Consiliul Concurenței va relua anchetele în a două parte a anului și foarte probabil vor urma amenzi. Piețele vizate: financiară, energetică etc.

Investigaţiile declanşate de Consiliul Concurenţei înainte de criză vor fi reluate şi alte investigaţii noi vor fi lansate, astfel că este foarte posibil ca autoritatea de resort să anunţe mai multe amenzi până la sfârşitul anului, a declarat, joi, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, informează Agerpres.
Economica.net - J, 07 mai 2020, 12:56
Consiliul Concurenței va relua anchetele în a două parte a anului și foarte probabil vor urma amenzi. Piețele vizate: financiară, energetică etc.

„În această perioadă nu am declanşat investigaţii, pentru că asta ar fi implicat inspecţii, ceea ce ar fi fost dificil, dacă nu imposibil, în perioada de distanţare socială, dar aşteptaţi-vă ca, odată ce lucrurile se relaxează, lucrurile pe care le-am fi început în această perioadă vor fi demarate. Deci, mă aştept ca în a doua jumătate a anului să vedeţi relativ multe investigaţii noi şi de asemenea o să şi finalizăm lucrurile care erau programate pentru a fi finalizate în acest an şi aş fi foarte surprins să nu fie amenzi. Nu pot şti exact la ce concluzii vom ajunge, dar, ştiind ce avem în pregătire, mi-e greu să cred că nu vor fi amenzi în acest an”, a afirmat Bogdan Chiriţoiu, într-o conferinţă organizată de Consiliul Concurenţei şi de Pria Events.

Acesta a enumerat domeniile în care autoritatea de concurenţă are investigaţii în desfăşurare.

„Sunt lucrurile care erau planificate dinainte, sunt unele (investigaţii, n.r.) pe zona serviciilor financiare, deci partea de leasing şi asigurări, e o investigaţie mare pe piaţa lemnului, licitaţiile Romsilva, modul cum se gestionează lemnul în România, mai e o investigaţie pe zona de distribuţie de gaze, o investigaţie pe zona de bunuri de consum. Nu ştim dacă până la sfârşitul anului o să reuşim să ieşim public, dar vom finaliza şi o investigaţie pe piaţa pharma, legată de comerţul cu imunoglobuline”, a afirmat Chiriţoiu.

În ceea ce priveşte perioada stării de urgenţă, preşedintele Consiliului Concurenţei a precizat că una dintre priorităţile instituţiei a fost monitorizarea preţurilor.

„A doua prioritate a acestei perioade a fost monitorizarea preţurilor. Am fost foarte preocupaţi să vedem cum evoluează preţurile, atât la produse medicale, unde au fost creşteri mari de preţ, lucrurile s-au îmbunătăţit pe măsură ce a crescut cantitatea importată, atât de către actori privaţi, cât şi de stat, în special prin Unifarm, şi pe măsură ce începe producţia la nivel naţional de biocide sau de măşti. Dar, la începutul crizei, am avut o perioadă de preţuri foarte mari, şi aici am încercat să ne coordonăm acţiunea cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, cu Poliţia Economică. N-am reuşit să eliminăm acest fenomen nociv al unor creşteri foarte mari de preţ, dar măcar i-am limitat amploarea şi, pe măsură ce producţia a crescut, şi aici lucrurile par să se normalizeze”, a precizat Bogdan Chiriţoiu.

Şeful autorităţii de concurenţă a apreciat că sistemul de comerţ alimentar a funcţionat mai bine decât era de aşteptat în perioada crizei.

„Pe partea de comerţ alimentar, n-am văzut creşteri atât de mari de preţ. Au fost, evident, probleme în lanţul de aprovizionare. Au fost, evident, produse care nu s-au găsit în cantităţile cerute, am văzut anumite fluctuaţii de preţ, dar, una peste alta, tot sistemul de retail a funcţionat bine şi trebuie să le fim cu toţii recunoscători şi celor din transport, şi celor care au lucrat în magazine, şi celor care au lucrat în fabricile care produc şi procesează alimente în această perioadă, trebuie să le fim recunoscători, pentru că lucrurile au mers mai bine decât era de aşteptat, dată fiind amplitudinea şocului”, a susţinut el.

Te-ar mai putea interesa și
Lia Olguţa Vasilescu, la inaugurarea conductei Isvarna II – Craiova: Viitoarea criză mondială este cea a apei potabile, dar oraşul Craiova nu va mai avea această problemă cel puţin 100 de ani
Lia Olguţa Vasilescu, la inaugurarea conductei Isvarna II – Craiova: Viitoarea criză mondială este cea a apei potabile, ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, sâmbătă, la inaugurarea conductei de aducţiune Isvarna II - Craiova, că viitoarea criză mondială va fi cea a apei potabile,......
Banca Transilvania anunță că a înregistrat peste 12 milioane de tranzacții de Black Friday
Banca Transilvania anunță că a înregistrat peste 12 milioane de tranzacții de Black Friday
Banca Transilvania a gestionat peste 12 milioane de tranzacţii în ziua de Black Friday, 6 noiembrie 2026, în creştere ...
Consiliul Concurenței intră iar peste bănci, după ancheta privind ROBOR-ul. Instituția are în lucru o nouă investigație, mai extinsă decât precedenta
Consiliul Concurenței intră iar peste bănci, după ancheta privind ROBOR-ul. Instituția are în lucru o nouă investigație, ...
Președintele Consiliul Concurenței Bogdan Chirițoiu a anunțat vineri că instituția pe care o conduce va declanșa o ...
Ministrul Energiei Dumitru Chisăliță: E foarte important să ajungem la un registru al consumatorilor vulnerabili. Trecerea către o piaţă liberalizată a gazelor nu se poate face în câteva luni
Ministrul Energiei Dumitru Chisăliță: E foarte important să ajungem la un registru al consumatorilor vulnerabili. Trecerea ...
Ministerul Energiei discută cu celelalte instituţii implicate modificarea mecanismului de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, ...