Construirea Catedralei Mântuirii Neamului, finanţată exclusiv de BOR – propunere legislativă depusă la Senat

Propunerea pentru modificarea OG 19/2005 privind realizarea Catedralei Mântuirii Neamului, care prevede ca fondurile pentru ridicarea acestui ansamblu arhitectural să fie asigurate doar de Biserica Ortodoxă Română, a intrat în circuitul legislativ al Senatului, transmite Agerpres.
Economica.net - lun, 23 nov. 2015, 17:18
Construirea Catedralei Mântuirii Neamului, finanţată exclusiv de BOR - propunere legislativă depusă la Senat

Propunerea legislativă iniţiată de deputatul independent Remus Cerena stipulează că ‘fondurile destinate construirii Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului vor fi asigurate de către Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, fără contribuţii din bugetele Ministerului Culturii şi Cultelor, autorităţilor administraţiei publice locale ori alte altor instituţii publice’.

Potrivit expunerii de motive, OG 19/2005 încalcă Legea 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor care prevede la articolul 9 că ‘statul nu va promova sau acorda privilegii faţă de vreun cult’.

Propunerea legislativă a fost trimisă pentru avize la Consiliul legislativ şi Guvern.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...