Compania internaţională Deep Ocean Search va căuta cutiile negre ale avionului EgyptAir prăbuşit

Ministerul Aviaţiei Civile din Egipt a semnat un memorandum de înţelegere cu compania internaţională Deep Ocean Search (DOS) pentru ca această companie să efectueze operaţiunile de căutare a cutiilor negre ale avionului EgyptAir prăbuşit săptămâna trecută în Marea Mediterană, informează sâmbătă EFE, potrivit Agerpres.
Economica.net - S, 28 mai 2016, 12:16
Compania internaţională Deep Ocean Search va căuta cutiile negre ale avionului EgyptAir prăbuşit

Acordul a fost semnat vineri cu „una dintre cele mai bune companii din acest domeniu”, se menţiona într-un comunicat al ministerului, care a fost postat vineri online. Totodată, ministerul egiptean preciza că respectiva companie, cu sediul în Insulele Mauritius, foloseşte „cea mai avansată tehnologie în ceea ce priveşte descifrarea semnalelor” cutiilor negre, precum şi sonare în zona de căutare.

Comunicatul adăuga că, în Egipt, comisia de anchetă a început să studieze informaţiile primite din partea autorităţilor elene cu privire la prăbuşirea avionului companiei EgyptAir, cu 66 de persoane la bord. Nicio grupare teroristă nu a revendicat prăbuşirea aparatului de tip Airbus A320, care a dispărut de pe radare când se afla cu 10-15 mile în interiorul spaţiului aerian egiptean.

Te-ar mai putea interesa și
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Un număr de până la 101 membri ai forţelor armate slovace sunt aşteptaţi să ia parte la întărirea protecţiei spaţiului aerian al statelor din flancul estic al NATO, în cadrul operaţiunii......
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub, în vederea realizării unor bazine ...
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a menționat ...
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta Platforms a convenit cu autoritățile din Statele Unite un acord care poate ajunge la aproximativ 17 miliarde de dolari ...