Constantin: Fermierii care au pierderi din cauza secetei vor primi despăgubiri după finalizarea evaluărilor

Fermierii care au înregistrat pierderi din cauza secetei la culturile însămânţate în primăvară vor primi despăgubiri de la bugetul de stat, dar numai după ce vor fi finalizate evaluările făcute de comisiile constituite pe lângă prefecturi, a declarat luni ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, la finalul discuţiilor cu fermierii, potrivit Agerpres.
Economica.net - lun, 17 aug. 2015, 13:28
Constantin: Fermierii care au pierderi din cauza secetei vor primi despăgubiri după finalizarea evaluărilor

‘Vom încerca să identificăm pierderile pe fiecare fermier în parte şi pe suprafeţele respective să intervenim cu despăgubiri în limita permisă de bugetul de stat. Concret, pentru fermierii mici şi care au avut pierderi mai mari de 30% din suprafaţa cultivată vom interveni cu un ajutor de la buget de stat sub forma unei scheme de minimis. Aceasta va fi legiferată printr-o Hotărâre de Guvern, cel mai probabil în luna septembrie, urmând ca la prima rectificare bugetară în funcţie de resursele pe care le primim să şi acordăm aceste despăgubiri în 2015’, a adăugat ministrul Agriculturii.

În ceea ce priveşte despăgubirile pentru fermierii mari, ministrul a precizat că trebuie notificată Comisia Europeană deoarece valoarea despăgubirilor este ceva mai mare.

‘Pentru fermierii mari, pentru că valoarea despăgubirilor este ceva mai mare, trebuie să notificăm Comisia Europeană după ce vom încheia statistica la care lucrăm cu acele comisii. Estimăm că răspunsul Comisiei va veni în câteva luni de zile şi imediat vom acorda, cel mai probabil la începutul lui 2016. De asemenea, lucrăm şi la documentele pregătitoare pentru a solicita şi CE un ajutor, cu speranţa că îl vom şi primi, dacă nu, există deja un angajament al Guvernului pentru celelalte scheme la care am făcut referire’, a adăugat ministrul.

Şeful MADR a precizat că, în prezent, există o evaluare parţială a culturilor afectate de secetă realizată de comisiile inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, însă ea va fi făcută publică abia după ce se va finaliza recoltatul şi se va şti exact ce pierderi de producţie s-au înregistrat pe fiecare cultură.

‘Am primit evaluarea de la majoritatea judeţelor dar nu este finalul, acesta va fi odată cu încheierea campaniei de recoltat, dar culturile cele mai afectate sunt în special cele de primăvară, respectiv porumbul şi floarea soarelui’, a spus Constantin.

Te-ar mai putea interesa și
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din acest an cauzate de temperaturile foarte mari. 15 TWh de energie electrică nu au fost produși
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din ...
Compania franceză EdF, cel mai mare producător de energie electrică din nuclear din Europa, își va accelera planul de adaptare la schimbările climatice pentru parcul său de reactoare, după ce......
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu entuziasm
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu ...
Primarul general al Capitalei, liberalul ciprian Ciucu, afirmă, în legătură cu decizia luată sâmbătă după-amiază ...
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Mihail Sturdza" al judeţului Iaşi intervin, ...
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone care au intrat în spațiul aerian național au fost doborâte la câteva minute de la intrare, anunță Radu ...