Companiile chineze încep să facă noi achiziţii de produse agricole americane

Presa de stat chineză a anunţat că Statele Unite au livrat Chinei, din iunie, câteva milioane de tone de boabe de soia, deşi datele oficialilor de la Washington arată că este vorba de cantităţi mult mai reduse, transmite Reuters. 
Economica.net - lun, 29 iul. 2019, 15:06
Companiile chineze încep să facă noi achiziţii de produse agricole americane

China este cel mai mare importator global de boabe de soia.

Preşedintele american, Donald Trump, a declarat luna trecută, la summitul G20 din Japonia, că el şi omologul său chinez, Xi Jinping, au fost de acord ca Statele Unite să se abţină deocamdată de la impunerea unor tarife vamale suplimentare pentru bunurile din China, în timp ce statul asiatic va achiziţiona mai multe produse agricole americane.

De asemenea, liderii principalelor economii mondiale au acceptat reluarea negocierilor comerciale, blocate în mai.

Conform celor mai recente date ale Departamentului american al Agriculturii (USDA), 1,02 milioane de tone de soia au fost livrate Chinei în perioada 28 iunie – 18 iulie, iar USDA ar urma să anunţe noi date săptămâna aceasta. La rândul său, postul de televiziune de stat CCTV a anunţat, citând datele Ministerului Comerţului de la Beijing, că statul asiatic a depus din 19 iulie cereri către furnizorii din SUA pentru achiziţionarea de soia, bumbac, carne de porc, sorg şi alte produse agricole, iar unele tranzacţii au fost deja realizate.

„Atât timp cât produse agricole americane sunt la un preţ rezonabil şi sunt de bună calitate, se estimează că vor avea loc noi achiziţii”, informează CCTV.

Postul susţine că majorarea achiziţiilor indică disponibilitatea Chinei de a promova produsele agricole americane.

Săptămâna aceasta se vor întâlni la Shanghai negociatorii din China şi SUA, pentru prima dată de la summitul G20. Discuţiile ar urma să înceapă în data de 30 iulie.

Datele vamale americane arată că, în iunie, China a achiziţionat din SUA 614.805 tone de boabe de soia, o scădere cu 2,5% faţă de iunie 2018 şi cu 37% faţă de mai 2019, când au fost 977.024 tone.

Conform datelor Refinitiv, aproximativ 1,02 milioane tone de boabe de soia au fost încărcate în mai pe nave pentru a ajunge în China, faţă de 198.641 tone de boabe de soia care au plecat din SUA către China în iunie.

Acordul dintre primele economii ale lumii este unul important, deoarece războiul comercial provoacă pagube de miliarde de dolari companiilor, afectează lanţurile globale de aprovizionare şi îngrijorează pieţele financiare.

Luna trecută, preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat impunerea unor tarife vamale suplimentare pentru o listă de produse chineze în valoare de 200 de miliarde de dolari. De asemenea, Trump a criticat China pentru că îşi devalorizează moneda şi a declarat că trebuie luate măsuri, deoarece astfel se creează condiţii de concurenţă inechitabile.

Administraţia vamală americană a început să perceapă tarife mai mari, de 25%, pentru multe produse chineze care au ajuns la 1 iunie în porturile americane, o decizie care intensifică războiul comercial între primele două economii ale lumii şi a declanşat măsuri retaliatorii din partea Beijingului.

Tarifele majorate afectează o gamă largă de produse de consum şi componente intermediare provenite din China, inclusiv modemuri şi routere de Internet, circuite imprimate, mobilă, aspiratoare şi corpuri de iluminat.

Tot la 1 iunie, China a introdus tarife vamale suplimentare pentru produse americane în valoare de 60 de miliarde dolari, ca reacţie la decizia SUA de a majora tarifele vamale pentru produsele chineze. Ministerul chinez de Finanţe a informat că, începând cu data de 1 iunie 2019, vor fi impuse tarife vamale suplimentare variind între 5% şi 25% pentru un număr de 5.140 de produse americane. Noile măsuri ale Beijingului vizează în special produsele cosmetice, articolele de bucătărie sau sport, dar şi prezervativele sau jucăriile, care vor fi taxate suplimentar cu 25%.

Te-ar mai putea interesa și
Burduja: România are cel mai mic preţ din regiune la energie electrică
Burduja: România are cel mai mic preţ din regiune la energie electrică
România are un preţ la energie electrică cel mai mic din regiune, fiind un efect al investiţiilor în "energie verde, în regenerabile", a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja....
Unii producători auto germani sunt afectaţi de prăbuşirea podului din Baltimore
Unii producători auto germani sunt afectaţi de prăbuşirea podului din Baltimore
Prăbuşirea podului Francis Scott Key din Baltimore are efecte diferite asupra producătorilor de automobile din Germania, ...
Aderare parțială Schengen – Despescu, MAI: Pasagerii nu au nicio obligaţie suplimentară, acestea sunt exclusiv în sarcina autorităţilor
Aderare parțială Schengen – Despescu, MAI: Pasagerii nu au nicio obligaţie suplimentară, acestea sunt exclusiv ...
Chestorul general de poliţie Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI, a afirmat, joi, că, începând cu ziua de duminică, ...
Grecia: Băncile se pregătesc să plătească acţionarilor dividende pentru prima dată din 2008
Grecia: Băncile se pregătesc să plătească acţionarilor dividende pentru prima dată din 2008
Banca Centrală Europeană va permite băncilor elene să-şi recompenseze acţionarii pentru prima dată din 2008, după ...