Întrebarea e însă: Care elite? Gustave Le Bon preciza, în cartea sa "Psihologia Mulţimilor", că civilizaţiile au fost create şi conduse de o mică elită intelectuală, niciodată de mulţimi. Forţa acestora din urmă nu se manifestă decât prin distrugeri. Iar dacă aceia care conduc în prezent societatea românească se remarcă prin distrugerea mediului de afaceri, a pieţelor, şi, implicit, a locurilor de muncă înseamnă că ei nu sunt, de fapt, elită, ci gloată.
La noi, în România, elitele s-au distrus ori s-au depreciat şi locul lor a fost luat de conducători cu origine sănătoasă. Toţi aceia care nu ştiu să facă nimic, în niciun domeniu, s-au apucat de politică. Cum să ne fie bine?!
Conducătorii politici ar trebui să fie o elită care oferă economicului şi socialului concepte şi idei. Dar ei se ghidează visceral după tiparul: Nouă ce ne iese? Ca urmare a acestui fapt economia românească e dominată de afaceri speculative, lipsesc companiile cu tradiţie, se observă cum ţara nu mai e specializată în niciun domeniu.
Asta nu-i opreşte însă pe potentaţi să se erijeze în elită doar pe seama maşinilor de peste 100.000 de euro pe care le şofează şi a hainelor de firmă. Şi mai important de observat este că această „clasă" care conduce şi-i stimulată prin taxe locale e extrem de dificil de înlăturat deoarece a făcut masă critică.
Uitându-ne în jurul nostru - la fostele ţări comuniste membre UE - se observă că mai toţi s-au instruit şi au investit în educaţia copiilor. Nu precum conducătorii români, cu origine sănătoasă, care nu au nici cea mai mică intenţie pentru aşa ceva şi nu consideră util să o facă nici odraslele lor. Iată de ce am rămas la coadă în topul competitivităţii.
E drept că dăm lumii „material" pentru elite în toate domeniile. România se plasează pe primele locuri la exodul de creiere. Cei care refuză să părăsească „jungla" românească şi au curajul să-şi manifeste nemulţumirea sunt numiţi fie golani, fie suporteri ai democraţiei de macadam.
Din ce zic politicienii se pare că au poporul pe care-l merită. Pentru că din câte ştiu eu peştele de la cap se împute. Adică, mai explicit, dacă n-ar fi derbedei în politică, ci elite, n-ar fi nici în stradă.
Şi încă o precizare importantă. Le Bon spunea că adevăratul progres democratic nu este să cobori elita la nivelul mulţimii, ci să ridici mulţimea către elită. Din păcate, în România, mulţimea n-are către ce să acceadă pentru că enunţurile economice ale conducătorilor politici nu depăşesc optica omului obişnuit. De aici rezultă că doar ei despre ei au impresia că ar fi carismatici, de fapt, n-au decât tupeu. Pentru a avea carismă le-ar trebui inventivitate şi educaţie. Dar pe ei nu elitismul i-a adunat, ci rapacitatea şi voracitatea, motiv pentru care formaţiunile din care fac parte nu-s partide, ci găşti.
