Controverse cu privire la vânzarea la licitație a maşinii de calcul inventată de Blaise Pascal

Personalităţi din lumea ştiinţei şi a culturii le-au cerut sâmbătă autorităţilor din Franţa să revină asupra deciziei de a autoriza ieşirea de pe teritoriul naţional acordată pentru vânzarea la licitaţie, programată în noiembrie, a unui exemplar rar de pascalină, maşina de calcul inventată în 1642 de filosoful şi matematicianul Blaise Pascal.
AGERPRES - S, 01 nov. 2025, 18:06
Controverse cu privire la vânzarea la licitație a maşinii de calcul inventată de Blaise Pascal

Blaise Pascal şi pascalina sa trebuie să rămână „în centrul colecţiilor noastre”, au declarat semnatarii unei scrisori deschise ce a fost publicată pe site-ul cotidianului Le Monde, printre care se numără Barbara Cassin, membră a Academiei Franceze, Jean-Francois Le Gall, membru al Academiei de Ştiinţe din Franţa, şi Hugo Duminil-Copin, matematician şi câştigător al prestigioasei medalii Fields în 2022.

Obiectul în cauză, „aflat la originea informaticii moderne”, constituie „una dintre principalele bijuterii ale patrimoniului intelectual şi tehnic francez”, au adăugat ei în acest text.

Construită de savantul francez Blaise Pascal la vârsta de 19 ani, această maşină a fost iniţial concepută pentru a-l ajuta pe tatăl său, preşedintele Curţii de Ajutoare din Normandia, să pună ordine în veniturile fiscale ale acelei provincii franceze.

Din cele douăzeci de exemplare create de Blaise Pascal, doar nouă „mai există în lume”, dintre care mai multe sunt păstrate la Muzeul Artelor şi Meseriilor din Paris şi la Muzeul Henri-Lecoq din Clermont-Ferrand.

Există trei tipuri de maşini de calcul Pascaline: cele zecimale (pentru adunări, scăderi, înmulţiri şi împărţiri), cele contabile (pentru calcule monetare) şi cele rezervate calculării distanţelor, denumite topografice.

Modelul care va fi scos la licitaţie pe 19 noiembrie la Paris de către casa Christie’s este singurul cunoscut dintre cele care au supravieţuit până în zilele noastre şi sunt dedicate calculului topografic.

Este esenţial ca acest obiect, puţin cunoscut până acum (…), să intre într-o colecţie publică, pentru a putea fi studiat de comunitatea ştiinţifică internaţională şi pentru ca ţara în care a fost creat să dispună de un exemplar complet al acestui instrument”, subliniază, conform AFP, autorii scrisorii deschise, printre care se numără şi scriitori precum Erik Orsenna şi un laureat al premiului Goncourt, Eric Vuillard.

Estimată între 2 milioane şi 3 milioane de euro, această pascalină a fost expusă la Paris, New York şi Hong Kong în vederea vânzării sale la licitaţie.

Te-ar mai putea interesa și
Transformările din industria auto și implicațiile din perspectiva prețurilor de transfer
Transformările din industria auto și implicațiile din perspectiva prețurilor de transfer
Industria auto din România și din întreaga lume traversează una dintre cele mai complexe perioade din ultimele decenii. Presiunea exercitată de producătorii auto asupra costurilor,......
Șeful Federal Reserve împinge valoare bitcoin în sus. Criptomoneda a înregistrat o ușoraă revenire în urma comentariilor pozitive privind inflația făcute de Kevin Warsh
Șeful Federal Reserve împinge valoare bitcoin în sus. Criptomoneda a înregistrat o ușoraă revenire în urma comentariilor ...
După ce a atins miercuri un nou minim anual de 57.722 de dolari, bitcoin a înregistrat o ușoară revenire, care l-a readus ...
Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din SUA a autorizat comercializarea a 20 de variante de pliculețe cu nicotină ZYN ca „produse din tutun cu risc modificat”
Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din SUA a autorizat comercializarea a 20 de variante de pliculețe cu ...
Prin această decizie, ZYN devine primul produs din categoria pliculețelor cu nicotină care primește o astfel de autorizare, ...
Spania se aşteaptă să primească 100 de milioane de turişti în acest an
Spania se aşteaptă să primească 100 de milioane de turişti în acest an
Este posibil ca în acest an Spania să atragă 100 de milioane de turişti străini, numărul vizitatorilor fiind aşteptat ...