Comisia juridică din Camera Deputaţilor ar putea să dezbată şi să elaboreze raport pe OUG 14

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor urmează să dezbată luni şi să întocmească raport pe proiectul de lege pentru aprobarea OUG 14/2017 privind abrogarea OUG 13/2017 referitoare la Codurile penale.
Economica.net - lun, 20 feb. 2017, 05:22
Comisia juridică din Camera Deputaţilor ar putea să dezbată şi să elaboreze raport pe OUG 14

Preşedintele Comisiei, deputatul PSD Eugen Nicolicea, a declarat săptămâna trecută că va cere conducerii Camerei aprobarea unui program de lucru, pentru luni de la ora 15,00, pentru dezbaterea şi elaborarea unui raport pe OUG 14.

‘Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a ajuns la un consens – OUG 14 să fie adoptată, iar situaţia OUG 13 să fie clarificată. (…) Voi solicita Biroului permanent ca luni să lucrăm în paralel cu plenul, în aşa fel încât plenul să se poată pronunţa luni sau marţi pe ordonanţa 14, să o aprobe. Ordonanţa 13 nu a venit; eu am avut o propunere ca în corpul legii de aprobare a ordonanţei 14 să se facă specificaţia că ordonanţei 13 i-au încetat efectele la data la care a fost abrogată de ordonanţa 14 şi prin urmare procedura legislativă încetează’, a spus Nicolicea miercurea trecută.

Ordonanţa 14/2017 a fost adoptată de Senat, iar Camera este for decizional. Ordonanţa 13/2017 se află în dezbateri la Senat.

Te-ar mai putea interesa și
Noi aplicații ANAF: cum pot fi verificate erorile din SAF-T înainte de depunere
Noi aplicații ANAF: cum pot fi verificate erorile din SAF-T înainte de depunere
ANAF a pus la dispoziția contribuabililor două aplicații gratuite destinate verificării informațiilor raportate prin declarația D406 – SAF-T și evaluării acestora în raport cu datele din......
Ministrul Sănătăţii a dispus un audit asupra mecanismului de monitorizare a disponibilităţii medicamentelor
Ministrul Sănătăţii a dispus un audit asupra mecanismului de monitorizare a disponibilităţii medicamentelor
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a dispus demararea „de urgenţă" a unui audit asupra întregului mecanism de monitorizare ...
Senatul a aprobat proiectul de lege privind închiderea operaţională şi financiară a PNRR
Senatul a aprobat proiectul de lege privind închiderea operaţională şi financiară a PNRR
Plenul Senatului a aprobat astăzi proiectul de lege privind închiderea operaţională şi financiară a Planului Naţional ...
Trump bagatelizează vizita rară a directorului CIA la Moscova: „Semi-rutină”.
Trump bagatelizează vizita rară a directorului CIA la Moscova: „Semi-rutină”.
Preşedintele american Donald Trump a descris miercuri vizita rară a directorului CIA la Moscova din ziua precedentă drept ...