minerale Dorna din județul Suceava, deținută de Coca-Cola HBC România, este printre cele mai complexe ...
Poiana Negrii este una dintre cele trei fabrici Coca-Cola HBC România. La nivelul grupului Coca-Cola HBC, care operează 16 fabrici de îmbuteliere a apei, această unitate ocupă unul dintre......
Anunţ despre cea mai mare rafinărie din România şi cea mai veche rafinărie. Ce se întâmpla la Petromidia şi Vega Ploieşti
Anunţ despre cea mai mare rafinărie din România şi cea mai veche rafinărie. Ce se întâmpla la Petromidia şi Vega ...
Rompetrol Quality Control (RQC), divizia de laboratoare a Grupului KMG International (Rompetrol), derulează, în laboratoarele ...
Trump, despre pace între Ucraina şi Rusia: Cred că Putin vrea să încheie un acord mai mult decât Zelenski
Trump, despre pace între Ucraina şi Rusia: Cred că Putin vrea să încheie un acord mai mult decât Zelenski
Preşedintele american Donald Trump nu s-a arătat dispus să pună mai multă presiune asupra Rusiei din cauza războiului ...
Percheziţii DNA la Serviciul Permise şi Înmatriculări Ilfov (surse)
Percheziţii DNA la Serviciul Permise şi Înmatriculări Ilfov (surse)
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, marţi, percheziţii la sediul Serviciului Permise şi Înmatriculări ...