Ce dividende dau anul acesta companiile din energie

Companiile energetice româneşti listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi Hidroelectrica vor da împreună dividende totale de 3,66 miliarde de lei (882 mil. euro) din profiturile înregistrate anul trecut.
Adrian N. Ionescu - mar, 07 apr. 2015, 21:27
Ce dividende dau anul acesta companiile din energie

Cele şapte companii energetice listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi Hidroelectrica, a cărei listare a fost amânată pentru anul viitor, au înregistrat un profit net de peste 6,08 miliarde de lei (1.376 mil. euro). Peste 60% din aceste profituri vor fi distribuite acţionarilor, potrivit propunerilor pe care administratorii le-au făcut adunărilor generale, care se vor desfăşura în această lună.

În şase dintre cele opt companii statul deţine majoritatea acţiunilor, iar reglementările în vigoare obligă companiile de stat să distribuie cel puţin jumătate din profit prin dividende. La Electrica (EL) statul are aproape 48% din titluri, prin urmare reprezentanţii Guvernului au un cuvânt greu de spus.

Astfel că rata de alocare a profitului EL prin dividende, de  peste 89% concurează cu cele ale companiilor în care statul este acţionar majoritar: 80% la Hidroelectrica (dintr-un profit de 1,2 miliarde de lei), 84,6% la Romgaz (SNG, din profit de 1,43 mld. lei), 65,7% la Nuclearelectrica (SNN, 90 mil. lei).

Transgaz (TGN) şi Transelectrica (TEL) distribuie peste 50%, respectiv peste 55% din profiturile de 507, respectiv 370 milioane de lei. Recordul de distribuţie este al companiei de transport de petrol prin conducte Conpet Ploieşti (COTE), dar proporţia de 101% a dividendelor faţă de profitul de anul trecut este alimentată de rezultatele nerepartizate în anii anteriori.

Cu contribuţia extraordinară a Conpet, rata medie de alocare a profitului la companiile energetice de stat este de peste 75%. OMV Petrom strică media, până la 60,2% în urma profitului  cu 56% mai mic înregistrat anul trecut. Va da dividende de doar 634 milioane de lei, adică 30% din profitul de 2,1 miliarde de lei.

Dividendele „energetice” sunt încă mari în raport cu preţul acţiunilor, randamentele dividendelro fiind de peste 9% la Transelectrica, Conpet şi Romgaz, aproape 8% la Transgaz şi peste 6% la Electrica.

Citeşte şi
Sezonul dividendelor: Care este calendarul ultimelor zile „cu dividend” la Bursă
 

Te-ar mai putea interesa și
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă de profit de 69% cu un salariat
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă ...
Florin Stoian, cunoscut sub numele de scenă de Florin Stoian, deţine jumătate din firma Florin Salam Music. Firma prin care primeşte bani fiscalizaţi are cifră de afaceri netă de 1,4 milioane......
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Proiectul Roşia Montană a fost profund ilegal, o încercare de a distruge iremediabil mediul natural şi patrimoniul naţional, ...
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri ...
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Guvernul francez a decretat sâmbătă un moratoriu cu privire la pescuitului de anghilă galbenă, punând capăt pescuitului ...