Corina Atanasiu, secretar de stat: Suntem în discuţii cu CE vedem dacă acceptă autostrăzi şi alte investiţii care ţin de drumuri şi poduri în PNRR

Secretarul de stat din Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a declarat, duminică, la Focşani, că Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) nu înseamnă autostrăzi şi ziduri, ci reforme, şi nu poate fi "un panaceu care să rezolve toate problemele sistemice din ultimii 30 de ani".
AGERPRES - D, 14 mart. 2021, 16:10
Corina Atanasiu, secretar de stat: Suntem în discuţii cu CE vedem dacă acceptă autostrăzi şi alte investiţii care ţin de drumuri şi poduri în PNRR

„Aceşti bani (din PNRR – n.r.) nu înseamnă străzi, nu înseamnă autostrăzi, nu înseamnă ziduri, înseamnă reforme. Ştiu că unii parteneri din coaliţie au ieşit pe sticlă cu tot felul de mesaje, cum că aduc autostrăzi şi alte minuni din PNRR către Vrancea, către Focşani. Sunt nişte mesaje hazardate, nu sunt foarte apropiate de realitate. În momentul de faţă, ministrul Cristian Ghinea şi întreg ministerul suntem în discuţii cu Comisia Europeană să vedem dacă ne acceptă să băgăm autostrăzi şi alte investiţii de genul acesta care ţin de drumuri şi poduri în PNRR. Deocamdată este doar o discuţie, nu este nimic sigur. De aceea trebuie să ne reorientăm spre celelalte oportunităţi pe care ni le deschide PNRR-ul. PNRR înseamnă în primul rând proiecte mature. Aceste 30 de miliarde de euro trebuie cheltuite foarte repede şi nu mai putem să stăm cu proiecte, aşa cum au stat primarii până acum, la teşcherea, şi să sperăm noi că se mai amână încă patru ani. Cine n-a reuşit să cheltuie banii până în 2026, nu li se mai decontează aceşti bani de către Uniunea Europeană. (…) PNRR parcă e Moş Crăciun. Toată lumea îi scrie şi se aşteaptă să fie un soi de panaceu, care să rezolve toate problemele sistemice din ultimii 30 de ani. PNRR înseamnă în primul rând reforme, nu kilometri de asfalt sau construcţii. De aceea am atras atenţia. Sunt colegi din coaliţie care vin şi lansează astfel de idei, creşte nivelul aşteptărilor populaţiei şi nu este ok, pentru că la sfârşitul zilei s-ar putea să nu putem finanţa astfel de proiecte din PNRR, pentru că ele nu reprezintă o reformă. Nu cred că CE o să facă o atât de mare excepţie în cazul României pe care nu au făcut-o în cazul celorlalte state membre”, a spus Corina Atanasiu.

Aceasta a precizat că există o mare diferenţă între PNRR şi programelor operaţionale anterioare pentru că pune accentul pe rezultatul final şi nu pe procesul de realizare.

„De ce vrea toată lumea să-şi finanţeze proiectele prin PNRR? Pentru că PNRR vine cu o logică de implementare totalmente diferită de logica de implementare a programelor operaţionale anterioare. Comisia Europeană nu te mai întreabă cum ai cheltuit banii, cât e de bine făcută licitaţia, ce s-a lucrat, vrea să vadă dacă sunt atinse obiectivele. De aceea, atunci când statul membru vine cu planul la aprobare, trebuie să-şi stabilească nişte ţinte, şi finale şi intermediare, foarte clare şi măsurabile. În funcţie de aceste ţinte sunt deblocaţi şi decontaţi banii de la Comisie. Dacă aceste ţinte nu au fost atinse sau dacă au fost atinse parţial, nesatisfăcător, banii nu mai vin şi toate investiţiile făcute pică în sarcina statului membru. Comisia nu ne mai cere niciun fel de document, vrea să vadă rezultate. Este o schimbare de optică radicală, în sensul că s-au orientat spre rezultat, nu spre proces”, a precizat Atanasiu.

Te-ar mai putea interesa și
Câți bani au făcut marii furnizori de energie electrică în 2025, anul re-liberalizării pieței de energie
Câți bani au făcut marii furnizori de energie electrică în 2025, anul re-liberalizării pieței de energie
Trei din patru furnizori mari de energie ai populației au raportat profit în anul 2025, potrivit datelor de bilanț de la Ministerul de Finanțe....
Avem un nou lider pe piața comerțului alimentar. Lanțurile Mega Image și Profi ale Ahold Delhaize au vândut mai mult decât Lidl
Avem un nou lider pe piața comerțului alimentar. Lanțurile Mega Image și Profi ale Ahold Delhaize au vândut mai mult ...
Lanțul de supermarketuri Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a depășit anul trecut pragul unei ...
Traficul de pe Podul Giurgiu-Ruse va fi suspendat pe 4 iunie din cauza unor lucrări de reparații
Traficul de pe Podul Giurgiu-Ruse va fi suspendat pe 4 iunie din cauza unor lucrări de reparații
Traficul pe podul de peste Dunăre, care leagă oraşul Ruse din Bulgaria de Giurgiu din România, va fi suspendat temporar ...
MAI anunță că a încheiat contracte și acorduri de peste 973 de milioane de euro prin Programul SAFE
MAI anunță că a încheiat contracte și acorduri de peste 973 de milioane de euro prin Programul SAFE
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a încheiat, până la data de 30 mai, contracte şi acorduri-cadru în valoare totală ...