Comitetul Internațional Olimpic a încheiat un contract de asigurare pentru eventualitatea anulării Jocurilor Olimpice de la Tokyo

Prima asigurare împotriva anulării Jocurilor Olimpice încheiată de CIO a fost legată de JO de la Atena din 2004, fiind o inovaţie a preşedintelui de atunci al instanţei, belgianul Jacques Rogge.

Primul comitet de organizare a Jocurilor care a încheiat o asemenea asigurare este cel de la Moscova în 1980, care a avut un contract cu banca londoneză Lloyd’s, a explicat francezul Patrick Vajda, expert al companiei de asigurări SIACI Saint Honore.

Pentru JO de la Tokyo, CIO „este asigurat în caz de anulare a JO, la fel ca numeroase federaţii internaţionale”, a confirmat un purtător de cuvânt. Potrivit unor surse concordante, CIO a subscris la un grup de mai multe companii, printre care Swiss Re, o asigurare a cărei primă este de circa 24 milioane de dolari, în legătură cu riscul de anulare.

Potrivit contractului semnat de Tokyo, ce conferă CIO puterea de a anula Jocurile dacă „securitatea participanţilor este ameninţată serios”, comitetul de organizare va trebui „să subscrie o asigurare” care să acopere „ansamblul riscurilor”.

Contactaţi de AFP, organizatorii japonezi nu au oferit însă niciun detaliu repetând că „nu au discutat despre anularea Jocurilor”.

„Sunt acoperite toate riscurile cu excepţia celor care sunt excluse formal şi dintre care unele pot fi răscumpărate”, a indicat Vajda.

„Două riscuri principale pot fi răscumpărate: riscul legat de terorism şi cel de bolile contagioase”, a precizat el.

O anulare legată de coronavirus, a cărui epidemie a apărut mult după semnarea contractului de asigurare, ar fi astfel acoperită.

Acoperirea anulării Jocurilor de la Tokyo, care include atentate şi cutremure, este mai mult ca oricând în atenţie pe măsură ce epidemia se extinde. Cu atât mai mult cu cât sumele puse în joc sunt uriaşe.

Încasările aşteptate (suma teoretică de asigurat în caz de anulare) se ridică la aproape 5 miliarde de dolari, provenind mai ales din drepturile de televizare, sponsorizare şi vânzarea de bilete. Aceste încasări vor permite ulterior finanţarea comitetelor olimpice naţionale, a federaţiilor internaţionale şi a însuşi CIO.

O anulare ar avea însă consecinţe foarte grave, fiindcă asigurările nu ar acoperi ansamblul încasărilor aşteptate. „Suma maximă care poate fi asigurată în caz de anulare este de 1,3 miliarde de dolari, cel mult 1,5 miliarde”, a explicat Vajda.

Astfel, consecinţele ar fi grave pentru mişcarea olimpică, privată de o mare parte a resurselor ce-i permit să se întreţină în cei patru ani de ciclu olimpic, chiar dacă CIO are rezerve de circa 1 miliard de dolari pentru a face faţă unei asemenea eventualităţi.

Difuzorii, ca NBC (SUA), se asigură şi ei împotriva unei anulări, la fel ca partenerii CIO.

Până acum, nici boicoturile (în 1980 la Moscova şi 1984 la Los Angeles), nici virusul SARS (în 2003) sau Zika (înaintea JO de Rio-2016) nu au împiedicat desfăşurarea competiţiei.

Doar războaiele mondiale au dus la anularea JO prevăzute în 1916 la  Berlin sau în 1940 la Sapporo (iarnă) şi Tokyo (vară) şi în 1944 la Cortina d’Ampezzo (iarnă) şi Londra (vară).

Departe de consecinţele unei ipotetice anulări a JO, a unei amânări sau a disputării Jocurilor cu porţile închise, caz în care ar trebui restituiţi banii pentru cele 4,5 milioane de bilete deja vândute, firmele de asigurări au plătit de mai multe ori despăgubiri pentru calamităţi legate de JO.

Astfel, la JO de la Moscova, televiziunile din SUA au primit despăgubiri pentru absenţa sportivilor americani. Patru ani mai târziu, la Los Angeles, „o calamitate a fost de asemenea declarată asigurătorului”, după boicotul majorităţii statelor din blocul sovietic, dar nu s-au plătit despăgubiri, a spus Vajda.

Potrivit acestuia, „comitetul de organizare nu a putut demonstra o pierdere financiară, televiziunile americane având mare succes datorită prezenţei a numeroşi sportivi americani în finale”.