Conturile de Twitter ale BBC, piratate de „Armata electronică siriană”

Trei conturi de Twitter ale BBC, inclusiv cel al serviciului meteorologic, au fost piratate joi după-amiază de un grup care se prezintă ca fiind "Armata electronică siriană", o organizaţie care sprijină regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad, informează AFP.
Economica.net - vin, 22 mart. 2013, 10:31
Conturile de Twitter ale BBC, piratate de

„Am fost informaţi că în ultimele ore mai multe conturi de Twitter ale BBC au fost piratate. În prezent, încercăm să rezolvăm această problemă cât mai repede posibil”, a anunţat serviciul de presă al BBC, joi după-amiază.

Piraţii cibernetici au atacat contul de Twitter al serviciului meteorologic al BBC, cel al serviciului în limba arabă al postului şi cel al postului de radio BBC din Irlanda de Nord.

La începutul după-amiezii de joi, contul BBC Weather a emis o serie de mesaje („tweets”) fanteziste, sub forma unor buletine meteorologice ironice la adresa Israelului, făcând aluzie la livrările de arme pentru opozanţii sirieni, susţinuţi de autorităţile de la Londra şi de la Paris.

„O staţie meteo saudită, în pană din cauza unei coliziuni frontale cu o cămilă”, anunţa contul @bbcweather, care difuza şi un mesaj de sprijin pentru Bashar al-Assad.

Aceste mesaje au fost retrase ulterior, iar contul BBC Weather anunţa la ora 15.39 „reluarea funcţionării normale a serviciului”.

Piratarea contului BBC Weater, ca şi cel al BBC Arabic şi cel al BBC Radio Ulster, a fost revendicată într-un mesaj postat pe Twitter de un grup care s-a prezentat ca fiind „Syrian Electronic Army” („Armata electronică siriană”/ SEA).

Pe 26 februarie, o grupare cu acelaşi nume a anunţat că a piratat contul de Twitter al serviciului foto al AFP, difuzând fotografii şi mesaje care aveau legătură în cea mai mare parte cu conflictul sirian.

Acelaşi grup a declarat că s-a aflat la originea atacurilor site-urilor Sky News Arabai şi Al-Jazeera Mobile, ca şi asupra altor site-uri ale unor guverne din regiune.

SEA afirmă pe site-ul său că apără „poporul arab sirian” contra „campaniilor organizate de mediile arabe şi occidentale”.

Te-ar mai putea interesa și
Bere Made in România – Pe ce loc se află România în topul producătorilor de bere din UE (date Eurostat)
Bere Made in România – Pe ce loc se află România în topul producătorilor de bere din UE (date Eurostat)
Ţările membre ale Uniunii Europene au produs anul trecut o cantitate totală de 34,4 miliarde de litri de bere, în uşoară scădere (0,7%) faţă de 2024, dar în creştere cu 2,2% raportat la......
Primul „mini-tramvai” Bozankaya din lotul de 10 cumpărat de Primăria din Timişoara ajunge în oraş. Anunțul lui Fritz
Primul „mini-tramvai” Bozankaya din lotul de 10 cumpărat de Primăria din Timişoara ajunge în oraş. Anunțul ...
Primarul din Timişoara, Dominic Fritz, a anunţat, luni, că în cursul zilei va ajunge în oraş primul tramvai de mici ...
Made in Germany – Producătorul de arme uşoare Heckler & Koch a realizat un profit record în primul semestru
Made in Germany – Producătorul de arme uşoare Heckler & Koch a realizat un profit record în primul semestru
Producătorul german de arme uşoare Heckler & Koch a raportat luni un profit record în prima jumătate a anului, în contextul ...
Războiul şi vremea extremă au provocat, în august, cea mai mare creştere a preţurilor produselor agricole, începând din 2012
Războiul şi vremea extremă au provocat, în august, cea mai mare creştere a preţurilor produselor agricole, începând ...
Preţurile produselor agricole se pregătesc să încheie luna august 2026 cu cea mai mare creştere lunară din ultimul ...