Consiliul Concurenței a câștigat primul litigiu cu una dintre cele zece bănci amendate, în seria de procese ROBOR – MEDIAFAX
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/09/proces-tribunal-669332.jpg)
Autoritatea națională de reglementare în domeniul concurenței are câștig de cauză în primul litigiu în care judecătorii s-au pronunțat, din seria de zece procese prin care băncile participante la stabilirea ROBOR au cerut instanței să suspende executarea deciziei Consiliului Concurenței prin care au fost amendate cu peste 700 de milioane de euro până la finalizarea tuturor căilor de recurs în justiție, potrivit surselor MEDIAFAX.ro apropiate procesului.
Este vorba de litigiu deschis de CEC Bank, al doilea în ordinea termenului de judecată, dar primul în care judecătorii sau pronunțat, scrie MEDIAFAX.ro.
Primul proces, deschis de BRD – Groupe Société Générale, rămăsese în pronunțare pentru miercuri, 5 noiembrie, dar care s-a amânat cu săptămâni.
Procesele intentate de bănci au debutat miercuri, cu BRD, și continuă joi, cu CEC Bank, pronunțările instanțelor privind suspendarea executării deciziei Consiliului Concurenței fiind așteptate săptămânile următoare, după cum declarase Bogdan Chirițoiu, în exclusivitate pentru Mediafax săptămâna trecută.
Potrivit procedurii, așa cum a explicat șeful Consiliului Concurenței, în cazul în care instanța hotărăște să respingă suspendarea deciziei, băncile au la dispoziție o lună pentru a vira cuantumul amenzii aplicate. Citeşte mai departe pe MEDIAFAX.ro.