Consiliul de Administraţie al TVR a aprobat participarea Românei la concursul Eurovision din 2023 și începerea evaluării litigiului cu EBU

Consiliul de Administraţie al TVR a aprobat vineri, cu unanimitate de voturi, participarea României la cea de-a 67-a ediţie a Eurovision Song Contest, care se va desfăşura în luna mai 2023 în Marea Britanie şi iniţierea demersurilor necesare identificării unei firme elveţiene de avocatură pentru evaluarea litigiului cu EBU, informează instituția prin intermediul unui comunicat de presă, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 26 aug. 2022, 21:21
Consiliul de Administraţie al TVR a aprobat participarea Românei la concursul Eurovision din 2023 și începerea evaluării litigiului cu EBU

Conform invitaţiei primite de SRTv de la EBU, televiziunile trebuie să-şi anunţe intenţia de participare până la data de 15 septembrie, cu posibilitatea retragerii fără consecinţe financiare până la 11 octombrie.

Potrivit calendarului stabilit de organizator, lista finală a ţărilor înscrise urmează a fi anunţată până la finalul anului.

Preşedintele-Director General, Dan Cristian Turturică, a solicitat membrilor Consiliului de Administraţie (CA) al SRTv prezenţi un mandat în vederea contactării unor firme de avocatură din Elveţia pentru evaluarea şanselor SRTv într-un litigiu cu EBU/ European Broadcasting Union – organizatorul concursului Eurovision Song Contest (ESC), precizează TVR.

Mandatul, acordat cu 11 voturi pentru, vizează şi obţinerea costurilor aferente unui astfel de demers, urmare a situaţiei create la ediţia din acest an, când organizatorul a anulat voturile României.

Potrivit regulamentului Eurovision, orice litigiu este soluţionat sub jurisdicţie elveţiană.

Concursul Eurovision, la care Televiziunea Română participă la competiţia europeană din anul 1993, este una dintre cele mai populare competiţii muzicale internaţionale şi se desfăşoară în fiecare an, începând din anul 1956. Show-ul este unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume, fiind transmis atât în Europa, cât şi în Australia, Asia şi Statele Unite.

Te-ar mai putea interesa și
Noi scumpiri la carburanți, benzina este foarte aproape de 9 lei litrul iar motorina se aproapie rapid de 10 lei. Care sunt prețurile acum
Noi scumpiri la carburanți, benzina este foarte aproape de 9 lei litrul iar motorina se aproapie rapid de 10 lei. Care sunt ...
După scumpirile din această dimineață operate de OMV Petrom, liderul pieței, celelalte mari lanțuri de distribuție a carburanților au crescut prețurile după amiază. ...
Irineu Darău spune că e posibil ca din 2027 să fie reintrodusă prima de incoming în turism. „Nu putem să-i lăsăm pe cei din HoReCa să suporte 100% din efectele scăderii consumului”
Irineu Darău spune că e posibil ca din 2027 să fie reintrodusă prima de incoming în turism. „Nu putem să-i lăsăm ...
Industria turismului din România şi cea a HoReCa nu trebuie să suporte sută la sută efectele scăderii consumului şi ...
Băncile din zona euro au înăsprit condițiile de creditare, din cauza temerilor generate de instabilitatea politică – studiu BCE
Băncile din zona euro au înăsprit condițiile de creditare, din cauza temerilor generate de instabilitatea politică – ...
Băncile din zona euro au înăsprit accesul companiilor la credite, în trimestrul doi, pe fondul temerilor privind instabilitatea ...
Primăria Galați a semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru renovarea Falezei Dunării
Primăria Galați a semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru renovarea Falezei Dunării
Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a semnat miercuri ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a Falezei ...