Contractorii loturilor 1 şi 2 ale Autostrăzii Sebeş-Turda, avertizaţi de către ministrul Transporturilor

Ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, aflat în inspecţie pe şantierul Autostrăzii Sebeş-Turda, i-a atenţionat vineri pe contractorii celor două loturi aflate încă în construcţie, 1 şi 2, două companii străine, să-şi achite datoriile către subcontractori şi furnizori, acestea însumând în prezent zeci de milioane de lei.
Economica.net - vin, 10 ian. 2020, 13:46
Contractorii loturilor 1 şi 2 ale Autostrăzii Sebeş-Turda, avertizaţi de către ministrul Transporturilor

„Nu vreau să sune deloc a ameninţare. (…). Dar nu mai funcţionaţi pe principiul că, vorba aia românească, ‘fără rău e şi mai rău’, că o să fie foarte rău. Pentru că eu dacă văd că lucrurile nu evoluează şi nu sunteţi plătiţi şi sunteţi în situaţii limită (subcontractorii – n.r.), eu nu am altă soluţie decât să intervin şi aia e ultima soluţie, de a pune capăt unui contract al căror clauze se încalcă în picioare în fiecare zi. Nu-mi doresc lucrul acesta”, a declarat ministrul Transporturilor, în cadrul unei întâlniri avute cu contractorii loturilor 1 şi 2, o firmă din Italia, respectiv o firmă din Grecia.

Potrivit lui Lucian Bode, datoriile acumulate de către firma italiană Impresa Pizzarotti către subcontractori se ridică la 23,5 milioane de lei, iar cele ale firmei greceşti Aktor la 24,5 milioane de lei.

„Nu sunt puţini bani (…) Vă rog să vă achitaţi de obligaţiile pe care le aveţi”, le-a spus ministrul reprezentanţilor celor două firme străine.

Ministrul a subliniat că rezilierea unor contracte aflate în derulare este „ultimul lucru” la care se gândeşte, dar că nici nu se poate sta şi a se vedea că nu există un progres fizic şi că sunt probleme cu subcontractorii şi furnizorii.

În altă ordine de idei, constructorii celor două loturi au promis că acestea ar urma să fie date în trafic în acest an, în trimestrul al doilea – lotul 1, respectiv în trimestrul al treilea – lotul 2.

Potrivit ministrului Lucian Bode, în prezent stadiul fizic de execuţie pe lotul 1 este de 82,6%, iar situaţia plăţilor de 69,82%.

„Estimările privind încadrarea în termenul de finalizare, din ce am primit, arată recepţia obiectivului în trimestrul doi 2020”, a spus Bode.

Întrebat dacă este un termen realist, reprezentantul firmei italiene a spus că trimestrul doi este un termen realist pentru deschiderea traficului, iar pentru terminarea lucrărilor sfârşitul anului.

„Pe lotul 2, stadiul fizic actual este de 61,65%, iar cea a plăţilor, de 51,59%”, a precizat Bode.

El a subliniat că pe acest lot sunt „probleme critice identificate”, iar estimările privind recepţia obiectivului arată trimestrul trei 2020.

Ministrul Transporturilor a afirmat că „România are nevoie de autostrăzi” şi că Guvernul are „toată determinarea” să aloce bani suficienţi pentru a putea finaliza toate obiectivele de autostrăzi avute acum în lucru.

„Avem suficienţi bani să plătim tot ceea ce se realizează”, a conchis ministrul.

Cele două loturi, a căror construcţie a demarat în 2014, aveau ca termen de finalizare anul 2016.

Loturile 3 şi 4 ale Autostrăzii Sebeş – Turda au fost date în circulaţie în 2018.

Te-ar mai putea interesa și
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Meteorologii au emis sâmbătă o informare de vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică, valabilă în cea mai mare parte a ţării până duminică seara. Vremea va fi......
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Noul Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, ...
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul companiei chineze BYD a crescut în al doilea trimestru al acestui an pentru prima dată în ultimele cinci trimestre, ...
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, nu ne putem aştepta la o medicină de calitate”
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, la inaugurarea Centrului de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie ...