UPDATE: Concedieri pe capete la Telekom. Mandatul directorului Majoros ar fi fost prelungit până la finalizarea tranzacţiei de vânzare – surse

Concedierile anunţate de Telekom România au lăsat pe afară 180 de oameni, fără compensatorii sau alternative de job, dintre cei 694 anunţaţi iniţial. Alte 1.400 de concedieri sunt în pregătire, 236 din zona IT în perioada imediat următoare, iar pentru anul viitor se vehiculează cifra de 1.200 de concedieri din zona tehnică, potrivit unor surse din interiorul companiei. În plus, mandatul directorului general Miroslav Majoros ar fi fost prelungit până la finalizarea tranzacţiilor de vânzare a companiei, conform unor surse apropiate tranzacţiei. Mandatul acestuia expira în noiembrie 2019. Telekom spune că restructurările merg înainte conform planului stabilit în iunie 2019.
UPDATE: Concedieri pe capete la Telekom. Mandatul directorului Majoros ar fi fost prelungit până la finalizarea tranzacţiei de vânzare - surse

Din cei 694 de angajaţi care au fost anunţaţi de Telekom România că vor fi concediaţi în această perioadă, majoritatea şi-au dat demisia sau au acceptat plata unor salarii compensatorii. Media salariului de referinţă în Telekom România este de 1.512 lei, ceea ce corespunde unei medii de circa 3.000 de lei ca nivel mediu al salariilor compensatorii încasate de angajaţii din Telekom România.

Restul de 180 de angajaţi care nu şi-au dat nici demisia şi nici nu au acceptat plata unor salarii compensatorii au primit pe 3 octombrie decizia de concediere colectivă, urmând ca la 1 noiembrie 2019 să intre în perioada de preaviz, iar pe 1 decembrie direct în şomaj.

În plus, aşa cum spun surse din interiorul companiei, alţi 236 de angajaţi din zona IT urmează a fi concediaţi în perioada următoare. În cazul lor, deja au început negocierile sau redactarea documentelor pentru restructurare, fie prin transfer de întreprindere, fie prin salarii compensatorii sau concediere.

De asemenea, surse apropiate discuţiilor spun că, din 2020, alte 1.200 de persoane care lucrează în zona tehnică vor fi concediate de către Telekom România, foarte probabil prin aceleaşi metode.

Totodată, mandatul directorului general Miroslav Majoros ar fi fost prelungit până la finalizarea tranzacţiilor de vânzare. Mandatul lui expiră în noiembrie 2019, după ce, în noiembrie 2018, a fost prelungit cu încă un an de zile.

În aceste condiţii, este foarte probabil ca vânzarea Telekom să se amâne pentru anul viitor sau, chiar dacă se semnează tranzacţia, finalizarea sa să aibă loc abia la sfârşitul trimestrului I al anului viitor, date fiind condiţiile impuse pentru restructurarea companiei.

La ora actuală, deşi total neoficial, tranzacţia privind transferul Telekom Romania Communications (fosta Romtelecom) către Orange pare a fi aproape încheiată, tranzacţia e preluare a Telekom Mobile (fosta Cosmote) de către grupul RCS&RDS este în ample negocieri. După toate aparenţele, RCS&RDS îşi doreşte doar infrastructura fostului Cosmote, fără să ia şi clienţii. Procedura este oarecum neuzuală şi probabil implică tehnici de ajustare a preţurilor.

În plus, pentru tranzacţia de exit a Telekom din România sunt obligatorii obţinerea acordului pentru tranzacţie de la Consiliul Concurenţei din România şi de la Comisia Europeană.

Contactaţi de ECONOMICA.NET, reprezentanţii Telekom România au precizat că procesul de reorganizare este parte a programului de transformare iniţiat în urmă cu doi ani. Redăm mai jos integral răspunsul acestora.

„Procesul de reorganizare demarat de Telekom România este parte a programului de transformare iniţiat în urmă cu 2 ani, pentru a reduce complexitatea proceselor, prin redefinirea modelului operational, avand ca scop imbunatatirea interactiunii cu clientii sai, prin digitalizare si simplificare. Continuarea procesului de transformare asigura cresterea pe termen lung a grupului de companii, in contextul dezvoltarii rapide a tehnologiei, al unei piete puternic concurentiale, precum si al schimbarilor globale la nivelul modelelor de afaceri, care afecteaza indeosebi companiile de tehnologie.
Astfel, procesul de restructurare, initiat in 18 iulie 2019, se desfasoara potrivit pasilor stabiliti de legislatia aplicabila si cu respectarea prevederilor Contractului Colectiv de Munca”.

În ceea ce priveşte, exitul companiei de pe piaţa românească, aceştia au transmis că Telekom Romania nu comentează „fiind un subiect ce ţine de sfera acţionarilor”.

Telekom România este prezentă pe piaţa românească din anul 2014, după rebranding-ul comun al Romtelecom şi Cosmote România şi oferă servicii de telecomunicaţii fixe şi mobile complete, inovatoare, personalizate pentru o comunitate vastă de clienţi, cu aproximativ zece milioane de contracte de servicii.

Telekom România reunește operațiunile fostelor companii Romtelecom și Cosmote, care, în prezent, se numesc Telekom Romania Communications și respectiv Telekom Romania Mobile Communications. 

Telekom Romania Communications este deținut de grupul elen OTE, cu 54,01% și Ministerul Comunicațiilor, cu o participaţie de 45,99%. În cazul fostului Cosmote, Telekom Romania Communications deține o cotă de 30%, restul acțiunilor revenind grupului elen OTE. Principalul acționar al OTE este grupul Deutsche Telekom, cu un pachet de 46% din acţiuni.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...