Consiliul Concurenței a câștigat procesul pe care-l avea cu fosta companie HP România, pentru o amendă dată în urmă cu 11 ani

Consiliul Concurenței a anunțat astăzi că Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv încălcarea Legii Concurenței de către SC Hewlett – Packard (HP) România (actuala Enterprise Services Romania), care a abuzat de poziția sa dominantă pe piața imprimantelor tip inkjet pentru segmentul business.
Economica.net - mie, 15 iul. 2026, 17:21
Consiliul Concurenței a câștigat procesul pe care-l avea cu fosta companie HP România, pentru o amendă dată în urmă cu 11 ani

Autoritatea de concurență a sancționat, în anul 2015, compania HP România cu amendă în valoare de 2.966.516 lei (aproximativ 665.000 de euro) pentru că a abuzat de poziţia dominantă, prin întreruperea înainte de termen şi fără o justificare obiectivă, a unui contract prin care acorda partenerilor săi preţuri speciale pentru consumabile marca HP livrate către un client important din segmentul business.

Contractul se derula prin intermediul a patru companii partenere, respectiv SC S&T România S.R.L., SC KMP Vest S.R.L., SC Be Proffice S.A./RTC Proffice Experience S.A. și S.C. ISA S.R.L.. Anularea de către HP România, cu cinci luni înainte de data expirării, a contractului în cauză şi stoparea relaţiilor comerciale deja existente cu cei patru parteneri nu a avut la bază nicio justificare obiectivă oferită partenerilor și s-a realizat fără nicio explicaţie din partea HP România, precizează Concisliul Cocnreței în comuniatul transmis.

În timpul investigației, HP România nu a putut demonstra că închiderea contractelor a avut la bază clauzele de reziliere prevăzute sau faptul că contractele nu au fost respectate de toți partenerii simultan. De altfel, HP nu a anulat în general parteneriatele și programele derulate cu cei trei parteneri români (SC KMP Vest S.R.L., SC Be Proffice SA../RTC Proffice Experience S.A. și SC ISA S.R.L.), ci doar contractul pentru unul dintre cei mai mari clienți ai HP. Concomitent anulării contractelor respective, HP România a încheiat un nou contract doar cu unul din cei patru parteneri, respectiv S&T România, parte a grupului internațional S&T cu care HP derula deja mai multe contracte la nivelul UE.

„Recent, Înalta Curte ne-a dat câștig de cauză într-o investigație în care am sancționat HP România pentru că a anulat contractele cu furnizorii locali, fără ca aceștia să fi greșit, compania stabilind, în același timp, un contract cu un partener internațional, cu care derula deja mai multe contracte la nivelul Uniunii Europene”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

HP a contestat decizia de sancționare, iar acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată de prima instanță, Curtea de Apel București. Ulterior, decizia de sancționare emisă de autoritatea de concurență a fost confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a respins recursul companiei ca nefondat.

În 2015, SC Hewlett – Packard SRL era parte a grupului Hewlett – Packard, ce furniza soluții tehnologice consumatorilor, clienților și instituțiilor la nivel global.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, despre indexarea pensiilor din 2027: Trebuie să fie „prudentă”. Când va fi luată o decizie
Nazare, despre indexarea pensiilor din 2027: Trebuie să fie „prudentă”. Când va fi luată o decizie
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică seara că își dorește o indexare a pensiilor la începutul anului 2027, însă decizia privind majorarea va fi luată după ce vor fi......
„Avem nevoie de sustenabilitate”. Ce spune ministrul Finanțelor despre noi taxe și impozite din 2027
„Avem nevoie de sustenabilitate”. Ce spune ministrul Finanțelor despre noi taxe și impozite din 2027
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică seara, la Digi24, că nu își dorește introducerea unor noi ...
Nazare: România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit de 9,3% din PIB către obiectivul de 3%, însă această evoluţie pozitivă nu trebuie să creeze un fals sentiment de siguranţă
Nazare: România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit de 9,3% din PIB către obiectivul de 3%, însă ...
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, transmite că România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit ...
Iliana Iotova, preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, a câştigat primul tur al alegerilor, dar va fi nevoie şi de turul al doilea (sondaje)
Iliana Iotova, preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, a câştigat primul tur al alegerilor, dar va fi nevoie şi de turul ...
Preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, Iliana Iotova, a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică; ...