Consiliul de Securitate al ONU a decis încheierea misiunii de pace MINUSMA din Mali

Organizaţia Naţiunilor Unite îşi va încheia misiunea MINUSMA în Mali la sfârşitul acestui an după o perioadă de tranziţie de şase luni, a declarat Consiliul de Securitate al ONU într-o rezoluţie adoptată în unanimitate vineri, la New York, informează dpa, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 01 iul. 2023, 09:12
Consiliul de Securitate al ONU a decis încheierea misiunii de pace MINUSMA din Mali

Guvernul militar din Mali a cerut retragerea celor aproximativ 12.000 de căşti albastre ale misiunii de menţinere a păcii la mijlocul lunii iunie.

Mandatul misiunii, care a început în 2013, a expirat vineri şi a fost prelungit cu şase luni pentru a permite încheierea sa.

ONU se bazează pe acordul ţării respective pentru misiunile sale de pace. În mod obişnuit, aceste misiuni de pace se încheie de comun acord cu ţara gazdă, atunci când nu mai sunt necesare deoarece obiectivele au fost atinse.

Junta militară din Mali, sub conducerea colonelului Assimi Goita, a justificat cererea de retragere imediată a tuturor căştilor albastre ale ONU spunând că desfăşurarea lor nu mai are sens.
„Este imposibil să păstrezi pacea într-o situaţie în care nu există pace de păstrat”, se spunea într-un comunicat de la jumătatea lunii iunie. Acesta a spus că misiunea ONU şi-a inversat mandatul de a sprijini autorităţile maliene.

Ministrul de Externe Abdoulaye Diop, într-o apariţie la sediul ONU din New York, a acuzat forţele de menţinere a păcii ale ONU că au devenit „parte a problemei” şi a cerut „retragerea imediată” a misiunii.

MINUSMA a fost înfiinţată după ce miliţiile islamiste au invadat nordul ţării în 2012. Acestea şi-au extins operaţiunile în centrul ţării şi în ţările învecinate.

Spre frustrarea puterilor occidentale, Mali cooperează cu grupul de mercenari ruşi Wagner, despre care se spune că ar avea până la 2.000 de luptători în Mali. Junta militară din Mali îi prezintă ca oferind activităţi de antrenare a trupelor sale.

Unii experţi se tem însă că situaţia de securitate s-ar putea înrăutăţi după încetarea activităţii misiunii ONU, lăsând armata insuficient echipată alături de luptătorii Wagner pentru a lupta împotriva militanţilor care controlează zone de teritoriu în nordul şi centrul deşertului, conform Reuters.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Rusia are o ofertă de gaz lichefiat pentru ţările din sudul Asiei. LNG la reducere de până la 40%, din facilităţile ruseşti vizate de sancțiunile SUA
Rusia are o ofertă de gaz lichefiat pentru ţările din sudul Asiei. LNG la reducere de până la 40%, din facilităţile ...
Rusia încearcă să profite de problemele existente la nivel global cu aprovizionarea cu gaze naturale, pentru a convinge ţările din sudul Asiei să cumpere gaze lichefiate provenite de la......
Ce spune Nicușor Dan despre colaborarea instituţiilor pentru ca România să obţină cât mai mulţi bani din PNRR
Ce spune Nicușor Dan despre colaborarea instituţiilor pentru ca România să obţină cât mai mulţi bani din PNRR
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat miercuri că, dincolo de luptele politice, "care sunt inerente", ţara noastră are ...
Coreea de Nord confirmă că a testat mai multe rachete balistice
Coreea de Nord confirmă că a testat mai multe rachete balistice
Coreea de Nord a testat mai multe sisteme de arme timp de trei zile în această săptămână, în special lansând rachete ...
Primul trimestru din 2026 s-a încheiat cu o scădere cu 5,4% a producției de mașini din România
Primul trimestru din 2026 s-a încheiat cu o scădere cu 5,4% a producției de mașini din România
În primul trimestru din 2026, cele două mari uzine din România care asamblează autoturisme, au avut o producție cu 5,4% ...