România a depăşit Cehia şi a devenit a 13-a cea mai puternică economie din Uniunea Europeană

După ce a depăşit Grecia în 2017 şi Portugalia în 2018, România depăşeşte Cehia în 2019, raportând un PIB nominal în 2019 de 220 miliarde de euro. Conform previziunilor făcute de dr. Andrei Rădulescu, Director Analiză Macroeconomică, Banca Transilvania, investiţiile productive în România ar urma să crească în următorii doi ani cu 5,4%, creştere mai mare decât cea prognozată pentru PIB de 3,8%.
Gabriela Ţinteanu - mar, 10 mart. 2020, 13:55
România a depăşit Cehia şi a devenit a 13-a cea mai puternică economie din Uniunea Europeană

Eurostat a publicat estimările preliminare cu privire la evoluția PIB-ului și a componentelor pentru țările membre ale Uniunii Europene în anul 2019. „Din perspectiva evoluției PIB-ului nominal în 2019 România a înregistrat un nivel de peste 222 miliarde euro, depășind Cehia și poziționându-se pe locul 13 la nivelul Uniunii Europene (fără Marea Britanie)”, spune dr. Andrei Rădulescu, Director Analiză Macroeconomică, Banca Transilvania

„Subliniem faptul că România a depășit Grecia în 2017 și Portugalia în 2018. De asemenea, atragem atenția cu privire la faptul că PIB-ul nominal a crescut cu aproximativ 97 miliarde euro în deceniul anterior (2009-2019)”, spune Andrei Rădulescu în analiza sa zilnică.

Această evoluție a fost puternic influențată de reducerea economiei informale, în contextul dezvoltării rețelelor de comerț și fiscalizării mai active. Pe de altă parte, dinamica investițiilor productive a fost una lentă în deceniul anterior, în contextul resimțirii impactului valurilor Marii Recesiuni.

„Conform calculelor elaborate investițiile productive au crescut în România cu un ritm mediu anual de 3% în perioada 2009-2019, inferior nivelurilor înregistrate în Ungaria (4.8%), Slovacia (3.7%) și Polonia (3.2%). De asemenea, calculele pentru perioada 2007 (anul declanșării Marii Recesiuni) – 2019 indică o dinamică medie anuală a investițiilor productive de doar 0.4% în România, cu mult sub nivelurile din Ungaria (3.3%), Polonia (3.2%), Germania (1.6%), Slovacia (1.5%) și Cehia (1%)”,precizează analiza economic transmisă de Banca Transilvania.

Drept care, Andrei Rădulescu subliniază că una din provocările cu care se confruntă economia României în acest deceniu este tranziția de la cantitativ la calitativ, prin implementarea unui mix echilibrat de politici economice, axat pe dezvoltare durabilă.

În acest context, România poate intra în primele 10 economii ale Uniunii Europene până la finalul acestui deceniu, scenariu condiționat de implementarea de proiecte investiționale pe criterii de calitate și eficiență.

Pentru perioada 2020-2022 analiştii Băncii Transilvania se așteptă ca investițiile productive să crească cu un ritm mediu anual de 5.4% în România, superior dinamicii prognozate pentru PIB (3.8%).

Te-ar mai putea interesa și
Cutremure în zona Vrancea
Cutremure în zona Vrancea
Două cutremure cu magnitudini de peste 3 s-au produs, luni, în judeţul Vrancea, iar cel mai recent, cu magnitudinea 3,2, a avut loc la ora 20:37, la o adâncime de 84,5 kilometri, potrivit......
Peste 12 milioane de lei – bani imputaţi spitalelor pentru fişe de spitalizare şi foi de observaţie neconforme. Banii au fost plătiţi din Fondul Sănătăţii, la care cotizează salariaţii, unii pensionari, producătorii de medicamente – document oficial
Peste 12 milioane de lei – bani imputaţi spitalelor pentru fişe de spitalizare şi foi de observaţie neconforme. ...
Echipele de control ale Caselor de Asigurări de Sănătate au imputat 11,5 milioane de lei spitalelor la care au găsit ...
CASS la pensiile peste 3.000 de lei a adus 3,2 miliarde de lei la Fondul Sănătăţii, adică 7% din veniturile totale, în şapte luni, efect direct al Legii 141 din 2025 – analiză
CASS la pensiile peste 3.000 de lei a adus 3,2 miliarde de lei la Fondul Sănătăţii, adică 7% din veniturile totale, ...
Impactul Legii 141 din 2025 în primele şapte luni ale anului 2026: 3,2 miliarde de lei au fost viraţi de către Casele ...
Comerțul online din România se schimbă: „Retailerii analizează mai atent ce dezvoltă, ce amână” – CEO Innobyte
Comerțul online din România se schimbă: „Retailerii analizează mai atent ce dezvoltă, ce amână” – CEO Innobyte
Companiile mari din retail devin mai selective în alocarea bugetelor pentru eCommerce, iar investițiile se mută de la ...