Construcția barajului Mihăileni din Munții Apuseni, blocată de finitiv în instanță. Asociația Declic a câștigat recursul judecat la Curtea de Apel CLuj

Organizația civică Declic a anunțat astăzi, prin intermediul unui comunicat, că a câștigat procesul în cazul barajului Mihăileni, lucrările la această construcție urmând să fie oprite.
Cristian Negrei - mar, 17 feb. 2026, 17:53
Construcția barajului Mihăileni din Munții Apuseni, blocată de finitiv în instanță. Asociația Declic a câștigat recursul judecat la Curtea de Apel CLuj

Curtea de Apel Cluj a admis recursul Declic și a decis anularea autorizației de construcție și constatarea caducității autorizației emise în anul 1987 pentru barajul Mihăileni. Instanța a stabilit că lucrările nu pot continua fără o autorizație valabilă și actualizată. Judecătorii confirmă astfel că proiectul nu poate fi dus mai departe pe baza unor acte administrative vechi de aproape 40 de ani, după decenii de abandon și schimbări majore ale acestuia, se precizează în comunicatul transmis de asociație.

„Proiectul nu poate merge mai departe fără o procedură completă de reautorizare, care să includă studii actualizate, avize de mediu și consultare publică. Mihăileni este exemplul clar al modului în care autoritățile încearcă să forțeze proiecte ilegale, folosind acte expirate pentru a justifica cheltuirea banilor publici și ignorând deliberat legea, mediul și drepturile comunităților afectate”, a declarat Roxana Pencea Brădățan, coordonatoare de campanii a comunității Declic.

„Răspunde cumva Tanczos Barna pentru milioanele de euro alocate pentru Mihăileni, pe când era ministrul Mediului? Sau măcar pentru momentul din 2022 cand a sfidat justiția și cel mai elementar bun simț administrativ și a inaugurat Barajul Mihăileni, deși avea o altă decizie a justiției care oprea orice lucrare?”, a completat Roxana Pencea Brădățan.

Acumularea de la Mihăileni de pe râul Crișul Alb este un proiect început în perioada comunistă, în 1987. După 1990, lucrările au fost abandonate lungi perioade de timp, apoi reluate în etape, fără ca proiectul să fie reautorizat conform legislației actuale. Din 2017, autoritățile au încercat să continue lucrările folosindu-se de o autorizație de construire emisă în urmă cu aproape 40 de ani, într-un context tehnic, legal și de mediu complet diferit de cel de astăzi.

Declic a contestat în instanță această situație și a arătat că autorizația din 1987 a fost emisă nelegal și că și-a pierdut inclusiv valabilitatea după oprirea lucrărilor și după modificările majore din teren. Declic menționează că a demonstrat judecătorilor că proiectul tehnic este depășit și nu mai corespunde realității și cerințelor actuale și că nu au fost respectate obligațiile moderne privind evaluarea impactului asupra mediului și consultarea publicului.

„Prin această decizie, instanța confirmă un principiu esențial al statului de drept: nimeni, cu atât mai puțin autoritățile statului, nu se poate prevala de acte administrative vechi de aproape patru decenii pentru a justifica lucrări de amploare în prezent”, a declarat avocata Declic, Roxana Mândruțiu.

Potrivit Declic, operaționalizarea acumulării de la Mihăileni, de pe râul Crișul Alb, poate avea efecte ireversibile asupra mediului. Odată finalizat barajul, sectoare ale râului Crișul Alb și afluenții acestuia vor fi complet deteriorate, iar situl Natura 2000 Defileul Crișului Alb va fi și el afectat. Organizația susține inclusiv că specialiștii în domeniu avertizează că în spatele barajului se va forma o acumulare artificială, care va emite metan, gaz cu impact de 34 de ori mai intens decât CO2. Totodată, de construirea acumulării Mihaileni depinde apă necesară pentru procesul tehnologic al proiectului minier Rovina, cu efecte devastatoare asupra mediului.

Decizia instanței poate fi consultată aici.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Delgaz Grid a finalizat lucrări de peste 6 milioane de euro în județul Suceava la rețelele de distribuție, de care vor beneficia 31.500 de consumatori
Delgaz Grid a finalizat lucrări de peste 6 milioane de euro în județul Suceava la rețelele de distribuție, de care vor ...
Delgaz Grid, distribuitorul de energie electrică și gaze naturale a Grupului E.ON din România, a finalizat două proiecte în valoare de peste 6 milioane de euro (circa 31 de milioane de lei......
AFIR anunță că a primit cereri în valoare de 525,5 milioane de euro pentru înființarea și modernizarea unităților de procesare
AFIR anunță că a primit cereri în valoare de 525,5 milioane de euro pentru înființarea și modernizarea unităților ...
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a primit online 273 de cereri de finanţare în valoare de 525,5 ...
România între recesiune tehnică, inflație și speranțe de redresare
România între recesiune tehnică, inflație și speranțe de redresare
După ani în care s-a numărat printre economiile europene cu cea mai rapidă creștere, România se află acum într-o ...
Șefii Petrom au bătut palma cu sindicatul pentru noul contract de muncă. Ce au obținut salariații Petrom și ce prime și beneficii salariale primesc
Șefii Petrom au bătut palma cu sindicatul pentru noul contract de muncă. Ce au obținut salariații Petrom și ce prime ...
Noul contract colectiv de muncă pentru 2026 – 2027 a fost agreat între conducerea și sindicatul OMV Petrom. Ce au obținut ...