Conflictul Turcia-Grecia pentru hidrocarburile din Mediterană: Erdogan îndeamnă UE să rămână imparţială în criza declanşată cu elenii

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a îndemnat duminică Uniunea Europeană să rămână 'imparţială' în criza dintre Turcia şi Grecia în problema zăcămintelor de hidrocarburi în Mediterana orientală, potrivit preşedinţiei turce, citată de France Presse şi Agerpres.
Economica.net - lun, 07 sept. 2020, 05:55
Conflictul Turcia-Grecia pentru hidrocarburile din Mediterană: Erdogan îndeamnă UE să rămână imparţială în criza declanşată cu elenii

În schimb, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a subliniat importanţa unei detensionări a situaţiei între cele două ţări şi a lansat un apel către Turcia să pună capăt activităţilor care ar putea alimenta tensiunile cu Grecia, într-o convorbire telefonică avută în aceeaşi zi cu Erdogan.

Problema exploatării zăcămintelor de hidrocarburi din estul Mediteranei, într-o zonă pe care Atena o consideră că s-ar afla sub jurisdicţia sa, a acutizat în ultimul timp relaţiile dintre Turcia şi Grecia, ambele state membre NATO.

Criza, care a poziţionat Ankara împotriva blocului comunitar, potrivit AFP, va face obiectul unei discuţii la summitul UE programat pentru 24- 25 septembrie. Unele ţări membre ale UE au cerut instituirea de sancţiuni împotriva Turciei.

În convorbirea telefonică avută cu Michel, liderul turc a ‘invitat instituţiile şi statele membre ale Uniunii Europene să rămână echidistante, imparţiale şi obiective şi să acţioneze într-un mod responsabil cu privire la problematica regională, în speţă în privinţa Mediteranei orientale’, potrivit preşedinţiei turce.

La 10 august, Turcia a trimis o navă de prospecţiune seismică, sub escorta unei flotile de vase război în zona apelor dintre Grecia şi Cipru, ceea ce a determinat Atena să lanseze manevre navale pentru a-şi apăra teritoriul maritim.

Preşedintele Erdogan a ameninţat sâmbătă Grecia într-o alocuţiune televizată: ‘Ei vor înţelege, fie prin limbaj politic şi diplomatic, fie pe teren, prin experienţe amare’.

Şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, a evocat sancţiuni împotriva Turciei, la fel şi Franţa – care a desfăşurat nave de război şi avioane de luptă în regiune în sprijinul Greciei, însă aceasta din urmă nu a reuşit deocamdată să ralieze poziţiei sale alte ţări ale blocului comunitar.

Charles Michel i-a transmis lui Erdogan că ‘toate măsurile – după metoda morcovului şi băţului (recompense şi pedepse) – vor fi luate în considerare’ în cadrul summitului de la sfârşitul lunii septembrie, potrivit diplomaţiei europene.

Abordarea UE faţă de această criză, a apreciat la rândul său preşedintele Erdogan, va constitui ‘un test de sinceritate’ pentru legislaţia internaţională şi pacea regională, adăugând că poziţiile provocatoare adoptate de unii lideri europeni nu favorizează diminuarea tensiunilor, mai precizează preşedinţia turcă.

Pe fundalul acestei situaţii încărcate de tensiune, armata turcă a început duminică manevre anuale, denumite ‘Mediterranean storm’, în Republica turcă a Ciprului de Nord (RTCN), entitate recunoscută doar de Ankara.

‘Imperativele de securitate ale ţării noastre şi RTCN sunt esenţiale’, a apreciat vicepreşedintele turc Fuat Oktay într-o postare pe Twitter. Exerciţiile sunt programate să dureze până joi.

Insula Cipru este împărţită în două: în sud, Republica Cipru, stat membru al UE, şi RTCN în nord.

Turcia a instalat în nordul insulei zeci de mii de soldaţi de la invazia sa în 1974, care a urmat unei lovituri de stat condusă de junta militară greacă care se afla la putere la Atena la acea vreme, aminteşte AFP.

Te-ar mai putea interesa și
FAO: O treime din populaţia lumii nu îşi permite o dietă sănătoasă
FAO: O treime din populaţia lumii nu îşi permite o dietă sănătoasă
Costul unei diete sănătoase a crescut cu 25% în ultimii cinci ani, iar aproape una din trei persoane din întreaga lume nu îşi permite o dietă sănătoasă, conform datelor publicate miercuri......
Lecția chineză: Cum a reușit „Temu Range Rover” să depășească originalul în Marea Britanie
Lecția chineză: Cum a reușit „Temu Range Rover” să depășească originalul în Marea Britanie
Piața din Marea Britanie este un adevărat studiu de caz în domeniul implementării mărcilor chineze. Jaecoo 7 un SUV ...
Sancțiunile administrative legate de ROBOR nu dovedesc existența unor prejudicii pentru clienții cu credite legate de acest indice, spune FinBan comentând  analiza lui Valentin Lazea, BNR
Sancțiunile administrative legate de ROBOR nu dovedesc existența unor prejudicii pentru clienții cu credite legate de ...
Federația Patronală a Serviciilor Financiare din România („Federația Patronală FinBan”) subliniază mesajele transmise ...
Anunț de la Lidl pentru toți românii. Introduce reduceri încă o zi din săptămână
Anunț de la Lidl pentru toți românii. Introduce reduceri încă o zi din săptămână
Retailerul german Lidl extinde formatul de promoții de week-end la trei zile, incluzând și vinerea și spune că a absorbit ...