Constantin: România a investit aproape trei mld. de euro prin măsurile de agromediu, în perioada 2007 – 2013

România a investit aproape trei miliarde de euro în perioada 2007- 2013 prin măsurile de agromediu, alte trei miliarde de euro urmând să fie puse la dispoziţie în următorii şapte ani, a declarat, marţi, vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, într-o conferinţă pe teme agricole.
Economica.net - mar, 27 mai 2014, 13:22
Constantin: România a investit aproape trei mld. de euro prin măsurile de agromediu, în perioada 2007 - 2013

‘Regulamentul european spunea ca 25% din alocarea financiară pe dezvoltare rurală să meargă la măsurile de agromediu în perioada 2007 – 2013. Am investit pe aceste măsuri aproape trei miliarde de euro, iar alte trei miliarde de euro vor fi puse la dispoziţie pentru că procentajul a crescut la 30% în perioada 2014 – 2020. Sunt patru măsuri pe care le-am identificat şi analizăm introducerea celei de-a cincea – măsura de silvomediu’, spus Daniel Constantin.

Potrivit sursei citate, prima măsură se referă la împădurirea terenurilor agricole, respectiv crearea de perdele forestiere, a doua la măsura de agromediu aşa cum a fost definită şi în perioada 2007 – 2013, a treia se referă la zonele defavorizate, nu numai cele montane, şi cea de-a patra la agricultura ecologică, care s-a dezvoltat foarte mult în România plecând de la gradul redus de utilizare a îngrăşămintelor.

‘Pe baza discuţiilor avute cu mediul privat, cu ONG-urile şi cu Ministerul Mediului, analizăm introducerea măsurii de silvomediu. Cei care sunt proprietari de păduri şi nu pot să le valorifice din punct de vedere al agriculturii pot să primească o compensaţie financiară. Vrem să asigurăm o dezvoltare echilibrată între potenţialul pe care îl are agricultura şi mediul înconjurător’, a adăugat Constantin.

În ceea ce priveşte numărul proiectelor depuse după şapte zile de la lansarea primei sesiuni de depunere de proiecte pentru măsura 121 – ‘Modernizarea exploataţiilor agricole’, şeful MADR a afirmat că s-au depus proiecte pentru toate sumele alocate acestei măsuri, respectiv 150 de milioane de euro.

‘Numai într-o săptămână, în şapte zile, s-au depus pe sistemul electronic pe care l-am pus la dispoziţie în România proiecte pentru toate sumele pe care le avem, deşi sesiunea va fi activă timp de două luni, respectiv până pe 18 iulie, ceea ce arată că avem nevoie de investiţii în agricultură, avem nevoie să creştem producţia medie la hectar’, a subliniat vicepremierul Daniel Constantin.

Ministerul Agriculturii a lansat în urmă cu o săptămână prima sesiune de depunere de proiecte pentru măsura 121 – ‘Modernizarea exploataţiilor agricole’ în baza regulamentelor europene de tranziţie, dar pe alocările financiare ale viitorului Program Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020, sumele totale puse la dispoziţia beneficiarilor cifrându-se la 150 de milioane de euro.

 

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât să poată produce drone militare, având nevoie de acestea pentru......
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried Mureșan spune că PE respinge ferm o asemenea variantă
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried ...
Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual ...
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor ...