Corina Martin: Sperăm să atragem peste 80.000 de turişti de 1 Mai la mare, dar şi de Paşti

Mai mult de jumătate dintre locaţiile hoteliere din cele aproape 500 de pe litoral vor fi deschise de 1 Mai, la acestea adăugându-se mii de apartamente de vacanţă pentru cei care vor să aleagă litoralul românesc în minivacanţa ce va fi prelungită cu Sărbătorile Pascale, susţine secretarul general al Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR), Corina Martin, conform Agerpres.
AGERPRES - D, 21 apr. 2024, 15:18
Corina Martin: Sperăm să atragem peste 80.000 de turişti de 1 Mai la mare, dar şi de Paşti

„Peste 250 de locaţii hoteliere din cele aproape 500 de pe litoral vor fi deschise de 1 Mai şi se adaugă multe mii de apartamente de vacanţă disponibile pentru cei care vor să aleagă litoralul romanesc în minivacanţa ce va fi prelungită cu Sărbătorile Pascale (…). Deschidem în forţă cu Sunwaves, Festivalul de muzică electronică ce atrage în fiecare an câteva mii de turişti, dintre care 80% sunt turişti străini! Derulăm o nouă ediţie de ‘Festival du Bonheur’ – sărbătoarea gastronomică binecunoscută, deja, la Mamaia şi continuăm cu zeci de evenimente şi concerte în cluburi, restaurante, Piaţeta Casino Mamaia şi Piaţa Ovidiu Constanţa, dar şi la Vama Veche – staţiunea care are 90% grad de ocupare la acest moment”, a spus Corina Martin, într-o declaraţie transmisă duminică AGERPRES.

Potrivit acesteia, rezervările continuă şi vor plasa Mamaia, Vama Veche şi Eforie în top 3 staţiuni.

„Sperăm să atragem peste 80.000 de turişti de 1 Mai la mare, dar şi de Paşte, atunci când mulţi români aleg să ia ‘Lumină de la malul mării'”, a adăugat oficialul FPIOR.

La rândul său, Daniel Iluşcă preşedintele Asociaţiei Patronale Tulcea – Delta Dunării, a anunţat că pregătirile pentru noul sezon au început în Delta Dunării, iar tarifele de cazare încep de la 200 de lei şi ajung până la 1.500 de lei, în funcţie de serviciile solicitate de turişti.

„Noi, în Delta Dunării, am început deja pregătirile pentru noul sezon. Avem din plin ce să oferim şi cred că anul acesta va fi bun, deoarece avem multe rezervări. S-au construit şi lansat la apă multe porturi turistice în judeţul Tulcea, organizăm foarte multe evenimente, iar pachetele în deltă au inclus toate serviciile, astfel încât turiştii să beneficieze de toate facilităţile. Tarifele de cazare sunt de la 200 de lei până la 1.000 – 1.500 de lei, depinde de serviciile dorite de turişti”, a afirmat Iluşcă.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A3 Transilvania: Lucrările la lotul Chiribiș – Biharia au ajuns la 65%
Autostrada A3 Transilvania: Lucrările la lotul Chiribiș – Biharia au ajuns la 65%
La un an de la începerea lucrărilor, șantierul lotului Chiribiș-Biharia al Autostrăzii A3 Transilvania a ajuns la 65 % execuție, în avans față de graficul de lucru, anunță marți Compania......
Italia reduce temporar accizele la motorină
Italia reduce temporar accizele la motorină
Guvernul Italiei a reintrodus reducerea temporară a accizelor la motorină, ca răspuns la şocul energetic provocat de ...
Prima listă completă a posturilor nedorite de români, pentru care angajatorii pot aduce cetăţeni extracomunitari la muncă în România, elaborată de guvern
Prima listă completă a posturilor nedorite de români, pentru care angajatorii pot aduce cetăţeni extracomunitari la ...
Guvernul a elaborat prima listă completă a ocupaţiilor pentru care înregistrăm deficit de personal la nivel naţional. ...
Orange Romania a obținut afaceri de 690 milioane euro în primele șase luni
Orange Romania a obținut afaceri de 690 milioane euro în primele șase luni
În primele șase luni din 2026, Orange Romania a realizat o cifră de afaceri consolidată de 690 milioane de euro, o ușoară ...