Corlăţean: La momentul oportun trebuie să ne gândim la cota de impozitare progresivă

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, luni, că este păstrat sistemul de impozitare unică pentru "diferite raţiuni", dar la momentul oportun trebuie aplicată cota de impozitare progresivă, aflată în programul de guvernare.
Economica.net - lun, 17 feb. 2014, 19:21
Corlăţean: La momentul oportun trebuie să ne gândim la cota de impozitare progresivă

„Să nu uităm discuţia despre sistemul de impozitare. Păstrăm în continuare un sistem de impozitare de cotă unică pentru diferite raţiuni, dar sensul unei cote de impozitare regresive sau progresive, care este în programul nostru de guvernare, votat în Parlament, este un lucru la care trebuie să ne gândim foarte serios şi să-l punem la momentul oportun în practică”, a precizat Corlăţean, la dezbaterea S&D „Relaunching Europe”.

Totodată, ministrul a precizat că Guvernul condus de Victor Ponta a reuşit într-o perioadă foarte scurtă de timp şi „fără să afecteze echilibrul macroeconomic” să adopte „măsuri reparatorii” în 2012: restituirea banilor de pensii şi salarii, punând bazele creşterii economice în acelaşi timp.

Ministrul de Externe a subliniat că aceste măsuri erau necesare după ce românii au experimentat efectele măsurilor fostei guvernări de dreapta. „O guvernare nu doar injustă din punct de vedere social, în sens larg, dar o guvernare de dreapta, care a promovat soluţii de austeritate extrem de dure, tăieri drastice de salarii şi pensii, dar a demonstrat şi foarte mult dispreţ”, a continuat Corlăţean.

În opinia sa, în acest moment este „necesară încheierea unui ciclu de putere al dreptei conservatoare, care prin aşa-numitele soluţii economice, politice, sociale, impuse în ultimii ani la nivelul UE a generat efecte politice, instituţionale, economice, sociale perverse şi a consolidat o stare de recesiune economică un număr de ani pentru Europea, măsuri de austeritate foarte dure, şomaj şi, în ultimă instanţă, o zdruncinare a încrederii cetăţeanului european în proiectul economic, politic, social, cultural al UE”.

Dezbaterea din seria „Relaunching Europe”, intitulată „Solidaritate socială şi oportunităţi pentru o Românie inclusivă”, organizată la iniţiativa Grupului Alianţei Progresiste S&D din Parlamentul European, îşi propune să discute despre viziunea şi contribuţia familiei social-democrate europene pentru noul ciclu de evoluţie al UE.

La dezbatere mai participă liderul socialiştilor europeni din PE, Hannes Swoboda, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, ministrul Mediului, Rovana Plumb, şi europarlamentarii PSD Corina Creţu, Cătălin Ivan şi Victor Boştinaru.

Te-ar mai putea interesa și
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o propunere de amânare, cu un an, a punerii în aplicare a dispoziţiilor specifice ale Regulamentului UE privind metanul, referitoare la importatori, pentru......
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Un fost ofiţer al armatei ucrainene, acuzat că a contribuit la planificarea atacurilor asupra conductelor Nord Stream de ...
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat, miercuri, că a dispus monitorizarea zonei Piaţa Sfânta Vineri ...
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte de baterii de 500 MW la noi în țară, până în 2029
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte ...
HELLENiQ ENERGY își accelerează expansiunea în domeniul energiei regenerabile în România, cu plan să dezvolte o capacitate ...