Conflict în Estul Ucrainei: Dialog al surzilor între ruşi şi occidentali în Consiliul de Securitate

O reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate s-a transformat duminică seară într-un dialog al surzilor între occidentali şi ruşi, primii acuzând Moscova că a orchestrat tensiunea în estul Ucrainei în timp ce Moscova a cerut Kievului 'să oprească utilizarea forţei împotriva poporului ucrainean', notează AFP
Economica.net - lun, 14 apr. 2014, 06:33
Conflict în Estul Ucrainei: Dialog al surzilor între ruşi şi occidentali în Consiliul de Securitate

Reuniunea a fost cerută de Rusia după declaraţiile preşedintelui ucrainean interimar Oleksandr Turcinov anunţând o ‘operaţiune antiteroristă majoră’ împotriva insurgenţilor armaţi proruşi din estul Ucrainei.

‘Sângele a fost deja vărsat şi trebuie evitată de urgenţă o nouă escaladare’, a avertizat ambasadorul rus Vitali Ciurkin. El a cerut occidentalilor şi în primul rând Statelor Unite să facă presiune asupra autorităţilor de la Kiev pentru ‘a opri utilizarea forţei împotriva poporului ucrainean şi să înceapă un dialog veritabil’.

‘Occidentul este cel care va hotărî dacă războiul civil în Ucraina poate fi evitat’, a adăugat el.

Denunţând ‘dezinformarea şi propaganda rusă’, omologul său american Samantha Power a acuzat Rusia de ‘a fi creat şi orchestrat instabilitatea’ în estul Ucrainei. Evenimentele recente din această regiune ‘sunt o copie conformă cu tacticile folosite de forţele ruse în primele etape ale crizei din Crimeea’, a spus ea. ‘Ştim cine se află în spate: numai Rusia este capabilă de o astfel de operaţiune în această regiune’.

La rândul său, ambasadorul britanic Mark Lyall Grant a declarat că aceasta este ‘o escaladare periculoasă într-o situaţie deja periculoasă’.

‘Rusia se amestecă din nou direct în treburile interne ale Ucrainei, folosind pretexte şi forţa militară’, a declarat el cerând Moscovei să-şi retragă cei aproximativ 40.000 de soldaţi masaţi la frontieră. ‘Rusia încearcă să-şi impună voinţa asupra poporului din Ucraina, folosind dezinformare, intimidare şi agresiune, este total inacceptabil’, a conchis Mark Lyall Grant.

‘Scenariul actual la care asistăm aminteşte la un interval de o lună de evenimentele care au avut loc în Crimeea’, a estimat la rândul său ambasadorul francez Gérard Araud.

Salutând ‘sângele rece al autorităţilor ucrainene’, el a chemat Rusia ‘să se angajeze hotărât în dezescaladare şi să condamne, cu întreg Consiliul, tentativele de destabilizare ale grupurilor armate în estul Ucrainei’.

El şi-a exprimat speranţa că reuniunea prevăzută la 17 aprilie la Geneva între Rusia, Ucraina, Statele Unite şi Uniunea Europeană ‘să se ţină pentru a permite să apară soluţii’. ‘Această dată este crucială şi facem apel la toate părţile la calm şi reţinere’, a concluzionat el.

Aceasta este a zecea reuniune a Consiliului de la începutul crizei în Ucraina la sfârşitul lunii februarie şi cele mai multe s-au transformat într-o confruntare sterilă între ruşi şi occidentali, notează AFP.

Rusia, membru permanent al Consiliului de Securitate şi în această calitate cu drept de veto, poate bloca orice încercare de a găsi o poziţie comună asupra acestui dosar.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a înschis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a sărit de 1,38 de miliarde de lei
Bursa de la București a înschis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a sărit de 1,38 de miliarde de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost de aproximativ 1,387 de miliarde de lei (259,9 milioane de euro), transmite Agerpres....
VIDEO Autostrada Unirii A8: Constructorul român Danlin XXL lucrează cu peste 320 de muncitori pe primul său șantier de autostradă
VIDEO Autostrada Unirii A8: Constructorul român Danlin XXL lucrează cu peste 320 de muncitori pe primul său șantier de ...
Lucrările pentru construirea lotului 1D Joseni - Ditrău din Autostrada A8 Tg Mureș - Tg Neamț au avansat susținut și ...
Fondul Proprietatea începe plata dividendelor aferente anului 2025
Fondul Proprietatea începe plata dividendelor aferente anului 2025
Franklin Templeton Internațional Services S.A R.L., în calitate de administrator de fond de investițîi alternative și ...
Grecia va interzice de la 1 ianuarie 2027 accesul tinerilor sub 15 ani la rețelele sociale
Grecia va interzice de la 1 ianuarie 2027 accesul tinerilor sub 15 ani la rețelele sociale
Grecia va deveni una din primele ţări membre ale Uniunii Europene care interzic accesul tinerilor sub 15 ani la social ...