Cum se acordă consultaţia la distanţă. Explicaţii importante pentru medici şi pacienţi de la reprezentanţii medicilor de familie

Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF), for reprezentativ al medicilor din familie din România, le recomandă acestora să acorde consultaţii la distanţă prin Skype, Whatsapp, email și/sau telefon. FNPMF nu recomandă utilizarea Facebook sau Messenger pentru consultațiile la distanță, din cauza riscului crescut de încălcare involuntară a confidențialității, prin afișarea/transmiterea din greșeală a informațiilor în modul "Public".
Cristina Şomănescu - mie, 01 apr. 2020, 08:10
Cum se acordă consultaţia la distanţă. Explicaţii importante pentru medici şi pacienţi de la reprezentanţii medicilor de familie

Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie, for reprezentativ al medicilor din familie din România, face o serie de recomandări cabinetelor de medicina familiei, pe durata stării de urgenţă, în contextul noilor reglementări intrate în vigoare, care privesc acordarea consultaţiei la distanţă.

Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie recomandă ca:

– documentele acordate pacientului ca urmare a consultaţiei la distanţă (reţeta, biletul de trimitere, etc) să-i fie transmise prin mijloace de comunicare electronică, într-un format cât mai lizibil – ideal scanat, nu fotografie.

– documentele acordate pacientului ca urmare ca consultaţiei la distanţă să fie transmise direct către pacient sau către persoanele desemnate de pacient (aparținători – membru al familiei, prieten, vecin, voluntar, personal DGASPC).

– pacientul să fie cel care să iniţieze comunicarea la distanță (de exemplu, prin trimiterea unui e-mail pe adresa cabinetului, a unui mesaj pe Whatsapp sau Skype, doar după ce a avut loc programarea telefonică), ca să nu existe erori de trimitere a documentelor medicale, de exemplu la o altă adresă de e-mail, cu o literă sau cifră greșită, la alt număr Whatsapp etc.

Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie nu recomandă folosirea platformei Facebook sau Messenger pentru consultațiile la distanță, din cauza riscului crescut de încălcare involuntară a confidențialității, prin afișarea/transmiterea din greșeală a informațiilor în modul „Public”.

Vă prezentăm în continuare, integral, luarea de poziţiei a Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie:

Având în vedere publicarea în Monitorul Oficial nr. 266 din 31.03.2020 a Hotărârii de Guvern nr. 252/2020 privind stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății pe perioada instituirii stării de urgență pe teritoriul României:

Consultaţia la distanţă, la fel ca orice consultație obișnuită, se poate finaliza cu documentele necesare pacientului – prescripție electronică (rețetă), prescripție simplă, bilet de trimitere/internare, bilet pentru investigații, certificat de concediu medical, recomandare îngrijiri la domiciliu etc.

Documentele pot fi transmise pacientului prin mijloace de comunicare electronică, într-un format cât mai lizibil – ideal scanat, nu fotografie. Menţionăm că prescripţia electronică (reţeta) emisă online, validată de sistemul informatic al prescripţiei electronice, nu necesită semnătura olografă şi parafa medicului şi nici ştampila cabinetului.

De asemenea, prescripția emisă online poate fi identificată în sistemul informatic al prescripţiei electronice de farmacie, pe baza unor elemente de identificare care pot fi comunicate pacientului telefonic: serie și număr rețetă, cod parafă medic, CUI cabinet, data emiterii rețetei.

Prescripția electronică emisă offline necesită doar semnătura olografă și parafa medicului. Prescripțiile cu regim special, tab II (formulare de culoare galbenă) și tab III (formulare de culoare verde), nu pot fi transmise prin mijloace de comunicare electronică.

Recomandăm transmiterea documentelor doar direct către pacient sau către persoanele desemnate de pacient (aparținători – membru al familiei, prieten, vecin, voluntar, personal DGASPC).
Nu recomandăm transmiterea documentelor direct către alți furnizori (de exemplu, farmacie, alte cabinete medicale, spitale etc.) sau către angajator (în cazul certificatelor de concediu medical), decât dacă există o solicitare explicită a pacientului în acest sens.

În cazul în care transmiterea prin mijloace de comunicare electronică nu este posibilă (de exemplu, pacientul sau aparținătorii nu au acces la e-mail, imprimantă, aplicații mobile), un aparţinător desemnat de pacient se poate prezenta la cabinet pentru a primi documentele medicale.

