Consiliul ASF a aprobat înfiinţarea Direcţiei de rezoluţie în cadrul Fondului de Garantare a Asiguraţilor

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat, în această săptămână, înfiinţarea Direcţiei de rezoluţie în cadrul Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA), structură specializată necesară exercitării de către această instituţie a atribuţiilor stabilite prin Legea 246/2015, potrivit unui comunicat remis vineri Agerpres. 
Economica.net - vin, 22 ian. 2016, 15:29
Consiliul ASF a aprobat înfiinţarea Direcţiei de rezoluţie în cadrul Fondului de Garantare a Asiguraţilor

Prin mecanismul de rezoluţie se doreşte o intervenţie a autorităţii în cazul în care o companie de asigurare nu poate îndeplini cerinţele legale, înainte de a intra în faliment.

De asemenea, Consiliul ASF a analizat situaţia societăţii de asigurare Carpatica şi gradul de îndeplinire a măsurilor din planul de redresare.

Totodată, Consiliul ASF a aprobat proiectul de Normă privind modificarea Normei 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

‘Modificările urmăresc reducerea barierelor de intrare în piaţa asigurărilor RCA din România a jucătorilor locali şi a celor din alte state UE, în vederea stimulării unui cadru mai competitiv şi stabil în asigurări, care să determine o creştere a ofertei şi sporirea accesului asiguraţilor la produsele de asigurare auto. Proiectul va fi afişat pentru consultare publică pe pagina de internet a ASF’, se menţionează în comunicat.

Reprezentanţii ASF susţin că au fost aprobate şase proiecte de normă emise în aplicarea Legii 246/2015 privind redresarea şi rezoluţia asigurătorilor, ca urmare a integrării observaţiilor şi propunerilor care au rezultat din procesul de consultare publică.

‘Pachetul de norme va fi transmis spre publicare Monitorului Oficial al României, iar normele vor intra în vigoare la data publicării’, se mai precizează în comunicat.

De asemenea, Consiliul ASF a avizat actul adiţional la Protocolul de colaborare între Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale SA (PAID) şi societăţile de asigurare autorizate să practice riscuri de catastrofă, care priveşte fluxurile financiare şi de informaţii dintre părţile semnatare.

‘Consiliul ASF se întruneşte în fiecare săptămână pentru a decide asupra măsurilor care trebuie adoptate pentru buna funcţionare şi pentru supravegherea eficientă a pieţelor financiare non-bancare, a participanţilor şi operaţiunilor pe aceste pieţe’, se mai arată în documentul ASF.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) este instituţia care autorizează, reglementează, supraveghează şi controlează entităţile care activează pe piaţa financiară non-bancară din România.

Înfiinţată în 2013 prin preluarea şi reorganizarea tuturor atribuţiilor şi prerogativelor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), ASF contribuie la consolidarea unui cadru integrat de funcţionare şi supraveghere pe trei pieţe care însumează peste 10 milioane de participanţi.

Te-ar mai putea interesa și
MG4 a dominat piața mașinilor electrice în iulie și august 2026
MG4 a dominat piața mașinilor electrice în iulie și august 2026
Modelul MG4 al mărcii MG Motor a devenit, în lunile august și septembrie, liderul pieței mașinilor electrice din România. ...
Liderii UE se reunesc la Consiliul European de toamnă, cu bugetul multianual – China şi Ucraina, pe agendă
Liderii UE se reunesc la Consiliul European de toamnă, cu bugetul multianual – China şi Ucraina, pe agendă
Reuniunea va debuta cu o discuţie despre economie, între care problemele legate de competitivitatea europeană şi preţurile ...
Ce spune Turcia despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ce spune Turcia despre atacurile cu drone din Marea Neagră
O serie de atacuri asupra unor nave comerciale la Marea Neagră din ultima săptămână a evidenţiat riscurile în regiune ...
Sorin Scorțan, BiblioInvest: Pensiile vor acoperi cam jumătate din salariu
Sorin Scorțan, BiblioInvest: Pensiile vor acoperi cam jumătate din salariu
Pentru generația care iese la pensie peste trei decenii, prima pensie va reprezenta cam jumătate din salariul brut din ...