Contestaţia Elenei Udrea se judecă pe 5 martie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit pentru data de 5 martie termenul când va judeca contestaţia depusă de Elena Udrea faţă de arestul preventiv.
Economica.net - vin, 27 feb. 2015, 13:18
Contestaţia Elenei Udrea se judecă pe 5 martie

Elena Udrea a fost arestată miercuri pentru 30 de zile, ea fiind acuzată în dosarul ‘Gala Bute’ de săvârşirea a trei infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu, tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

‘În 2010, Elena Udrea a primit în mod indirect, pentru sine şi pentru altul, mai multe foloase materiale de la reprezentanţii SC Termogaz Company SA, pentru a aproba finanţarea la timp a contractelor de lucrări încheiate de această societate cu mai multe unităţi administrativ-teritoriale în cadrul programului ‘Schi pentru România’. La 24 august şi 20 decembrie 2010, SC Termogaz Company a transferat suma totală de 695.367,06 lei în patrimoniul lui Ştefan Lungu, consilierul personal al ministrului, prin intermediul mai multor contracte fictive de achiziţie, prin care o societate controlată de intermediar a fost interpusă în raporturile dintre Termogaz Company şi furnizorii obişnuiţi ai acesteia. Suma menţionată reprezintă 10% din valoarea plăţilor efectuate de minister către UAT Cavnic şi UAT Borsec în contul lucrărilor efectuate de SC Termogaz Company’, susţin procurorii.

Potrivit DNA, Ştefan Lungu a folosit banii astfel obţinuţi parţial în interes personal, iar parţial, la cererea ministrului Udrea, pentru plata unor servicii de publicitate şi monitorizare a mediului online de care au beneficiat aceasta şi partidul din care făcea parte Elena Udrea.

A doua infracţiune de luare de mită are legătură cu plăţile efectuate de Compania Naţională de Investiţii către SC Consmin SA.

Anchetatorii au reţinut că, în perioada 2010 – 2011, Elena Udrea şi Ana-Maria Topoliceanu, directorul Companiei Naţionale de Investiţii (suspect în dosar), au primit o sumă de aproximativ 300.000 lei de la administratorul SC Consmin SA pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de societatea menţionată în baza contractelor încheiate cu Compania Naţională de Investiţii.

‘Astfel, după ce Compania Naţională de Investiţii realiza plăţile către SC Consmin SA pentru lucrările efectuate, administratorul societăţii dispunea transferul a 10% din suma încasată către societatea controlată de Lungu, SC Last Time Studio SRL, în baza unor contracte de consultanţă fictive. În acest mod, s-au realizat 5 plăţi, în valoare totală de 335.486 lei. La rândul său, Lungu dădea banii primiţi lui Tudor Breazu, persoană apropiată atât de Udrea, cât şi de Topoliceanu. Plăţile se realizau fie în numerar, fie prin intermediul societăţii SC Ekaton Consulting SRL, administrată de Breazu, în baza altor contracte fictive de consultanţă. În acest mod, s-au realizat 4 transferuri bancare în valoare totală de 209.762 lei şi o plată în numerar de aproximativ 90.000 lei’, au constatat anchetatorii.

DNA menţionează că o parte din aceste sume au fost înmânate în numerar lui Topoliceanu, care le-a predat la rândul său Elenei Udrea, iar diferenţa a fost folosită de Breazu pentru a plăti diferite cheltuieli ale celor două.

A treia infracţiune de luare de mită este în legătură cu finanţarea de către MDRT a contractelor încheiate de Termogaz Company SA şi SC Kranz Eurocenter SRL cu UAT Lupeni şi UAT Petroşani.

‘În 2011, Udrea a cerut şi a primit de la Adrian Gardean, pentru sine şi pentru altul, foloase materiale în valoare de 10% din plăţile efectuate de minister pentru contractele de lucrări încheiate de SC Termogaz Company SA şi SC Kranz Eurocenter SRL, în schimbul garanţiei că finanţările vor fi aprobate la timp. Astfel, la 7 februarie 2011, Udrea i-a cerut lui Gardean ca din sumele primite de la minister să facă mai multe ‘sponsorizări’, transmiţându-i că trebuie să discute detaliile cu Gheorghe Nastasia, secretarul general al ministerului. Ulterior, Udrea i-a cerut lui Nastasia să îi comunice lui Gardean că suma solicitată este în cuantum de 10% din valoarea plăţilor efectuate şi care urmau să fie efectuate în 2011′, se mai arată în comunicat.

DNA menţionează că, urmare acestei solicitări, în vara anului 2011, Gardean i-a înmânat 200.000 euro lui Lungu, care i-a predat lui Nastasia, însă banii au fost restituiţi de acesta după o zi, invocând riscul ca fapta să fie denunţată organelor de urmărire penală.

Te-ar mai putea interesa și
Musk reacționează furios după ce Comisia Europeană a amendat X cu 120 de milioane de euro. Oligarhul crede că UE ar trebui eradicată și cere sancțiuni din partea SUA
Musk reacționează furios după ce Comisia Europeană a amendat X cu 120 de milioane de euro. Oligarhul crede că UE ar ...
Miliardarul american Elon Musk, patronul platformei X, a reacţionat dur sâmbătă la adresa Uniunii Europene, după ce în ajun Comisia Europeană a impus o amendă de 120 de milioane de euro......
Ministrul egiptean de Externe cere desfășurarea cât mai rapidă a unei forțe de menținere a păcii în Fâșia Gaza
Ministrul egiptean de Externe cere desfășurarea cât mai rapidă a unei forțe de menținere a păcii în Fâșia Gaza
Şeful diplomaţiei egiptene Badr Abdelatty s-a pronunţat sâmbătă pentru o desfăşurare rapidă în Fâşia Gaza a unei ...
Metoda prin care Rusia poate ataca România fără ca NATO să intervină. Expert în apărare: Războiul din Ucraina e doar un pretext
Metoda prin care Rusia poate ataca România fără ca NATO să intervină. Expert în apărare: Războiul din Ucraina e doar ...
Rusia are metode prin care poate agresa România fără ca NATO să poată să intervină în baza celebrului Articol 5 și, ...
Donald Trump vrea să reactiveze Doctrina Monroe de dominație a SUA asupra emisferei vestice și să-și reevalueze relația cu Europa – analiză Reuters
Donald Trump vrea să reactiveze Doctrina Monroe de dominație a SUA asupra emisferei vestice și să-și reevalueze relația ...
Statele Unite îşi vor reafirma dominaţia în emisfera vestică, îşi vor consolida forţa militară în Indo-Pacific ...