Programarea consultaţiilor la distanţă

Consultațiile la distanță pot fi programate în mod similar cu consultațiile clasice, astfel încât în momentul în care va acorda consultația la distanță medicul să aibă acces la fișa pacientului.
Pentru programarea consultației la distanță vor fi solicitate telefonic numele și prenumele pacientului, data nașterii și numărul de telefon la care poate fi contactat. Recomandăm suplimentar ca pe perioada stării de urgenţă, telefonul pentru programări să fie disponibil, în măsura posibilităților fiecărui cabinet în parte, între ora 8:00 şi 20:00, și nu doar în timpul programului de lucru al cabinetului.

În urma apelului pentru programare și a triajului telefonic, pacienţilor le va fi oferit un loc de programare în timpul programului de lucru, în aceeași zi sau în zilele următoare, pentru o consultaţie la distanţă, o consultație în cabinet sau o consultație la domiciliu. Recomandăm limitarea consultaţiilor în cabinet sau la domiciliu doar la situaţiile care impun consultul de acest fel, în urma unei anamneze atent conduse de medic.

Asociațiile profesionale de medicina familiei pot oferi îndrumare în această privință. Astfel vor fi evitate atât omiterea înregistrării consultației în fișă și registru, întârzierea în emiterea documentelor necesare pacientului ca urmare a actului medical, cât și întreruperea consultațiilor acordate în cabinet de cele acordate la distanță, sau viceversa.

Înregistrarea consultaţiilor la distanţă

Conform actului normativ, consultațiile la distanță trebuie înregistrate în fișa pacientului și în registrul de consultații, cu indicarea mijlocului de comunicare utilizat și a intervalului orar în care acestea au fost efectuate. Recomandăm utilizarea unei aplicații (”soft”) dedicate pentru cabinet, astfel încât înregistrarea datelor să poată fi realizată simultan atât în fișă, cât și în registru.

Recomandăm, de asemenea, ca, în măsura posibilităților fiecărui cabinet în parte, consultațiile la distanță să fie acordate utilizând aplicații sau platforme dedicate pentru telemedicină (consultații online) care pot asigura înregistrarea pentru o perioadă de timp atât la pacient cât și la medic a conținutului consultației și securitatea datelor.
Aplicații de tipul Skype, Whatsapp, poșta electronică (e-mail) și/sau telefon se încadrează, de asemenea, în definiția largă a „mijloacelor de comunicare electronică” şi considerăm că pot fi utilizate, în lipsa altor prevederi contractuale. Recomandăm ca pacientul să iniţieze comunicarea la distanţă (de exemplu, prin trimiterea unui e-mail pe adresa cabinetului, a unui mesaj pe Whatsapp sau Skype, doar după ce a avut loc programarea telefonică), pentru a nu exista erori de trimitere a documentelor medicale, de exemplu la o altă adresă de e-mail, cu o literă sau cifră greșită, la alt număr Whatsapp etc.

Nu recomandăm utilizarea Facebook sau Messenger pentru consultațiile la distanță, din cauza riscului crescut de încălcare involuntară a confidențialității, prin afișarea/transmiterea din greșeală a informațiilor în modul „Public”.
Indiferent de mijlocul de comunicare folosit, atât medicul, cât și pacientul trebuie să asigure protecția datelor, iar pacienții trebuie informați despre limitele consultului la distanța și necesitatea apelării cabinetului sau 112 în situația modificării, respectiv agravării simptomelor.
Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie va actualiza aceste recomandări ori de câte ori va fi necesar”, spun medicii reuniţi în Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie.

Te-ar mai putea interesa și
Dacia Sandero, liderul clasamentului înmatriculărilor din Europa în primele trei luni din 2024
Dacia Sandero, liderul clasamentului înmatriculărilor din Europa în primele trei luni din 2024
Dacia Sandero a reușit să se mențină pe prima poziție a clasamentului înmatriculărilor de mașini din Europa la finalul primelor trei luni din 2024. Trei modele „made in Romania” sunt în......
Importurile de gaze naturale ale României au crescut cu 18,2% în primele două luni din 2024, iar producția cu 2%
Importurile de gaze naturale ale României au crescut cu 18,2% în primele două luni din 2024, iar producția cu 2%
România a importat, în primele două luni din 2024, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 207.200 de tone echivalent ...
Ministerul Muncii: 923.578 de persoane cu dizabilități erau înregistrate în România la 31 decembrie 2023
Ministerul Muncii: 923.578 de persoane cu dizabilități erau înregistrate în România la 31 decembrie 2023
Numărul total de persoane cu dizabilităţi era, la 31 decembrie 2023, de 923.578 de persoane, dintre care 98,28% (907.715 ...
Tesla a deschis primul pop-up store din România la Timișoara
Tesla a deschis primul pop-up store din România la Timișoara
La doar un an după ce a deschis primul său show-room din România, la București, Tesla a inaugurat la Timișoara primul ...