Comisia juridică a Senatului: Aviz favorabil cererii de încuviinţare a arestării lui Dan Şova

Comisia juridică a Senatului a dat miercuri aviz favorabil solicitării de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a social-democratului Dan Şova.
Economica.net - mie, 18 mart. 2015, 12:59
Comisia juridică a Senatului: Aviz favorabil cererii de încuviinţare a arestării lui Dan Şova

După audierea în Comisia juridică, Dan Şova a ţinut să precizeze că, în faţa senatorilor jurişti, a spus ‘numai adevărul’ şi că acelaşi lucru îl va face şi în faţa plenului Senatului.

Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, Cătălin Boboc, a subliniat că, dintre cei 11 membri ai Comisiei, şase au votat în favoarea solicitării primite din partea Justiţiei.

‘A trebuit să ne pronunţăm asupra solicitării privind arestarea domnului senator Dan Şova. După ce l-am ascultat pe domnul senator şi după ce toţi cei 11 membri ai Comisiei au pus întrebările necesare pentru a se lămuri, s-a procedat la vot. Votul a fost unul în favoarea cererii de arestare – şase voturi pentru, cinci voturi împotrivă. Astfel, vom transmite plenului Senatului raportul favorabil în privinţa solicitării DNA’, a spus Boboc la finalul şedinţei Comisiei juridice.

Boboc a adăugat că speră ca şi plenul Senatului să aprobe solicitarea amintită, fiindcă altfel ‘am bloca posibilitatea instanţei de a nu aproba cererea de arestare’.

‘La Parlament se iscă tot felul de dezbateri. Lucrurile stau simplu. Comisia juridică şi nici Parlamentul nu fac arestări. Asta nu înseamnă că va veni duba de la DNA în faţa scărilor Senatului ca să ridice pe cineva. În cazul parlamentarilor, este un act procedural care este necesar la dosarul cauzei, cu care Parchetul va merge la instanţă, iar instanţa, în statul de drept denumit România, este în măsură să aprobe sau nu o solicitare a Parchetului. Cu alte cuvinte, eu mă bucur că asta a fost soluţia Comisiei şi sper ca asta să fie şi soluţia plenului, pentru că altfel am bloca posibilitatea instanţei de a nu aproba cererea de arestare’, a explicat preşedintele Comisiei juridice.

Cătălin Boboc a subliniat faptul că, în opinia sa, procedura măsurii preventive poate continua, nefiind vorba de un abuz al puterii judecătoreşti.

‘Tot timpul rostogolim această idee că Parlamentul sau blochează, sau încuviinţează ceva. Parlamentul exprimă un punct de vedere şi aici mă gândesc la cei care au făcut Constituţia şi îmi imaginez că atunci ei au avut în minte un singur lucru, şi anume posibilitatea ca în cazul apariţiei unor abuzuri din partea puterii judecătoreşti să se poate interveni. Nu cred că suntem în situaţia unui abuz, motiv pentru care procedura penală, aceasta a solicitării privind arestarea preventivă, poate continua. Asta nu înseamnă nici pe departe că domnul Şova este vinovat, nici că este nevinovat. Nu înseamnă nici că trebuie, nici că nu trebuie arestat’, a mai spus Boboc.

Întrebat dacă în urma declaraţiilor lui Dan Şova a fost convins de vinovăţia sau nevinovăţia acestuia, Cătălin Boboc a replicat: ‘Eu cred că Dan Şova are toate şansele, în faţa instanţei, singura în măsură să aprobe sau să respingă cererea procurorilor, să primească o soluţie favorabilă dumnealui’.

Te-ar mai putea interesa și
Noi aplicații ANAF: cum pot fi verificate erorile din SAF-T înainte de depunere
Noi aplicații ANAF: cum pot fi verificate erorile din SAF-T înainte de depunere
ANAF a pus la dispoziția contribuabililor două aplicații gratuite destinate verificării informațiilor raportate prin declarația D406 – SAF-T și evaluării acestora în raport cu datele din......
Ministrul Sănătăţii a dispus un audit asupra mecanismului de monitorizare a disponibilităţii medicamentelor
Ministrul Sănătăţii a dispus un audit asupra mecanismului de monitorizare a disponibilităţii medicamentelor
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a dispus demararea „de urgenţă" a unui audit asupra întregului mecanism de monitorizare ...
Senatul a aprobat proiectul de lege privind închiderea operaţională şi financiară a PNRR
Senatul a aprobat proiectul de lege privind închiderea operaţională şi financiară a PNRR
Plenul Senatului a aprobat astăzi proiectul de lege privind închiderea operaţională şi financiară a Planului Naţional ...
Trump bagatelizează vizita rară a directorului CIA la Moscova: „Semi-rutină”.
Trump bagatelizează vizita rară a directorului CIA la Moscova: „Semi-rutină”.
Preşedintele american Donald Trump a descris miercuri vizita rară a directorului CIA la Moscova din ziua precedentă drept ...