Consumul de electricitate al ţării a crescut cu peste 15% în ultimele două zile, pe fondul temperaturilor ridicate

Consumul de energie electrică al ţării a crescut cu peste 15% în ultimele două zile, ca urmare a temperaturilor ridicate, însă specialiştii nu estimează că vor exista probleme legate de aprovizionare, potrivit unui comunicat al Transelectrica, remis, miercuri, AGERPRES.
Economica.net - mie, 13 iun. 2018, 11:28
Consumul de electricitate al ţării a crescut cu peste 15% în ultimele două zile, pe fondul temperaturilor ridicate

‘Pe fondul temperaturilor ridicate, consumul naţional de energie electrică de ieri, 12 iunie 2018, a înregistrat valori ridicate, astfel în intervalul 13:00-14:00 s-a atins un consum mediu de 8.058 de MW. Pentru astăzi, 13 iunie 2018, este estimat un consum mai mare cu aproximativ 100 MW faţă de cel de ieri’, spun reprezentanţii operatorului de sistem.

Spre comparaţie, în urmă cu două săptămâni, consumul în timpul zilei abia atingea 7.000 de MW.

‘Nu au fost şi nu estimăm probleme, sistemul electroenergetic funcţionează în condiţii de siguranţă’, au dat asigurări oficialii Transelectrica.

În Bucureşti, consumul de ieri a depăşit 1.300 de MW în intervalul orar 13:00-15:00.

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri prezidenţiale în Brazilia – Bolsonaro, mult în faţa lui Lula în primul tur
Alegeri prezidenţiale în Brazilia – Bolsonaro, mult în faţa lui Lula în primul tur
Senatorul conservator Flavio Bolsonaro a produs o surpriză duminică, în primul tur al alegerilor prezidenţiale din Brazilia, devansându-l pe preşedintele de stânga în exerciţiu, Luiz Inacio......
Tezaur – O nouă ediţie a programului. Ce dobânzi au titlurile de stat din ediţia octombrie 2026
Tezaur – O nouă ediţie a programului. Ce dobânzi au titlurile de stat din ediţia octombrie 2026
Tezaur, ediţia octombrie 2026 - Ministerul Finanţelor lansează luni o nouă ediţie a programului Tezaur, prin care românii ...
Cum începe leul săptămâna după decizia S&P şi înainte de negocierile pentru un nou guvern – curs valutar interbancar 5.10.2026
Cum începe leul săptămâna după decizia S&P şi înainte de negocierile pentru un nou guvern – curs valutar ...
Curs valutar - Euro a început ziua de luni la 5,29 lei, în scădere faţă de valorile înregistrate la sfârşitul săptămânii ...
Criză petrol – O şesime din rezervele strategice de petrol au fost epuizate din luna martie, anunţă AIE
Criză petrol – O şesime din rezervele strategice de petrol au fost epuizate din luna martie, anunţă AIE
Agenţia Internaţională a Energiei (AIE) a indicat sâmbătă că aproape o şesime din rezervele strategice de petrol ...