Coreea de Nord ameninţă că loveşte bazele americane din Japonia şi Insulele Guam

Coreea de Nord a ameninţat joi că va lovi bazele militare americane din Japonia şi Insulele Guam ca ripostă la zborurile de antrenament ale bombardierelor americane de tip B-52 deasupra Coreii de Sud în cadrul manevrelor comune desfăşurate de Washington şi Seul, relatează AFP.
Economica.net - J, 21 mart. 2013, 06:40
Coreea de Nord ameninţă că loveşte bazele americane din Japonia şi Insulele Guam

‘Statele Unite nu ar trebui să uite că baza Andersen a forţelor aeriene americane din Insulele Guam, de unde decolează avioanele B-52, precum şi bazele navale de pe insula principală a Japoniei şi din Okinawa, se află toate în raza de acţiune a capacităţii noastre de lovituri cu precizie’, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei nord-coreene, citat de agenţia de stat KCNA.

Washingtonul şi Seulul desfăşoară în această perioadă, în sudul Peninsulei Coreene, manevre comune anuale, iar Statele Unite au dezvăluit luni că acestea includ zboruri de antrenament cu bombardiere de tip B-52.

Avioanele ‘B-52 pot executa diverse misiuni, inclusiv de a transporta bombe ghidate de mare precizie, convenţionale sau nucleare’, a precizat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, George Litte.

Miercuri, Phenianul a atras atenţia că va riposta în mod ‘viguros’, dacă antrenamentele cu avioane B-52 vor continua.

Statele Unite au mai efectuat zboruri de antrenament cu bombardierele lor deasupra teritoriului sud-coreean, însă Pentagonul a ţinut de această dată să scoată în evidenţă acţiunile respective pentru a trimite ‘un semnal foarte puternic’ Phenianului în legătură cu angajamentul Washingtonului alături de aliatul său, Coreea de Sud.

În ultimele săptămâni, tensiunea a sporit în Peninsula Coreeană din cauza tirului reuşit în decembrie 2012 al unei rachete nord-coreene, considerată de Seul şi aliaţii săi ca o rachetă balistică, urmat în februarie de al treilea test nuclear şi apoi de sancţiuni votate în Consiliul de Securitate al ONU împotriva Phenianului.

Te-ar mai putea interesa și
Trump spune că va accepta rezultatul alegerilor de la jumătatea mandatului dacă acestea sunt „corecte”
Trump spune că va accepta rezultatul alegerilor de la jumătatea mandatului dacă acestea sunt „corecte”
Preşedintele american Donald Trump a afirmat marţi că va accepta rezultatul alegerilor de la jumătatea mandatului dacă scrutinul este "corect", o nouă încercare de a pune la îndoială......
Siria redeschide frontiera cu Iordania după loviturile aeriene iordaniene de luni
Siria redeschide frontiera cu Iordania după loviturile aeriene iordaniene de luni
Siria a anunţat miercuri redeschiderea principalului punct de frontieră cu Iordania, pe care îl închisese după loviturile ...
Zelenski cere sprijin după atacurile masive al Rusiei cu rachete balistice asupra Kievului
Zelenski cere sprijin după atacurile masive al Rusiei cu rachete balistice asupra Kievului
Rusia a lansat peste 100 de rachete balistice asupra Kievului şi regiunea sa înconjurătoare în decurs de două săptămâni, ...
Ciclonul Arnab loveşte India; mii de persoane au fost evacuate
Ciclonul Arnab loveşte India; mii de persoane au fost evacuate
Vânturile puternice şi ploile torenţiale au lovit miercuri coasta de sud-est a Indiei, după ce ciclonul Arnab a atins ...