Primarul interimar al Capitalei, Ştefănel Dan Marin, a fost demis de Consiliul General al PMB

Primarul interimar al Capitalei, Ştefănel Dan Marin, a fost demis de Consiliul General al PMB, la două luni după ce a fost numit în funcţie, ca urmare a suspendării lui Sorin Oprescu, anchetat pentru fapte de corupţie. Deocamdată, nu a fost stabilit un înlocuitor al acestuia.
Economica.net - mar, 24 nov. 2015, 14:25
Primarul interimar al Capitalei, Ştefănel Dan Marin, a fost demis de Consiliul General al PMB

Din cei 44 de consilieri, 37 au votat pentru demiterea lui Ştefănel Dan Marin. 

Richard Radu, consilier PNL, a declarat că Ştefănel Dan Marin nu a respectat acordul pentru Bucureşti, propus de PNL, şi asumat de PSD şi de primarul interimar.

„Cu trei luni în urmă PNL alături de ceilalţi consilieri au propus un acord pentru Bucureşti pe care primarul actual l-a semnat şi cu care a fost de acord. Azi constatăm că multe dintre aceste puncte nu au fost adoptate. Bugetul RADET nu a fost aprobat. Nu a pus în aplicare punctul privind realizarea unui audit la nivelul PMB. A refuzat să publice contractele de achiziţii publice. Nu a luat măsuri privind RATB, să reglementeze regimul gratuităţilor, unde se pierd sume mari de bani. Măsuri de transparentizare au rămas fără ecou”, a declarat Richard Radu.

Marţi, de la ora 15.00, are loc o şedinţă extraordinară a CGMB, convocată de consilierii generali, în care este supus aprobării proiectul de hotărâre privind Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului General.

Consilierul general liberal Horia Scarlat a spus că proiectul de hotărâre privind revocarea din funcţie a lui Ştefănel Dan Marin va ajunge la prefectul Capitalei.

Liderii PNL discută, marţi seară, o propunere de primar general interimar.

‘În această seară, forurile statutare ale PNL se vor întruni şi vom discuta cea mai bună soluţie pentru a propune un viitor viceprimar cu atribuţii de primar general’, a anunţat consilierul liberal Alexandru Ionescu după şedinţa CGMB în care Ştefănel-Dan Marin a fost înlăturat de la şefia Primăriei Capitalei.

Te-ar mai putea interesa și
ANPC a început controalele în stațiile de carburanți
ANPC a început controalele în stațiile de carburanți
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a început controalele în stațiile de carburanți din țară, pe fondul prețurilor ridicate la benzină și motorină ...
Ce a decis IKEA cu privire la magazinul pe care urmează să îl deschidă la Iași
Ce a decis IKEA cu privire la magazinul pe care urmează să îl deschidă la Iași
Retailerul suedez IKEA anunță că nu a ajuns la nicio decizie cu privire la magazinul din Iași pentru care are deja autorizație ...
Rusia pregătește atacuri masive. Vizează instalațiile din sectorul energetic
Rusia pregătește atacuri masive. Vizează instalațiile din sectorul energetic
Rusia a anunţat duminică faptul că pregăteşte "atacuri masive" împotriva "instalaţiilor din sectorul energetic" din ...
Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT, pe fondul războiului din Ucraina. Două aeronave F-16 monitorizează o dronă
Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT, pe fondul războiului din Ucraina. Două aeronave F-16 monitorizează o dronă
Populaţia care locuieşte în zona de nord a judeţului Tulcea a primit, duminică, în jurul orei 10:55, un nou mesaj RO-ALERT ...